ro hu

Finanțări
 

Programul de înlocuire, completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie solară, energie geotermală și energie eoliană ori alte sisteme - data de depunere prelungită
Data limită:  9 octombrie 2009
Data încărcării:  12 noiembrie 2008, 15:22:15
Grupul țintă:  Întreprinderi micro, mici și mijlocii (62); Altele (33)
Domeniu:  Altele (80)
Țara:  Romania
Sursa:  [www.mmediu.ro]

Obiectul Programului îl reprezintă finanțarea de la Fondul pentru mediu a proiectelor de înlocuire sau de completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie solară, energie geotermală și energie eoliană ori alte sisteme care conduc la îmbunătățirea calității aerului, apei și solului.

Scopul Programului îl reprezintă îmbunătățirea calității aerului, apei și solului prin reducerea gradului de poluare cauzată de arderea lemnului și a combustibililor fosili utilizați pentru producerea energiei termice folosite pentru încălzire și obținerea de apă caldă menajeră, precum și stimularea utilizării sistemelor care folosesc în acest sens sursele de energie regenerabilă, nepoluante.

Pentru a participa la Program, solicitantul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:

a)să nu înregistreze obligații de plată restante la bugetul general consolidat;
b)să dețină contribuția proprie în vederea implementării proiectului; în cazul asociațiilor de proprietari / locatari se va menționa contribuția formată din cota aprobată de către unitatea administrativ-teritorială și cota asociației de proprietari / locatari;
c)să aibă în administrare sau în proprietate imobilul pe care urmează să se implementeze proiectul ori a încheiat un contrat de mandat, în cazul unităților administrativ-teritoriale care solicită finanțare pentru asociațiile de proprietari / locatari.

Pentru anul 2009, suma prevăzută pentru derularea Programului este de 310.000 mii lei.

Unitățile administrativ-teritoriale pot solicita finanțare pentru mai multe locații în cadrul aceleiași cereri de finanțare.

Finanțarea se acordă prin modalitate nerambursabilă, ca procent din cheltuielile eligibile ale proiectului.

Finanțarea nerambursabilă, asigurată de Administrația Fondului pentru Mediu, se acordă în procent de până la 80% din cheltuielile eligibile ale proiectului.

Consiliul local va stabili cota de participare pentru asociațiile de proprietari / locatari.

Cuantumul finanțării nu poate depăși următoarele valori:


a)4.000.000 lei pentru unitățile administrativ-teritoriale cu un număr de locuitori mai mare de 100.000;
b)3.000.000 lei pentru unitățile administrativ-teritoriale cu un număr de locuitori cuprins între 50.000-100.000;
c)2.000.000 lei pentru unitățile administrativ - teritoriale cu un număr de locuitori cuprins între 20.000-50.000;
d)1.000.000 lei pentru unitățile administrativ-teritoriale cu un număr de locuitori între 3.000-20.000;
e)500.000 lei pentru unitățile administrativ-teritoriale cu un număr de locuitori mai mic de 3.000.

Cuantumul finanțării reprezintă însumarea valorilor tuturor obiectivelor pentru care se solicită finanțare de către un solicitant.

Unitățile administrativ-teritoriale care doresc participarea la Program pentru imobilele din patrimoniul propriu, trebuie să depună următoarele documente:

a)cererea de finanțare nerambursabilă, în formatul prevăzut în anexa nr. 1;
b)copia certificatului de înregistrare fiscală;
c)copie de pe hotărârea consiliului local, consiliului județean și acordul cu privire la contractarea finanțării;
d)înscrisuri din care să rezulte că beneficiarul are în proprietate sau în administrare imobilul în care se va monta sistemul de încălzire;
e)aprobarea în consiliul local sau consiliul județean a studiului de fezabilitate, conform anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conținutului-cadru al documentației tehnico-economice aferente investițiilor publice, precum și a structurii și metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiții și lucrări de intervenții;
f)declarație pe propria răspundere că sunt prevăzute în buget sumele necesare cofinanțării proiectelor de mediu;
g)declarație pe propria răspundere că vor include în dosarul achizițiilor publice solicitările Administrației Fondului pentru Mediu prevăzute în prezentul ghid de finanțare;
h)studiul de fezabilitate, care să cuprindă explicit: consumul lunar de apă rece și apă caldă menajeră, certificat de documentele de plată și numărul de utilizatori, exceptând acorduri și autorizații.

Unitățile administrativ-teritoriale care doresc participarea la Program pentru asociațiile de proprietari / locatari trebuie să depună, pe lângă documentele prevăzute la alin. (1) lit. a)-c), e)-g).

Și următoarele documente:

a)contractul de mandat privind participarea la Program, încheiat în formatul prevăzut în anexa nr. 5, și actul adițional al acestuia, încheiat în formatul prevăzut în anexa nr. 6;
b)hotărârea adunării generale a proprietarilor / locatarilor cu privire la acordul de înscriere în Program, în formatul prevăzut în anexa nr. 2;
c)solicitarea de înscriere în Program, în formatul prevăzut în anexa nr. 3;
d)acordul tuturor proprietarilor / locatarilor cu privire la participarea la Program, în cazul asociațiilor de proprietari / locatari, în formatul prevăzut în anexa nr. 4;
e)hotărârea consiliului local cu privire la stabilirea cotei de participare a acestuia la implementarea Programului;
f)hotărârea asociației de proprietari / locatari cu privire la cota de participare la Program.

Cheltuieli eligibile:


a)cheltuielile prevăzute pentru realizarea investiției conform studiului de fezabilitate (instalații, subansamble, construcții aferente instalațiilor);
b)cheltuielile cu montajul sistemelor, efectuarea, verificarea probelor și încercărilor;
c)taxa pe valoare adăugată (TVA);
d)cheltuielile cu consultanța, studii de fezabilitate, proiect tehnic, publicitate, în limita a 8% din cheltuielile eligibile.

Pentru anul 2009 se organizează două sesiuni de depunere a proiectelor cu următoarele sume aferente:

a)
sesiunea I - 150.000 mii lei;
b)sesiunea II - 160.000 mii lei.

Data limită de depunere a proiectelor: 9 octombrie 2009 inclusiv, orele 14:00

Pentru mai multe informații: http://www.afm.ro/main/info_stuf/casa_verde/ordin565_2009-ghid.doc