Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor lanseaza cererea deschisa de proiecte pentru Axa 3 a Programului Operational Regional “Îmbunatatirea infrastructurii sociale”, domeniul major de interventie 3.1. „Reabilitarea/ modernizarea/ echiparea infrastructurii serviciilor de sanatate”.
Începând de marti, 22 ianuarie, fiecare dintre cele 8 Agentii pentru Dezvoltare Regionala poate primi proiecte ce vizeaza modernizarea si echiparea infrastructurii serviciilor de sanatate.
„Acest domeniu de interventie este foarte important pentru autoritati si populatie, având în vedere starea în care se afla unele unitati sanitare si necesarul de fonduri pentru reabilitarea lor. Banii alocati prin POR nu ajung pentru rezolvarea tuturor problemelor existente la nivelul infrastructurii sanitare din tara, dar este un bun punct de plecare pentru alte proiecte. Autoritatile locale stiu cel mai bine care sunt necesitatile si cum sa-si stabileasca prioritatile”, a declarat ministrul László BORBÉLY.
Cererile de finantare se primesc continuu, pâna la contractarea integrala a fondurilor. Alocarea financiară indicativă pentru domeniul major de interventie 3.1. “ Reabilitarea/ modernizarea/ echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate” este de 173.588.779 Euro, din care 147.550.461 Euro din Fondul European pentru Dezvoltare Regională si 26.038.318 Euro cofinantare natională din surse publice.
Obiectivul specific al acestui domeniu major de intervenție îl constituie îmbunătățirea calității infrastructurii serviciilor de asistență medicală și repartizarea teritorial - regională echilibrată a acestora pe teritoriul țării, pentru asigurarea unui acces egal al cetățenilor la serviciile de sănătate.
Strategia Națională de Sănătate Publică (Ordinul ministrului sănătății nr. 923/16 iulie 2004 ), își propune să stabilească și să contureze mecanisme și linii directoare ce au ca scop îmbunătățirea stării de sănătate a populației din România și asigurarea unui înalt nivel de protecție a sănătății umane prin implementarea unor măsuri care vizează transformarea structurilor actuale din domeniul sănătății publice spre cele adecvate noilor concepții și abordări de la nivel internațional.
Viziunea care stă la baza acestei strategii este de a obține, menține și promova o bună stare de sănătate fizică, mintală și socială a populației, precum și de a asigura un înalt nivel de echitate în accesul la serviciile de sănătate publică.
Pentru atingerea acestui deziderat, pornind de la problemele prioritare de sănătate publică, Strategia Națională de Sănătate Publică dezvoltă o serie de componente și direcții de acțiune care vor avea ca scop:
• transformarea societății actuale într-o societate mai sigură și mai sănătoasă, care va asigura fiecărui subgrup al populației și fiecărui individ în parte un înalt nivel de protecție a sănătății, precum și oportunități (șanse) egale de a accesa serviciile medicale;
• crearea unui sistem de sănătate mai orientat pe prevenirea bolilor care să fie capabil să ofere populației serviciile necesare pentru menținerea și dobândirea unei mai bune stări de sănătate, care să fie capabil să reacționeze prompt și rapid la amenințările și provocările din domeniul sănătății și să furnizeze decidenților informațiile și datele necesare pentru decizii strategice;
• conștientizarea de către individ și comunitate cu privire la rolurile și responsabilitățile pe care le au, modificarea comportamentului individual în ceea ce privește profilaxia primară, secundară și terțiară a bolilor, implicarea în procesul de luare a deciziilor.
Pentru a atinge scopul propus, prin prisma viziunii care stă la baza acestei Strategii, obiectivele generale sunt:
• Stoparea trendurilor negative și crearea condițiilor pentru îmbunătățirea stării de sănătate a populației;
• Adoptarea principiilor și politicilor existente în domeniul sănătății publice la nivelul Uniunii Europene;
• Continuarea procesului de reformă a sistemului de sănătate în vederea ameliorării performanțelor acestuia, ca premisă esențială pentru îmbunătățirea stării de sănătate.
În baza problemelor prioritare de sănătate, eforturile pe termen scurt și mediu se vor îndrepta către următoarele obiective specifice:
• Reducerea poverii bolilor netransmisibile;
• Creșterea capacității sistemului de control al bolilor transmisibile;
• Îmbunătățirea stării de sănătate mintală a populației;
• Asigurarea unui nivel optim al stării de sănătate și al calității vieții populației din România la toate etapele ciclului vieții;
• Îmbunătățirea controlului factorilor de risc comportamentali și de mediu, precum și depistarea precoce a bolilor;
• Îmbunătățirea managementului sistemului de sănătate.
Activitățile eligibile orientative în cadrul proiectului pot fi:
• Modernizarea clădirilor spitalelor și ambulatoriilor;
• Modernizarea utilităților generale și specifice ale spitalelor/ ambulatoriilor;
• Crearea/modernizarea în spitale/ambulatorii, a facilităților de acces pentru persoane cu dizabilități fizice,
• Achiziționare echipamente pentru spitale /ambulatorii.
Lista activităților eligibile de mai sus este orientativă. Alte activități decât cele de mai sus pot fi considerate eligibile dacă solicitantul justifică necesitatea derulării lor în scopul implementării în condiții optime a proiectului.
Valoarea totală a proiectului este cuprinsă între minim 700.000 lei și maxim 85.000.000 lei (echivalentul aproximativ a 200.000 – 25.000.000 –Euro).
Alocarea financiară indicativă pe regiuni de dezvoltare se prezintă astfel:
Regiunea Alocarea financiara (mil.euro)
Nord-Est 28.33
Sud-Est 23.00
Sud 24.70
Sud-Vest 24.32
Vest 17.95
Nord-Vest 20.99
Centru 18.91
Bucuresti Ilfov 15.38
Beneficiarii eligibili sunt unitătile administrativ-teritoriale (autorităti ale administratiei publice locale), asociatii pentru dezvoltare intercomunitară constituite conform prevederilor Legii nr. 215/2001, cu modificările ulterioare, si parteneriate între unităti-administrativ teritoriale (autorităti ale administratiei publice locale).
Pentru mai multe informatii cititi ghidul solicitantului!
Finanțări
AXA 3 - Programul Operativ Regional - 3.1. - Reabilitarea/ modernizarea/ echiparea infrastructurii serviciilor de sanatate
Data limită:
31 decembrie 2013
Data încărcării:
23 ianuarie 2008, 11:57:34
Grupul țintă:
Altele (27); Instituții locale și județene de autoguvernare și asociațiile lor (27)
Tip:
Sprijinire financiară nerambursabilă (84)
Domeniu:
Salubritate (9)
Țara:
Romania
Sursa: http://www.fonduri-structurale.ro/article.php?article_id=3147

