Acțiunea 1 - Cetățeni activi pentru Europa
Această acțiune se adresează în special activităților care implică cetățeni.
Aceste activități se clasifică în două tipuri de măsuri, după cum urmează:
Înfrățirea între orașe
Această măsură are ca scop activități care implică sau promovează schimburile directe între cetățenii europeni, prin participarea acestora în cadrul acțiunilor de înfrățire a orașelor și prin încurajarea legăturilor și cooperării între orașele înfrățite.
Proiectele cetățenilor și măsurile de sprijin
O varietate de proiecte de dimensiune transnațională și transversală, cu implicarea directă a cetățenilor, poate fi sprijinită prin această măsură. Acele proiecte trebuie să strângă laolaltă cetățeni proveniți din diferite orizonturi culturale, care vor acționa împreună sau vor dezbate problemele europene comune, atât la nivel local cât și la nivel european.
Măsura 2 - Proiectele cetățenilor și măsuri de sprijin
O varietate de proiecte de dimensiune transnațională și transversală, cu implicarea directă a cetățenilor, poate fi sprijinită prin această măsură.
Acele proiecte trebuie să strângă laolaltă cetățeni proveniți din diferite orizonturi culturale, care vor acționa împreună sau vor dezbate problemele europene comune, atât la nivel local cât și la nivel european.
Trebuie aplicate metode inovatoare care să permită participarea cetățenilor.
Măsura 2.1. Proiectele cetățenilor
Obiective specifice
În prezent, una dintre cele mai mari provocări ale Uniunii Europene o reprezintă distanța dintre cetățenii europeni și instituțiile europene. În acest cadru, măsura vizează explorarea unor metodologii și abordări inovatoare pentru a încuraja participarea activă a cetățenilor la nivel european și pentru a stimula dialogul dintre cetățenii europeni și instituțiile europene.
Această măsură se bazează pe Acțiunea pilot „Proiectele cetățenilor”, întreprinsă de Comisia Europeană în perioada 2006-2007, care s-a dovedit a fi un succes. Această experiență a demonstrat, de asemenea, faptul că o abordare tematică a acestui tip de proiecte este necesară pentru o mai bună utilizare a potențialului acestor activități și pentru asigurarea interacțiunii cu factorii de decizie.
O varietate de proiecte de dimensiune transnațională și transversală, cu implicarea directă a cetățenilor, poate fi sprijinită prin această măsură. Se acordă prioritate proiectelor care vizează încurajarea participării la nivel local.
În mod special, această măsură vizează sprijinirea proiectelor cetățenilor care permit:
a) sondarea opiniei cetățenilor cu privire la o serie de provocări europene importante pentru viitor;
b) explorarea unor noi metodologii care să promoveze interacțiunea activă și discuțiile între cetățeni pe marginea unor chestiuni legate de politicile europene care le afectează viața cotidiană;
c) crearea unor mecanisme care să permită cetățenilor europeni să își perfecționeze competențele civice, să își formuleze punctele de vedere și opiniile cu privire la procesul de integrare europeană sub formă de recomandări pentru factorii de decizie la nivel european;
d) încurajarea dialogului dintre cetățenii europeni și instituțiile UE, autorizând cetățenii în ceea ce privește politicile europene și impactul acestora și asigurând urmărirea corespunzătoare a opiniilor cetățenilor de către instituțiile europene.
Aceste obiective pot fi atinse prin utilizarea unor formate și a unor abordări metodologice diferite. Formula „grup cetățenesc” reprezintă o opțiune valabilă.
Trebuie încurajată o abordare de jos în sus în elaborarea și punerea în aplicare a proiectului, iar cetățenii care participă la aceste proiecte trebuie să poată formula recomandări care ar putea fi introduse în procesul de politică la nivel european.
Recomandările cetățenilor rezultate din aceste procese reprezintă date valoroase pentru Comisia Europeană întrucât acestea sunt diferite și suplimentare față de tipurile de date pe care Comisia le primește prin intermediul canalelor convenționale de consultare.
Un proiect trebuie să implice cel puțin 5 țări participante, din care cel puțin una este un stat membru al UE.
Un proiect trebuie să implice cel putin 200 de participanți.
Durata maximă a proiectului este de 12 luni.
Valoarea subvenției va fi calculată pe baza unui buget estimativ detaliat si echilibrat, fiind exprimată în euro.
Subvenția acordată nu poate depăși 60 % din valoarea totală a costurilor eligibile ale proiectului.
Subvenția minimă va fi de 100 000 EUR.
Subvenția maximă eligibilă pentru un proiect din cadrul acestei măsuri este de 250 000 EUR.
Criterii de eligibilitate
Solicitanți
Solicitantul trebuie să fie
- o autoritate locală sau
- o organizație non-profit a societății civile cu statut juridic (personalitate juridică)
Acesta trebuie să fie stabilit într-una din țările participante la Program.
Parteneriate
- Partenerii de proiect eligibili sunt organismele publice sau o organizație nonprofit situată în țările participante.
Număr de parteneri
- Un proiect trebuie să implice cel puțin 5 țări participante, dintre care cel puțin una să fie un stat membru al UE.
Număr de participanți
- Un proiect trebuie să implice cel puțin 200 de participanți
- Cel puțin 20% dintre participanții la proiect trebuie să provină din țări altele decât țara care găzduiește evenimentul.
Locul de desfășurare a activităților
- Activitățile trebuie să aibă loc în oricare dintre țările participante la Program (a se vedea Secțiunea B „Țări participante”).
Criterii de acordare
Criterii calitative (80 % din punctele disponibile);
- relevanța proiectului pentru obiectivele și prioritățile programului (25 %);
- pertinența proiectului și metodelor propuse (25 %);
- impactul (15 %);
- vizibilitatea și urmărirea (15 %).
Criterii cantitative (20 % din punctele disponibile):
- impactul geografic (10 %);
- grupul țintă (10 %).
Bugetul prevăzut pe 2010:
- Acțiunea 1 Măsura 2.1 Proiecte cetățenești: 1 500 000 EUR
Termenul limită pentru depunerea candidaturilor
- 1 iunie 2010 (pentru proiectele cu începere în perioada: 1 decembrie din anul termenului-limită și 28 februarie din anul ulterior termenului-limită)
Nu se va acorda nicio prelungire dacă termenul-limită de depunere cade la sfârșit de săptămână sau într-o zi de sărbătoare legală în tara candidatului, iar candidații trebuie să tină seama de acest lucru atunci când își planifică depunerea propunerilor.
Cererile pot fi depuse:
- prin utilizarea formularului online de cerere (Până la o comunicare ulterioară: O copie semnată a formularului dumneavoastră de cerere împreună cu toate anexele obligatorii completate integral trebuie, de asemenea, transmisă Agenției Executive la adresa specificată mai jos, în termenul-limită relevant de depunere a cererilor); sau
- prin poștă sau printr-un serviciu de curierat la adresa indicată mai jos, în acest scop data relevantă fiind data expedierii prin poștă, evidențiată prin ștampila poștală sau prin confirmarea de primire emisă de Poștă/serviciul de curierat; sau
- prin livrare personală. Nicio cerere nu va fi acceptată prin livrare personală după ora 17.00 în ziua termenului-limită stabilit pentru depuneri.
EACEA
Unit P7 Citizenship
Applications – ‘Town Twinning Citizens’ Meetings’
Avenue du Bourget, 1 (BOUR 01/25)
B-1140 Bruxelles, Belgia
Când și cum sunt comunicate rezultatele?
În principiu, solicitanții trebuie înștiințați cu privire la rezultatul procedurii de selecție în cursul celei de-a patra luni, ulterior termenului-limită pentru depunere.
Listele proiectelor selectate vor fi publicate pe următorul site web:
http://eacea.ec.europa.eu/citizenship/index_en.htm
Solicitanții ale căror cereri nu au fost selectate vor fi informați în scris asupra acestui aspect.
Informații suplimentare: http://eacea.ec.europa.eu/citizenship/programme/programme_guide_en.php


