ro hu

Finanțări
 

Spuneti-ne ce parere aveti - Consultare publica privind viitorul program european pentru tineret
Data limită:  30 noiembrie 2010
Data încărcării:  6 octombrie 2010, 12:44:29
Domeniu:  Tineret (62); Ajutor pentru integrare în UE (15); Altele (78)
Țara:  Hungary; Romania
Sursa:  [ec.europa.eu]
De peste de 20 de ani, Uniunea Europeană (UE) promovează programe în favoarea tinerilor, menite să încurajeze mobilitatea, participarea și dezvoltarea competențelor acestora prin diverse activități non-formale, programe de mobilitate interculturală, de voluntariat internațional, reuniuni între tineri și factori de decizie politică, schimburi de bune practici și de experiență în rândul organizațiilor de tineret etc.

Cu toate că aceste activități se desfășoară în afara cadrului școlar și nu fac parte din programa oficială de învățământ, ele au o importantă componentă didactică. Sunt atent planificate și vizează dezvoltarea pe plan personal și social a tinerilor, precum și dobândirea anumitor competențe și aptitudini. De asemenea, aceste activități stimulează implicarea tinerilor în comunitate și, pe plan general, în societate și în viața democratică, contribuind astfel la dezvoltarea sentimentului de cetățenie activă.

Care este scopul acestei consultări?

Programul european pentru tineret aflat în curs de desfășurare se intitulează „Tineret în acțiune” și se derulează până în 2013. Au fost deja lansate o serie de inițiative referitoare la viitorul program. Scopul acestei consultări este de a culege opiniile cetățenilor referitoare la modalitățile prin care viitorul program european pentru tineret ar putea să răspundă în mod adecvat nevoilor și așteptărilor tinerilor și să aducă soluții pentru provocările cu care aceștia se confruntă.

Acest program va trebui, de asemenea, să asigure o contribuție efectivă la contextul politic în care va fi pus în aplicare. Viitorul program pentru tineret se va încadra în contextul general al strategiei Europa 2020: pentru o creștere inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii.

Viitorul program pentru tineret va sprijini în continuare cooperarea europeană în domeniul tineretului, care se bazează în prezent pe Strategia UE pentru tineret: investiție și mobilizare. Această strategie subliniază necesitatea unei abordări transversale a politicii de tineret, ținând cont de diversele domenii care îi vizează pe tineri (educație, locuri de muncă, antreprenoriat, incluziune socială, sănătate, voluntariat etc.). Prin intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, la la 1 decembrie 2009, UE a fost învestită cu o nouă competență, aceea de a încuraja participarea tinerilor la viața democratică din Europa.

Opinia dumneavoastră contează!

Indiferent dacă sunteți persoană privată, organizație sau autoritate publică, dacă doriți să contribuiți la elaborarea viitorului program european pentru educație și formare, aceasta este ocazia de a ne transmite opiniile și sugestiile dumneavoastră.

Sunteți invitați să răspundeți la un chestionar și/sau să ne trimiteți comentariile dumneavoastră pe o temă relevantă legată de pregătirea viitorului program european pentru tineret.

Dacă doriți să ne trimiteți alte comentarii pe lângă răspunsurile la acest chestionar, vă rugăm să ni le transmiteți prin e-mail la adresa .
Vă rugăm să menționați numele și naționalitatea dumneavoastră, numele organizației (dacă este cazul) și funcția pe care o ocupați. Puteți folosi această adresă de e-mail și pentru a ne trimite eventuale întrebări legate de consultare.

Aceasta va fi accesibilă până la data de 30 noiembrie 2010.

Puteți răspunde în oricare dintre limbile oficiale ale UE.

Ulterior, Comisia Europeană va pregăti un raport privind rezultatele acestei consultări, care va fi publicat pe site-ul Direcției Generale Educație și Cultură (http://ec.europa.eu/dgs/education_culture/index_en.htm). Acest raport va conține o sinteză a răspunsurilor primite în cadrul consultării și va indica modul în care acestea vor fi luate în considerare de Comisia Europeană în etapa de pregătire a propunerii care va fi supusă deciziei Parlamentului și Consiliului.

Pentru completarea chestionarului veți avea nevoie doar de câteva minute. Durata unei sesiuni de internet este limitată la 1 oră și 30 de minute. Dacă depășiți acest interval, răspunsurile dumneavoastră nu vor fi salvate în sistem. Dacă doriți să vă consultați colegii pe parcursul completării chestionarului, vă sugerăm să tipăriți formularul și să pregătiți răspunsurile în afara sistemului. Ulterior, le puteți copia direct în sistem.

După ce faceți clic pe butonul „Trimite”, veți primi un mesaj prin care veți fi informat că răspunsul dumneavoastră a fost înregistrat. Dacă nu primiți această confirmare și dacă pagina consultării se reîncarcă, înseamnă că nu ați răspuns la toate întrebările obligatorii sau că ați depășit numărul maxim de caractere pentru rubricile cu text liber. În acest caz, se va afișa un mesaj în dreptul întrebării care nu a fost tratată corespunzător.

Această consultare angajează numai serviciile Comisiei implicate în elaborarea sa. Textul a fost redactat cu scopul de a primi comentarii din partea cetățenilor și nu impune forma finală a unei eventuale decizii a Comisiei.

Vă rugăm să citiți declarația de confidențialitate (a se vedea documentele de referință de la începutul chestionarului) pentru informații privind modul în care vor fi tratate datele cu caracter personal și contribuția dumneavoastră.

Vă mulțumim că ați participat la această consultare și vă rugăm să transmiteți mesajul mai departe!

Să începem...

Termene apropiate

continuare...

Fonduri structurale

continuare...



Știri