ro hu

Finanțări
 

Administratia Fondului Cultural National anunta lansarea sesiunii de finantare II /2010 pentru proiecte editoriale
Data limită:  8 iulie 2010
Data încărcării:  11 iunie 2010, 10:12:35
Domeniu:  Cultură (19)
Țara:  Romania
Sursa:  [afcn.ro]

Administrația Fondului Cultural Național este organizată și funcționează potrivit prevederilor Capitolului III al Ordonanței de Guvern nr. 51/1998 privind îmbunătățirea sistemului de finanțare a programelor și proiectelor culturale, cu modificările și completările ulterioare.

Tipurile de proiecte editoriale pentru care se pot depune formulare în această sesiune sunt:

- Carte;
- Reviste și publicații de cultură

A.F.C.N. acordă finanțări nerambursabile pentru proiecte editoriale cu derulare în perioada cuprinsă între data semnării contractului de finanțare (estimativ 1 septembrie a.c.) și data de 30 noiembrie 2010.

Consiliul AFCN stabilește următoarele priorități tematice pentru finanțarea nerambursabilă a editării de carte și reviste în anul 2010:


- Stimularea edițiilor critice
- Încurajarea operelor de debut
- Stimularea apariției titlurilor de referință și a publicațiilor de specialitate
- Stimularea apariției publicațiilor specializate, de nișa
- încurajarea calității editoriale
- Promovarea unui preț de vânzare, concurențial pe piața românească, care să încurajeze accesul publicului cititor

Cine poate solicita finanțare:

Organizațiile culturale:
- editurile și redacțiile publicațiilor de cultură:
- persoane juridice de drept privat care, potrivit actelor constitutive, desfășoară activități editoriale (de exemplu, organizații nonguvernamentale, S.R.L.-uri) sau
- instituții publice care derulează proiecte editoriale.

Potențialii solicitanți nu au dreptul să participe la cererea de ofertă de proiecte sau să primească o finanțare nerambursabilă dacă:

a) sunt în incapacitate de plată;
b) au plățile/conturile blocate conform unei hotărâri judecătorești definitive;
c) au încălcat cu bună știință prevederile unui alt contract finanțat din fonduri publice;
d) sunt vinovați de declarații false cu privire la situația economică;
e) au restanțe către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor sociale de sănătate, bugetele locale sau fondurile speciale;
f) sunt condamnați pentru: abuz de încredere, gestiune frauduloasă, înșelăciune, delapidare, dare sau luare de mită, mărturie mincinoasă, fals, uz de fals, deturnare de fonduri

Durata activităților din proiect finanțate prin A.F.C.N.

Finanțarea nerambursabilă a proiectelor editoriale se aprobă exclusiv pentru perioada de derulare a contractului de finanțare, vizând activitățile derulate în perioada pentru care se încheie contractul de finanțare și poate sprijini una sau mai multe componente ale acestora, numai pentru nevoi editoriale temeinic justificate prin solicitarea de finanțare. Potrivit Ordonanței de Guvern nr. 51/1998 privind îmbunătățirea sistemului de finanțare a programelor și proiectelor culturale, cu modificările și completările ulterioare, nu se pot finanța activități deja demarate în momentul semnării contractului de finanțare

Suma disponibilă pentru finanțare nerambursabilă oferită de A.F.C.N.

A.F.C.N. acordă finanțări nerambursabile pentru proiecte editoriale cu derulare în perioada pentru care se încheie contractul de finanțare, în limita creditelor bugetare alocate cu această destinație.
Nici o finanțare nerambursabilă nu poate depăși 90% din totalul costurilor eligibile ale proiectului.

Diferența se acoperă din resursele proprii ale solicitantului sau ale partenerilor sau din alte surse, în afara celor ale A.F.C.N.

Solicitanții și/sau partenerii asigură contribuția minimă de 10% din costul total eligibil al proiectului propus spre finanțare, sub forma contribuției în numerar și/sau natură; aportul în natură se cuantifică prin documente justificative.

Pentru finanțarea proiectelor editoriale REVISTE și PUBLICAȚII de CULTURĂ

La completarea aplicației on-line, vă rugăm să aveți în vedere criteriile generale care vor sta la baza acordării finanțărilor nerambursabile, respectiv:
a) anvergura proiectului editorial (internațională, națională, regională);
b) justificarea proiectului editorial, calitatea produsului cultural argumentată prin contribuția colaboratorilor, a traducerilor, capacitatea de acoperire geografică);
c) publicul țintă căruia se adresează proiectele editoriale (categorii de beneficiari);
d) capacitatea organizatorică și funcțională a organizației culturale de realizare a proiectelor editoriale, dovedită prin calitatea conținutului proiectului editorial, calitatea realizării tehnice, precum și experiența acestuia în derularea proiectelor editoriale; calitatea partenerilor și colaboratorilor implicați în proiectul editorial propus;
e) raportul cost-valoare, dintre cheltuielile estimate și necesarul pentru realizarea proiectului editorial.

Pentru finanțarea proiectelor editoriale CARTE

La completarea aplicației on-line, vă rugăm să aveți în vedere criteriile generale care vor sta la baza acordării finanțărilor nerambursabile, respectiv:

a) anvergura proiectului editorial (internațională, națională, regională);
b) justificarea proiectului editorial (necesitatea proiectului editorial), calitatea produsului cultural argumentată prin contribuția colaboratorilor, a traducerilor, capacitatea de acoperire geografică);
c) publicul țintă căruia se adresează proiectele editoriale (categorii de beneficiari);
d) capacitatea organizatorică și funcțională a organizației culturale de realizare a proiectelor editoriale, dovedită prin calitatea conținutului proiectului editorial, calitatea realizării tehnice, precum și experiența acestuia în derularea proiectelor editoriale; calitatea partenerilor și colaboratorilor implicați în proiectul editorial propus (vizibilitatea editurii, respectiv participarea la târguri de specialitate naționale/internaționale; precizarea afilierii editurii, dacă este cazul, la organisme de specialitate - entități profesionale. Afilierea se documentează prin înscrisuri);
e) raportul cost-valoare, dintre cheltuielile estimate și necesarul pentru realizarea proiectului editorial.

Cheltuieli eligibile

Cheltuieli directe:
a) cheltuieli pentru titularii de drepturi de autor, aferente perioadei de derulare a contractului de finanțare,
b) cheltuieli pentru tehnoredactarea, culegerea de texte, prelucrarea de fotografii, design copertă, alte servicii de tehnoredactare si prelucrare, de imprimare, aferente perioadei de derulare a contractului de finanțare.

Suma disponibilă pentru finanțare nerambursabilă oferită de A.F.C.N. este de 1.890.000 lei.

Suma totală disponibilă este de 1.890.000 lei, distribuită după cum urmează:

- reviste și publicații culturale 661.500 lei (35% din suma totală), din care:
o reviste - domenii culturale specializate: 415 800 lei 22%,
o publicații culturale 245 700 lei 13%,
- carte 1.134.000 lei (60 % din suma totală),
- contestații 94.500 lei (5% din suma totală).

Cheltuieli funcționale aferente proiectului editorial (chirii pentru biroul organizației culturale, utilități: consum de apă curentă, gaze naturale, energie electrică, altele asemenea; convorbiri telefonice, corespondență, Internet, poștă electronică).

Documentația solicitanților trebuie să conțină următoarele

a) aplicația on-line pentru proiectul editorial (reviste, publicații de cultură și carte). Candidații vor crea și completa fișiere de concurs accesând adresa: http://www.afcn.ro/programe/sign_up/

b) formularul fișă de calcul economic - antecalcul, prevăzut în anexele nr. 1 A și 1 B, care se completează într-un exemplar pentru titlurile de carte / pentru fiecare număr de revistă. Candidații pot completa, semna, ștampila și scana fișa accesând adresa: ttp://www.afcn.ro/programe/sign_up/. Fișa va fi încărcată la pasul C, sub forma unei arhive de tip ZIP;

c) dovada existenței altor surse de finanțare proprii sau atrase:
- scrisori de intenție;
- declarații pe propria răspundere ale conducătorului organizației culturale privind contribuția proprie;
- contracte de sponsorizare;
- alte forme de sprijin financiar ferm din partea unor terți.
Candidații vor scana documentele de la litera c) și le vor încărca la pasul D, sub forma unei arhive de tip ZIP accesând adresa: http://www.afcn.ro/programe/sign_up/,;

d) declarația pe propria răspundere a organizației culturale, prevăzută în anexa nr. 3. Candidații vor completa, semna, ștampila și scana declarația, la o rezoluție recomandată de 100 dpi, color. Accesând adresa: http://www.afcn.ro/programe/sign_up/, candidații vor încărca fișa la pasul F Declarația.

e) pentru finanțarea revistelor și publicațiilor de cultură, se vor anexa ultimele 3 (trei) numere apărute; pentru finanțarea de carte, editurile vor anexa un catalog editorial (o ofertă editorială) al anului precedent sau în curs, pe suport de hârtie, digital (pe CD sau dischetă) sau vor indica site-urile editurilor sau link-urile conținând aceste informații. Aceste anexe se depun prin poștă sau delegat până la data și ora limită menționate în anunțul public.

f) CV-urile se anexează la pasul E1. CV-uri echipă. În situația în care CV-urile scriitorilor/autorilor colaboratori permanenți (după caz) nu apar la această rubrică, proiectele în cauză sunt declarate neeligibile la etapa administrativă.

g) O copie a contractului prin care editorul / redacția publicațiilor a obținut drepturile de autor în vederea editării titlurilor / publicațiilor pentru care solicită finanțare. În cazul reeditării unui titlu, editorul va preciza ediția / edițiile anterioare (după caz), indiferent de editura la care s-a publicat ediția anterioară.

După prima etapă de selecție
, în care proiectele editoriale sunt punctate, comisiile de experți independenți vor comunica secretariatului asigurat de A.F.C.N. listele cu proiectele editoriale reținute pentru decizia finală, în ordinea punctajelor obținute și cu respectarea sumei alocate spre finanțare.

Depunerea documentației de solicitare a unei finanțări

Documentația de solicitare a finanțărilor se completează on-line* după înscrierea ca utilizator a unui cont electronic la următoarea adresă: ttp://www.afcn.ro/programe/sign_up/.

Perioada de înscriere a proiectelor editoriale este cuprinsă în intervalul 09 iunie - 08 iulie a.c.

Termenul limită de înscriere a proiectelor editoriale este 08 iulie a.c., ora 16,00.

Detalii despre program și documentele necesare realizării proiectului pot fi consultate și descărcate de la următorul link: http://www.afcn.ro/finantari-proiecte-editoriale.html.
Omiterea informațiilor înscrise în câmpurile formularului on-line atrag după sine descalificarea proiectului editorial de la finanțare.