Acțiunea 1 - Cetățeni activi pentru Europa
Această acțiune se adresează în special activităților care implică cetățeni.
Aceste activități se clasifică în două tipuri de măsuri, după cum urmează:
Înfrățirea între orașe
Această măsură are ca scop activități care implică sau promovează schimburile directe între cetățenii europeni, prin participarea acestora în cadrul acțiunilor de înfrățire a orașelor și prin încurajarea legăturilor și cooperării între orașele înfrățite.
Proiectele cetățenilor și măsurile de sprijin
O varietate de proiecte de dimensiune transnațională și transversală, cu implicarea directă a cetățenilor, poate fi sprijinită prin această măsură. Acele proiecte trebuie să strângă laolaltă cetățeni proveniți din diferite orizonturi culturale, care vor acționa împreună sau vor dezbate problemele europene comune, atât la nivel local cât și la nivel european.
Măsura 1 – Înfrățirea între orașe
Înfrățirea între orașe se bazează pe angajamentul cetățenilor, în colaborare cu autoritățile și asociațiile locale. Prin urmare, acest program reprezintă un semn și un imbold pentru participarea activă. Aceasta încurajează schimburile de experiență dintr-o o varietate de subiecte de interes european și acordă oportunități unice în ceea ce privește informarea despre viața zilnică a cetățenilor din alte state europene.
În consecință, această măsură acoperă următoarele tipuri de activitate:
- Întâlnirile cetățenilor privind înfrățirea între orașe
- Rețele de orașe înfrățite
Măsura 1.2. Rețele de orașe înfrățite
Obiective specifice
Autoritățile locale se confruntă periodic cu noi probleme, implicându-se în implementarea unei game largi de politici, care sunt deseori relaționate dezvoltării politicii la nivel european. Relaționarea tematică dintre municipalități privind probleme de interes comun apare ca un mijloc important care oferă posibilitatea de a purta discuții informate și de a face schimb de bune practici.
Înfrățirea reprezintă o legătură puternică ce unește municipalitățile; în consecință, potențialul rețelelor, creat printr-o serie de înfrățiri între orașe, ar trebui utilizat pentru dezvoltarea unei cooperări tematice și de lungă durată între orașele înfrățite.
Comisia sprijină dezvoltarea de astfel de rețele, care sunt importante pentru asigurarea unei cooperări structurate, intense și multidimensionale, contribuind astfel la maximizarea impactului Programului.
Această măsură sprijină dezvoltarea de rețele create pe baza legăturilor de înfrățire între orașe, care sunt importante pentru că asigură o cooperare structurată, intensă și multilaterală între municipalități și deci contribuie la maximizarea impactului Programului.
Un proiect trebuie să prevadă cel puțin 3 evenimente.
Acesta trebuie să implice municipalități din cel puțin 4 țări participante, din care cel puțin una este un stat membru al UE.
Proiectul trebuie să aibă minim 30 de participanți internaționali provenind din municipalitățile invitate.
Durata maximă a proiectului este de 24 de luni; durata maximă a fiecărui eveniment este de 21 de zile.
Suma maximă eligibilă pentru un proiect din cadrul acestei măsuri este de 150 000 EUR.
Suma minimă eligibilă este de 10 000 EUR.
Calculul subvențiilor se bazează pe sume forfetare.
Criterii de eligibilitate
Solicitanți
Pentru a fi eligibil, solicitantul trebuie să fie
- O municipalitate sau
- O autoritate locală/regională sau
- O federație/asociație de autorități locale sau
- O organizație non-profit sau un comitet de înfrățire cu statut juridic (personalitate juridică), care reprezintă autoritățile locale
- Acesta trebuie să fie stabilit într-una din țările participante la Program.
Parteneriate
- Partenerii de proiect eligibili în cadrul proiectului sunt municipalitățile, autoritățile locale/regionale, federațiile/asociațiile de autorități locale și organizațiile non-profit sau comitetele de înfrățire care reprezintă autoritățile locale situate în țările participante.
- Cel puțin 2 municipalități care participă în cadrul proiectului sunt fie unite printr-un contract de înfrățire, fie s-au angajat să elaboreze un astfel de contract
Număr de participanți
- Un proiect trebuie să implice municipalități din cel puțin 4 țări participante,
dintre care cel puțin una este un stat membru al UE.
Participanți
- Un proiect trebuie să implice cel puțin 30 de participanți invitați.
„Participanții invitați” sunt participanții internaționali trimiși de municipalitățile partenere.
- cel puțin 30% dintre participanții la fiecare eveniment trebuie să vină din țări eligibile altele decât țara care găzduiește evenimentul.
Locul (locurile) de desfășurare a activităților
- Activitățile trebuie să se desfășoare într-una din țările participante la Program.
Activități
- Trebuie prevăzute cel puțin 3 evenimente pentru fiecare proiect.
Program
- Programul activităților prevăzute trebuie prezentat în cerere.
Cereri eligibile
- Formularul oficial de cerere trebuie completat în întregime într-una din limbile oficiale ale UE și dactilografiat. Propunerile de proiect trebuie depuse în termenele-limită prevăzute și trebuie să înceapă cu perioada eligibilă relevantă
Criterii de acordare
Criterii calitative (80 % din punctele disponibile);
- relevanța proiectului pentru obiectivele și prioritățile programului (25 %);
- pertinența proiectului și metodelor propuse (25 %);
- impactul (15 %);
- vizibilitatea și urmărirea (15 %).
Criterii cantitative (20 % din punctele disponibile):
- impactul geografic (10 %);
- grupul țintă (10 %).
Bugetul prevăzut pe 2010:
- Acțiunea 1 Măsura 1.2 Crearea de rețele tematice între orașele înfrățite: 5 165 000 EUR
Termene-limită pentru depunerea candidaturilor
- 1 februarie 2010 (pentru proiectele cu începere în perioada: 1 iunie – 30 decembrie din anul termenului-limită
- 1 septembrie 2010: (pentru proiectele cu începere în perioada: 1 ianuarie – 30 mai din anul ulterior termenului-limită)
Nu se va acorda nicio prelungire dacă termenul-limită de depunere cade la sfârșit de săptămână sau într-o zi de sărbătoare legală în tara candidatului, iar candidații trebuie să tină seama de acest lucru atunci când își planifică depunerea propunerilor.
Cererile pot fi depuse:
- prin utilizarea formularului online de cerere (Până la o comunicare ulterioară: O copie semnată a formularului dumneavoastră de cerere împreună cu toate anexele obligatorii completate integral trebuie, de asemenea, transmisă Agenției Executive la adresa specificată mai jos, în termenul-limită relevant de depunere a cererilor); sau
- prin poștă sau printr-un serviciu de curierat la adresa indicată mai jos, în acest scop data relevantă fiind data expedierii prin poștă, evidențiată prin ștampila poștală sau prin confirmarea de primire emisă de Poștă/serviciul de curierat; sau
- prin livrare personală. Nicio cerere nu va fi acceptată prin livrare personală după ora 17.00 în ziua termenului-limită stabilit pentru depuneri.
EACEA
Unit P7 Citizenship
Applications – ‘Town Twinning Citizens’ Meetings’
Avenue du Bourget, 1 (BOUR 01/25)
B-1140 Bruxelles, Belgia
Când și cum sunt comunicate rezultatele?
În principiu, solicitanții trebuie înștiințați cu privire la rezultatul procedurii de selecție în cursul celei de-a patra luni, ulterior termenului-limită pentru depunere.
Listele proiectelor selectate vor fi publicate pe următorul site web:
http://eacea.ec.europa.eu/citizenship/index_en.htm
Solicitanții ale căror cereri nu au fost selectate vor fi informați în scris asupra acestui aspect.
Informații suplimentare: http://eacea.ec.europa.eu/citizenship/programme/programme_guide_en.php

