Cea de a patra etapă a programului Tempus acoperă perioada 2007-2013.
Obiectivul general al programului este de a sprijini modernizarea învățământului superior în țările din vecinătatea Uniunii Europene. Programul Tempus promovează cooperare instituțională vizând reforma și modernizarea sistemelor de învățământ superior în țările partenere. Programul contribuie la crearea unei zone de cooperare în domeniul învățământului superior care implică Uniunea Europeană și țările partenere din vecinătatea sa. În special, programul va promova convergența voluntară cu evoluțiile comunitare în domeniul învățământului superior, care decurg din Strategia Europa 2020, Cadrul strategic pentru cooperarea europeană în domeniul educației și formării profesionale (ET 2020) și procesul de la Bologna.
Scopul acestei cereri de propuneri este promovarea cooperării multilaterale între instituțiile de învățământ superior, autoritățile și organizațiile statelor membre ale UE și țărilor partenere și se concentrează asupra reformei și modernizării învățământului superior.
Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură („Agenția”), acționând cu puteri delegate de Comisia Europeană („Comisia”), răspunde de gestionarea acestei cereri de propuneri.
Candidați eligibili
Pentru a fi eligibili pentru acordarea subvenției, candidații trebuie să fie persoane juridice („entități juridice”) stabilite în mod legal de peste 5 ani în Uniunea Europeană sau în țările partenere Tempus.
Candidații pentru Proiectele comune trebuie să fie instituții de învățământ superior publice sau private, recunoscute de către stat sau asociații, organizații sau rețele de instituții de învățământ superior dedicate promovării, optimizării și reformei învățământului superior.
Candidații pentru Măsurile structurale trebuie să fie entități juridice precum se stipulează mai sus în cazul proiectelor comune, organizații naționale sau internaționale ale rectorilor, profesorilor sau studenților.
Instituțiile și organizațiile care pot participa în calitate de parteneri/cobeneficiari la programul Tempus variază de la instituții și organizații de învățământ superior până la instituții și organizații neacademice, cum ar fi organizații neguvernamentale, societăți, industrii și autorități publice.
Aceste instituții și organizații trebuie să-și aibă sediul în următoarele patru grupe de țări eligibile:
- cele 27 de state membre ale Uniunii Europene;
- 4 țări din regiunea Balcanilor de Vest: Albania, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru, Serbia, precum și Kosovo ( 1 );
- 17 țări din zona de vecinătate sudică și estică a Uniunii Europene: Algeria, Egipt, Israel, Iordania, Liban, Libia, Maroc, teritoriul palestinian ocupat, Siria, Tunisia, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova, Federația Rusă și Ucraina;
- 5 republici din Asia Centrală: Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Turkmenistan și Uzbekistan.
Acțuni eligibile
Cele două instrumente principale de cooperare prin intermediul prezentei cereri de propuneri Tempus sunt:
- Proiecte comune: proiecte cu o abordare „de jos în sus”, având drept scop modernizarea și reforma la nivel instituțional (universitar). Proiectele comune au drept scop transferul de cunoștințe între universități, organizații și instituții din UE și din țările partenere, precum și între entități din țări partenere, după caz;
- Măsuri structurale: proiecte care sunt destinate să contribuie la dezvoltarea și reforma sistemelor de învățământ superior din țările partenere, să îmbunătățească gradul lor de calitate și relevanță și să crească convergența voluntară cu evoluțiile comunitare. Măsurile structurale vizează intervenții destinate să sprijine reforma structurală a sistemelor de învățământ superior și dezvoltarea cadrului strategic la nivel național.
În baza acestei cereri, pot fi finanțate proiecte naționale și multinaționale.
Proiectele naționale trebuie să respecte prioritățile naționale care sunt stabilite printr-un dialog strâns între delegațiile Uniunii Europene și autoritățile competente din țările partenere. Pentru proiectele naționale, propunerile trebuie trimise de grupuri de instituții care includ:
- cel puțin trei instituții de învățământ superior dintr-o țară parteneră (în cazul statelor Muntenegru și Kosovo, din cauza dimensiunilor reduse ale sectorului de învățământ superior, o singură universitate este suficientă);
- cel puțin trei instituții de învățământ superior din UE, fiecare dintr-un stat membru al UE diferit.
Proiectele multinaționale trebuie să respecte prioritățile regionale care se bazează pe politica comunitară de cooperare cu regiunile din țările partenere, astfel cum sunt identificate în documentele sale strategice privind țările vecine ( 1 ), cele pentru preaderarea la UE ( 2 ) și cele din Asia Centrală ( 3 ) și sunt comune pentru toate țările partenere dintr-o regiune specifică sau abordează o prioritate națională care este comună fiecărei țări partenere participante. Pentru proiectele multinaționale, propunerile trebuie trimise de grupări de instituții care presupun:
- cel puțin două instituții de învățământ superior, din fiecare țară parteneră participantă (minimum două țări partenere) implicată în propunere (cu excepția statelor Kosovo și Muntenegru în cazul cărora cerința prevede o instituție de învățământ superior din fiecare stat);
- cel puțin trei instituții de învățământ superior, fiecare dintr-un stat membru al UE diferit.
Pentru măsurile structurale se impune o condiție suplimentară: ministerul (ministerele) responsabil(e) pentru învățământul superior din țara (țările) parteneră (partenere) trebuie să fie implicat (implicate) în calitate de partener(i).
Durata maximă a proiectelor este de 24 sau 36 de luni. Se estimează că perioada eligibilității costurilor va începe la 15 octombrie 2012.
Buget
Bugetul total disponibil pentru cofinanțarea proiectelor este estimat la 78,1 milioane EUR (plus o sumă suplimentară de 12,5 milioane EUR pentru zona de politica europeană de vecinătate sudică și estică, sub rezerva că decizia de finanțare relevantă în urma recentei reexaminări a Politicii Europene de Vecinatate PEV este adoptată de către Comisia Europeană).
Contribuția financiară a Uniunii Europene nu poate depăși 90 % din totalul costurilor eligibile. Este necesară o cofinanțare de minimum 10 % din totalul costurilor eligibile.
Subvenția minimă pentru ansamblul proiectelor comune și măsurilor structurale va fi de 500 000 EUR. Subvenția maximă se va ridica la 1 500 000 EUR. Pentru proiectele naționale, în cazul statelor Kosovo și Muntenegru, subvenția minimă pentru ambele tipuri de proiecte este stabilită la 300 000 EUR.
Termenul-limită de depunere a candidaturilor
Cererile de subvenție pentru proiecte comune și măsuri structurale trebuie să fie depuse la Agenția Executivă (EACEA) până cel târziu la 23 februarie 2012, 12.00 la prânz (ora Bruxelles-ului).
Vor fi acceptate numai cererile de subvenție redactate în limba engleză, franceză sau germană, depuse pe formularul de cerere electronic oficial, semnate în mod corespunzător de către persoana autorizată să își asume angajamente din punct de vedere juridic în numele organizației solicitante, și care conțin toate informațiile și anexele specificate în textul integral al cererii de propuneri.
Cererea de subvenție transmisă online este exemplarul original. Documentele juridice și administrative suplimentare (a se vedea ghidul candidatului) trebuie să fie trimise prin poștă Agenției, până la 23 februarie 2012 (data poștei), la următoarea adresă:
Education, Audiovisual and Culture Executive Agency
Tempus & Bilateral Cooperation with Industrialised Countries
Call for Proposals — EACEA/25/11
Office: BOUR 2/17
Avenue du Bourget/Bourgetlaan 1
1140 Bruxelles/Brussel
BELGIQUE/BELGIË
Cererile trimise prin fax sau e-mail nu vor fi acceptate.
Informații detaliate
Ghidul candidatului și formularele de cerere pot fi găsite la următoarea adresă de internet: http://eacea.ec.europa.eu/tempus
Cererile de subvenție trebuie să respecte toate dispozițiile cuprinse în ghidul candidatului și să fie depuse prin intermediul formularului de cerere prevăzut în acest scop.


