Parteneriatul de învățare Grundtvig reprezintă un cadru pentru activitățile practice de cooperare între organizațiile implicate în educația adulților în cel mai larg sens - formal, non-formal sau informal. Comparativ cu proiectele multilaterale de cooperare Grundtvig care se desfășoară, în general, la o scară mai mare și care se axează mai mult pe ‘produs’ sau pe rezultat, parteneriatele se axează mai mult pe proces și vizează mai ales creșterea participării organizațiilor mai mici care doresc să includă cooperarea la nivel european în activitățile lor educaționale.
În cadrul unui parteneriat de învățare Grundtvig, formatori și cursanți din cel puțin trei țări participante lucrează împreună la una sau mai multe teme de interes comun pentru organizațiile implicate. Acest schimb de experiență, practici și metode contribuie la creșterea gradului de conștientizare a scenei europene diversificate din punct de vedere cultural, social și economic, precum și la o mai bună înțelegere a domeniilor de interes comun în sfera educației adulților.
Una dintre organizațiile participante trebuie să joace rolul de coordonator. Se recomandă ca, încă din faza de depunere a candidaturii, să se indice care dintre parteneri se oferă voluntar să înlocuiască coordonatorul inițial, în cazul în care acesta este respins în procesul de selecție.
Organizațiile participante sunt încurajate să își monitorizeze și să își evalueze activitatea la nivel transnațional și să o coreleze cu inițiativele comunității locale. De asemenea, sunt încurajate să coopereze cu organizațiile și autoritățile de la nivel național pentru a asigura o bază solidă pentru ideile și activitățile lor, precum și pentru a deschide noi canale de diseminare. În acest fel, se va maximiza valoarea schimburilor transnaționale, se va promova circulația bunelor practici și se va asigura un mai mare impact al rezultatelor.
Pot fi finanțate următoarele activități:
• schimburi de personal și cursanți adulți implicați în activitățile proiectului
• schimburi de experiență și bune practici, prin toate mijloacele adecvate și în special prin folosirea tehnologiei informației și comunicațiilor (de exemplu: site-uri web, e-mail, videoconferințe)
• producerea de obiecte tehnice, desene și obiecte de artă legate de proiect
• studii, cercetare etc.
• pregătirea de spectacole (de ex. piese de teatru, spectacole muzicale etc.)
• pregătirea lingvistică a persoanelor implicate în parteneriat pentru ca acestea să dețină competențele lingvistice necesare în limba (limbile) de lucru ale parteneriatului
• cooperarea cu alte proiecte din domenii conexe (in special partneriate, proiecte și rețele Grundtvig) și împărtășirea experienței cu alte instituții din regiune etc., inclusiv participarea la evenimente pertinente organizate de acestea
• activități de autoevaluare
• organizarea de expoziții, realizarea și diseminarea de materiale informative sau documentare despre activitățile de cooperare
• diseminarea experienței și rezultatelor proiectului
În parteneriatele de învățare Grundtvig axate pe participarea cursanților, aceștia trebuie să fie implicați activ în proiect și să fie încurajați să se deplaseze cât mai mult posibil. Parteneriatele din categoria celor cu cea mai mare mobilitate, adică cele cu cel puțin 24 de ''mobilități", trebuie să angreneze în mobilitate un minimum de 16 cursanți adulți diferiți.
Parteneriatele de învățare axate pe managementul educației adulților și/sau pe metode de predare oferă profesorilor, formatorilor și altor categorii de personal educațional posibilitatea de a face schimb de experiență și informații, de a dezvolta împreună metodele și abordările care răspund nevoilor lor, precum și de a testa și de a pune în practică noi abordări organizaționale și pedagogice.
În toate cazurile, proiectele pot coopera cu organisme ale comunității locale, cum ar fi autoritățile locale, serviciile sociale, asociațiile și întreprinderile.
O atenție deosebită se acordă includerii persoanelor care provin din grupuri sociale defavorizate.
Cine poate beneficia
Personal și cursanți din instituțiile și organizațiile participante, precum și din comunitatea locală.
Cine poate candida
Toate tipurile de instituții și organizații implicate în educația adulților, fie ea formală, non-formală sau informală.
Reguli specifice de eligibilitate:
Candidaturile trebuie depuse de instituții/ organizații cu personalitate juridică.
Numărul de acțiuni de mobilitate planificate de fiecare organizație participantă respectă numărul minim necesar pentru stabilirea grantului (categoria de parteneriat).
Parteneriatele de învățare constau din minimum 3 parteneri, fiecare situat într-o altă țară participantă la LLP. Cel puțin una dintre aceste țări trebuie să fie stat membru al UE.
Vă rugăm să verificați la Agenția Națională dacă se aplică cerințe naționale suplimentare.
In anul 2010 nu exista prioritati nationale pentru aceasta actiune.
Durata minimă: 2 ani
Durata maximă: 2 ani
BUGET
Bugetul alocat actiunii este estimat la 70% din bugetul total Grundtvig.
Bugetul total: 1 438 000 Euro
CRITERII DE ACORDARE A GRANTULUI
Finantarea se va acorda avand in vedere calitatea continutului, asa cum rezulta aceasta din formularul de candidatura. Candidaturile eligibile vor fi evaluate avand in vedere criteriile mentionate în Apelului General European si Ghidul LLP 2010 (inclusiv in Fisele de descriere a actiunilor Grundtvig, anexate acestuia).
IMPORTANT!
Regula generala va fi aceea de a acorda finantare cat mai multor institutii candidate. Potrivit acestei reguli, ca prioritate administrativa, o institutie nu va putea depune mai mult de o candidatura. In cazul in care depune mai multe, toate candidaturile vor fi declarate ineligibile, niciuna dintre acestea nemaiputand sa intre in evaluarea de continut.
In conformitate cu Reglementarea Consiliului (EC, Euratom) nr. 1605/2002 cu privire la Regulamentul Financiar aplicabil bugetului general al Comunitatilor europene (cu ultima modificare nr. 478/2007, 23 aprilie) si în conformitate cu regulile specifice ale programului mentionate în Ghidul pentru Agentiile Nationale, dubla finantare este interzisa.
Astfel, institutiile nu pot solicita decat o singura data finantare din fonduri comunitare pentru unul si acelasi proiect. Identificarea intr-o propunere de proiect (indiferent daca este sau nu finantata sau este sau nu contractata pentru finantare) a unor pasaje de text similare sau identice cu alte propuneri de proiecte (indiferent daca au fost depuse la acelasi termen limita sau la termenele limita din anii precedenti si indiferent daca au fost depuse de aceeasi institutie sau de institutii diferite) se considera dubla finantare. Aceasta va conduce la RESPINGEREA propunerii de proiect.
Deasemenea, se considera dubla finantare situatia cand aceeasi cheltuiala este decontata simultan din 2 surse de finantare diferite (cu exceptia cazului in care se poate dovedi complementaritatea).
DEPUNEREA CANDIDATURII
IMPORTANT!
• Pentru coordonatorii romani:
Incepand cu 2010 candidaturile la aceasta actiune trebuie completate on-line de catre coordonatori, cu toate informatiile legate de proiect, in limba de lucru a proiectului. (click aici)
Daca limba de lucru este alta decat engleza sau franceza, toate informatiile vor fi tehnoredactate in limba romana, utilizandu-se formularul in engleza.
Pentru completarea formularului de candidatura on-line va recomandam sa cititi Ghidul aplicantului (click aici) si sa urmati cu strictete pasii indicati in Ghid.
• Atat coordonatorii romani cat si partenerii romani din proiectele coordonate de alte tari trebuie sa depuna candidatura pe suport hartie urmand procedura descrisa in continuare. Din acest motiv coordonatorul va trebui sa trimita prin e-mail pdf-ul obtinut dupa ce a trimis candidatura online tuturor partenerilor sai, care vor urma apoi procedura nationala pentru trimiterea candidaturii pe suport hartie.
Ce trebuie sa trimiteti la Agentie (coordonatori si parteneri romani)?
1. Formularul de candidatura, in limba engleza
Formularul de candidatura, dupa ce a fost trimis on-line, se va printa in 2 exemplare, care vor fi semnate si stampilate.
Un exemplar va fi trimis catre Agentie, al doilea exemplar (identic cu cel trimis, semnat si stampilat) va fi pastrat obligatoriu de catre candidat, pe suport hartie.
2. Confirmarea transmiterii candidaturii on-line, tiparita
3. Formularul in format electronic
Numai pentru candidatii care NU REUSESC sa transmita formularul on-line, si care utilizeaza functia „ Create Email Attachment”.
Fisierul format .xml trebuie trimis pe adresa , anexat la un mesaj care va avea obligatoriu ca titlu GRU-10-MOF- Numele si prenumele candidatului. Fisierul nu trebuie sa contina semnaturi sau stampile scanate.
4. Certificatul de atestare fiscala
NUMAI institutiile de drept privat (asociatii, organizatii, federatii, fundatii, firme etc.) vor trimite Certificatul de atestare fiscala obtinut de la Administratia financiara care certifica faptul ca institutia nu are datorii – 1 exemplar.
TERMEN LIMITA
Termenul pana la care coordonatorii romani pot trimite online candidaturile este cel de 10 februarie, astfel incat atat coordonatorul, cat si partenerii sa poata trimite candidatura pe suport hartie, potrivit cerintelor, pana la termenul unic european - 19 februarie 2010, data postei.
IMPORTANT!
• Candidatura va fi pusa intr-o folie de plastic si inchisa intr-un SINGUR plic format A4; NU SUNT NECESARE dosare!
• Pe plic se va scrie obligatoriu, pe langa adresa destinatarului si a expeditorului, Pentru Grundtvig – Actiunea PAR;
• Candidatura se va trimite NUMAI cu posta, pe adresa Agentiei: ANPCDEFP, Calea Serban Voda nr. 133, et. 3, sector 4, cod postal 040205, Bucuresti
• Va recomandam sa trimiteti candidatura cu confirmare de primire si sa pastrati recipisa de la Posta
Confirmarea primirii candidaturii
In termen de cel mult 30 de zile de la termenul limita lista candidaturilor sosite va fi publicata pe site-ul ANPCDEFP.
Informații suplimentare despre program: http://www.anpcdefp.ro/programe/llp/grundtvig/index.html
Finanțări
Programul de învățare pe tot parcursul vieții 2010 - PS Grundtvig: Parteneriate de învățare Grundtvig
Finanțator:
Agentia Nationala pentru Programe Comunitare in Domeniul Educatiei si Formarii Profesionale (ANPCDEFP)
Data limită:
10 februarie 2010
Data încărcării:
11 ianuarie 2010, 15:20:16
Grupul țintă:
Instituții de învățământ și de pregătire profesională (20); Întreprinderi micro, mici și mijlocii (48); Altele (27); Instituții și organizații culturale și de cultură (13); Instituții locale și județene de autoguvernare și asociațiile lor (27); Asociații și alte organizații civile (79); Fundații (38)
Tip:
Sprijinire financiară nerambursabilă (89)
Domeniu:
Învățământ (65)
Țara:
Romania
Sursa: [ec.europa.eu]


