Certificatul instituțional pentru proiecte de mobilitate Leonardo da Vinci reprezintă recunoașterea capacității unei instituții de a implementa la standarde superioare de calitate un proiect de mobilitate Leondardo da Vinci. Aspectele legate de calitate se referă la aspecte de conținut ale mobilității (politică, strategie, program de lucru), precum și la capacitatea operațională și financiară a instituției.
În candidatura pentru certificat, instituția solicitantă va trebui să își descrie experiențele și realizările anterioare din cadrul proiectelor de mobilitate Leonardo da Vinci. Candidatura trebuie de asemenea să pună în evidență gradul de integrare a mobilității internaționale în politica instituției și să facă dovada unui management de calitate. Trebuie descrise proiecte de dezvoltare avute în vedere pentru viitor.
Certificatul instituțional pentru proiecte de mobilitate Leonardo da Vinci se va înmâna unui număr limitat de instituții pentru ca programul să fie deschis și posibililor noi solicitanți. Un certificat se poate referi la mai multe grupuri țintă (IVT, PLM și/sau VETPRO), dacă instituția a depus solicitări
de finanțare pentru proiecte de mobilitate pentru grupurile țintă respective. Certificatul este corelat cu proiectul de mobilitate pentru care s-a solicitat finanțare și nu poate fi folosit automat de alte departamente sau sucursale, cu excepția cazurilor în care această situație a fost prevăzută explicit în candidatura pentru certificat.
Certificatul instituțional pentru proiecte de mobilitate Leonardo da Vinci poate fi retras în cazul în care criteriile de calitate formulate în candidatură nu sunt respectate sau în cazul în care nu sunt respectate regulile financiare și operaționale ale Programului Leonardo da Vinci.
Cine poate beneficia
Organizații cu experiență în proiecte de mobilitate Leonardo da Vinci.
Cine poate candida
Beneficiarii de proiecte de mobilitate Leonardo da Vinci încheiate cu succes.
Durata minimă: -
Durata maximă: 4 ani
OBIECTIVE ȘI PRIORITĂȚI NAȚIONALE SI INSTITUȚII ELIGIBILE
Prin Certificatului Instituțional pentru proiecte de Mobilitate Leonardo da Vinci se va recunoaște capacitatea unei instituții de a implementa un tip de proiect de mobilitate Leonardo da Vinci la standarde superioare de calitate.
Certificatul trebuie să acopere două aspecte:
• calitatea activităților proiectului de mobilitate (politică, strategie, programul de lucru/formare) ;
• calitatea organizării mobilității.
Principalele obiective ale certificatului instituțional sunt:
• să permită organizațiilor care au implementat proiecte de o inaltă calitate, dovedită, să beneficieze de un cadru de lucru pentru planificări pe termen lung în domeniul formării profesionale prin mobilități transnaționale;
• să simplifice solicitarea de finanțare pe baza certificatului.
Certificatul va fi acordat de Agenția Națională pentru o perioadă de 4 ani pe baza unei candidaturi speciale ce va fi anexată la o candidatură pentru un proiect de mobilitate depus la același termen limită.
Organizațiile care vor primi certificatul instituțional vor putea depune la următoarele termene limită (2011 și 2012) candidaturi simplificate pentru proiecte de mobilitate (pentru care au primit certificatul).
Certificatul nu va fi, în mod automat, o garanție a finanțării. Organizațiile pot pierde acest certificat dacă implementarea proiectelor nu se va face la nivelul de calitate stabilit în candidatură sau dacă sunt încălcate regulile operaționale și/sau financiare ale programului Leonardo da Vinci.
Formularul de candidatură pentru certificat se concentrează asupra următoarelor aspecte:
• performanțele anterioare;
• calitatea la nivel instituțional (organizațional și strategie transnațională).
Pot candida pentru obținerea certificatului instituțional instituții care au implementat cu succes proiecte de mobilitate implicand programe de formare în același domeniu profesional, pentru același grup țintă.
S-a stabilit o singură prioritate natională de tip instituțional:
• Școli VET, numai pentru proiecte IVT – 5 puncte.
CRITERII DE ELIGIBILITATE
Pentru a fi eligibilă, instituția trebuie să fi implementat și încheiat cu succes cel puțin două proiecte de mobilitate (în același domeniu de formare profesională și pentru același grup țintă) în ultimii 3 ani.
O instituție poate depune candidatura pentru obținerea certificatului instituțional pentru un singur tip de proiect (în acelasi domeniu de formare profesională și pentru același grup țintă).
In cazul în care o instituție solicită certificat pentru mai multe tipuri de proiecte, toate candidaturile pentru certificat vor fi considerate ineligibile.
CRITERII DE ACORDARE A CERTIFICATULUI
• experiență și realizări – pentru aceasta se vor evalua declarațiile solicitantului referitoare la proiectele de mobilitate pe care le-a derulat, experiența în mobilități Leonardo da Vinci și alte tipuri de mobilități, impactul acestor proiecte de mobilități;
• aprecierea Agenției Naționale privind implementarea de către solicitant a unor proiecte anterioare – se vor analiza aprecierile făcute de Agenția Națională referitoare la grantul total acordat solicitantului în proiectele de mobilități Leonardo da Vinci anterioare, grantul final plătit, numărul de participanți și persoane însoțitoare (prevăzut și realizat), aprecieri generale privind satisfacția participanților, întârzieri semnificative în raportare, sume ineligibile, iregularități și probleme care au intervenit în implementare, etc);
• mobilități transnaționale la nivel instituțional - se va evalua capacitatea instituției solicitante a certificatului de a asigura calitatea și durabilitatea mobilităților transnaționale pe termen lung.
Se va acorda Certificat instituțional pentru proiecte de mobilitate Leonardo da Vinci numai în cazul în care:
• candidatura pentru proiectul de mobilitate, pentru care se solicită certificatul, a fost aprobată și are un scor de minim 75 de puncte.
• scorul pentru candidatura speciala pentru certificat este de minim 75 de puncte.
DOCUMENTE NECESARE DEPUNERII CANDIDATURII
• formularul tip de candidatură (click aici) pentru Certificate instituționale pentru proiecte de Mobilitate Leonardo da Vinci 2010, tehnoredactat în limba română, semnat de reprezentantul legal al instituției și ștampilat – (2 exemplare, în original, tehnoredactate și nelegate)
• un CD conținând versiunea electronică a formularului;
• o declarație semnată de reprezentantul legal al instituției și ștampilată, care să ateste faptul că varianta electronică este identică cu cea de pe hârtie, existentă în același dosar de candidatură;
Pentru completarea formularului de candidatură va recomandăm să citiți Ghidul aplicantului (click aici).
Nu uitați faptul că această candidatură trebuie să fie anexată unei candidaturi pentru proiect de mobilitate Leonardo da Vinci (având același grup țintă și program/programe de formare în același domeniu profesional) și că acordarea certificatului se poate face numai pentru acel tip de proiecte.
TERMENE LIMITĂ DE DEPUNERE A CANDIDATURILOR:
- 5 Februarie 2010 – data poștei.
Candidaturile pot fi trimise NUMAI prin poștă, la urmatoarea adresă: Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale, București, Calea Șerban Vodă nr. 133, et. 3, sector 4, cod poștal 040205, Romania.
Orice candidatură trimisă ulterior datei indicate va fi declarată ineligibilă.
IMPORTANT!
• toate documentele candidaturii vor fi puse într-un SINGUR plic format A4; NU SUNT NECESARE DOSARE!
• Pe plic se va scrie obligatoriu, pe lângă adresa destinatarului și a expeditorului, ‘Pentru Programul Leonardo da Vinci – Acțiunea Certificat Instituțional pentru Proiecte de Mobilitate Leonardo da Vinci’
• la data trimiterii prin poștă a candidaturii, se va trimite aplicația și prin e-mail la adresa .
Finanțări
Programul de învățare pe tot parcursul vieții 2010 - PS Leonardo de Vinci: Certificat instituțional pentru proiecte de mobilitate Leonardo da Vinci
Finanțator:
Agentia Nationala pentru Programe Comunitare in Domeniul Educatiei si Formarii Profesionale (ANPCDEFP)
Data limită:
5 februarie 2010
Data încărcării:
7 ianuarie 2010, 15:24:54
Grupul țintă:
Întreprinderi micro, mici și mijlocii (48); Altele (27); Instituții și organizații culturale și de cultură (13); Asociații și alte organizații civile (79)
Tip:
Sprijinire financiară nerambursabilă (89)
Domeniu:
Învățământ (65)
Țara:
Romania
Sursa: [ec.europa.eu]


