Acțiunea 1 - Cetățeni activi pentru Europa
Această acțiune se adresează în special activităților care implică cetățeni.
Aceste activități se clasifică în două tipuri de măsuri, după cum urmează:
Înfrățirea între orașe
Această măsură are ca scop activități care implică sau promovează schimburile directe între cetățenii europeni, prin participarea acestora în cadrul acțiunilor de înfrățire a orașelor și prin încurajarea legăturilor și cooperării între orașele înfrățite.
Proiectele cetățenilor și măsurile de sprijin
O varietate de proiecte de dimensiune transnațională și transversală, cu implicarea directă a cetățenilor, poate fi sprijinită prin această măsură. Acele proiecte trebuie să strângă laolaltă cetățeni proveniți din diferite orizonturi culturale, care vor acționa împreună sau vor dezbate problemele europene comune, atât la nivel local cât și la nivel european.
Măsura 1 – Înfrățirea între orașe
Înfrățirea între orașe se bazează pe angajamentul cetățenilor, în colaborare cu autoritățile și asociațiile locale. Prin urmare, acest program reprezintă un semn și un imbold pentru participarea activă. Aceasta încurajează schimburile de experiență dintr-o o varietate de subiecte de interes european și acordă oportunități unice în ceea ce privește informarea despre viața zilnică a cetățenilor din alte state europene.
În consecință, această măsură acoperă următoarele tipuri de activitate:
- Întâlnirile cetățenilor privind înfrățirea între orașe
- Rețele de orașe înfrățite
Măsura 1.1. Întâlnirile cetățenilor privind înfrățirea între orașe
Această măsură vizează activitățile care implică sau promovează schimburile directe între cetățenii europeni prin participarea lor la activități de înfrățire între orase. Un proiect trebuie să implice municipalitățile din cel putin 2 țări participante, din care cel putin una este un stat membru al UE.
Proiectul trebuie să aibă minim 25 de participanți internaționali provenind din municipalitățile invitate, cu cel putin 5 participanți din fiecare municipalitate invitată.
Durata maximă a întrunirii este de 21 de zile. Subvenția maximă care va fi acordată este de 22 000 EUR per proiect.
Se poate aplica o finanțare maximă de 40 000 EUR per proiect dacă cel puțin 10 orașe participă la proiect.
Subvenția minimă acordată este de 2 500 EUR.
Subvențiile pentru întrunirile cetățenilor organizate în contextul înfrățirii între orase vizează cofinanțarea costurilor de organizare ale orașului-gazdă si a cheltuielilor de deplasare ale participanților invitati. Calculul subvențiilor se bazează pe sume forfetare.
Întâlniri ar trebui să prezinte următoarele caracteristici:
- Angajament pentru integrarea europeană
Întâlnirile cetățenilor privind înfrățirea între orașe trebuie să consolideze angajamentul participanților la integrarea europeană.
- Participarea activă
Întâlnirile cetățenilor privind înfrățirea între orașe trebuie să reprezinte o experiență a participării active civice la nivel local: aceasta ar trebui să încurajeze cetățenii în implicarea, la nivel european, participând, astfel, la dezvoltarea cetățeniei europene active.
- Dialogul intercultural
Întâlnirile cetățenilor privind înfrățirea între orașe trebuie să sprijine participarea fiecărui cetățean la dialogul intercultural prin cooperarea structurată cu societatea civilă.
Criterii de eligibilitate
Solicitanți
- Solicitantul trebuie să fie:
:: municipalitatea în care are loc întâlnirea sau
:: o organizație non-profit sau un comitet înfrățit cu statut juridic (personalitate juridică), care va reprezenta autoritățile locale;
- trebuie să fie stabilit într-o țară participantă;
- un oraș poate găzdui o întâlnire a cetățenilor o singură dată pe an.
Parteneriate
- Partenerii de proiect eligibili sunt
- municipalitatea sau
- o organizație non-profit sau un comitet înfrățit cu statut juridic (personalitate juridică), situat(ă) în localitatea pe care o reprezintă;
:: trebuie să fie stabiliți într-o țară participantă;
:: Partenerii sunt uniți fie prin contracte de înfrățire, fie s-au angajat să întocmească astfel de contracte (conform declarației lor din formularul de cerere).
:: Un singur proiect bilateral cu aceeași parteneri poate fi acordat în același an calendaristic (cu excepția proiectelor care întocmesc sau semnează un nou contract de înfrățire).
Număr de parteneri
- Un proiect trebuie să implice municipalități din cel puțin 2 țări participante, dintre care cel puțin una este un stat membru al UE.
Participanți
- Un proiect trebuie să implice minimum 25 de participanți invitați, cu cel puțin 5 din fiecare municipalitate invitată. „Participanții invitați” sunt
participanții internaționali trimiși de municipalitățile partenere.
- Cel puțin jumătate dintre participanți nu trebuie să fie reprezentanți aleși ai guvernului pe plan local sau oficialități municipale.
Locul de desfășurare a activităților
- Activitățile trebuie să aibă loc în municipalitatea pe care o reprezintă solicitantul.
Cereri eligibile
- Formularul oficial de cerere trebuie completat în întregime într-una din limbile oficiale ale UE și dactilografiat. Propunerile de proiect trebuie depuse în termenele limită prevăzute și trebuie să înceapă în perioada eligibilă relevantă
Criterii de acordare
Criterii calitative (80 % din punctele disponibile);
- relevanța proiectului pentru obiectivele și prioritățile programului (25 %);
- pertinența proiectului și metodelor propuse (25 %);
- impactul (15 %);
- vizibilitatea și urmărirea (15 %).
Criterii cantitative (20 % din punctele disponibile):
- impactul geografic (10 %);
- grupul țintă (10 %).
Bugetul prevăzut pe 2010:
Acțiunea 1 Măsura 1.1 Întruniri ale cetățenilor în contextul înfrățirii între orașe: 7 000 000 EUR
Termene-limită pentru depunerea candidaturilor
- 1 februarie 2010
- 1 iunie 2010
- 1 septembrie 2010
Nu se va acorda nicio prelungire dacă termenul-limită de depunere cade la sfârșit de săptămână sau într-o zi de sărbătoare legală în tara candidatului, iar candidații trebuie să tină seama de acest lucru atunci când își planifică depunerea propunerilor.
Cererile pot fi depuse:
- prin utilizarea formularului online de cerere (Până la o comunicare ulterioară: O copie semnată a formularului dumneavoastră de cerere împreună cu toate anexele obligatorii completate integral trebuie, de asemenea, transmisă Agenției Executive la adresa specificată mai jos, în termenul-limită relevant de depunere a cererilor); sau
- prin poștă sau printr-un serviciu de curierat la adresa indicată mai jos, în acest scop data relevantă fiind data expedierii prin poștă, evidențiată prin ștampila poștală sau prin confirmarea de primire emisă de Poștă/serviciul de curierat; sau
- prin livrare personală. Nicio cerere nu va fi acceptată prin livrare personală după ora 17.00 în ziua termenului-limită stabilit pentru depuneri.
EACEA
Unit P7 Citizenship
Applications – ‘Town Twinning Citizens’ Meetings’
Avenue du Bourget, 1 (BOUR 01/25)
B-1140 Bruxelles, Belgia
Când și cum sunt comunicate rezultatele?
În principiu, solicitanții trebuie înștiințați cu privire la rezultatul procedurii de selecție în cursul celei de-a patra luni, ulterior termenului-limită pentru depunere.
Listele proiectelor selectate vor fi publicate pe următorul site web:
http://eacea.ec.europa.eu/citizenship/index_en.htm
Solicitanții ale căror cereri nu au fost selectate vor fi informați în scris asupra acestui aspect.
Informații suplimentare: http://eacea.ec.europa.eu/citizenship/programme/programme_guide_en.php


