Promovarea calității actului cultural și promovarea moștenirii culturale sunt obiective prioritare ale Administrației Fondului Cultural Național și reprezintă principiile fundamentale de acțiune ale instituției.
Ca instituție publică, subordonată Ministerului Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, Administrația Fondului Cultural Național oferă în fiecare an finanțări nerambursabile artiștilor, instituțiilor publice, organizațiilor neguvernamentale și persoanelor juridice de drept privat care desfășoară activități culturale.
Administrația Fondului Cultural Național sprijină proiecte provenite din arii tematice precum: activități muzeale, arte vizuale și arhitectură, dans, diversitate culturală, educație culturală, intervenție culturală, management cultural și formare profesională, muzică, patrimoniu cultural național, patrimoniu imaterial, teatru.
Pentru a asigura calitatea și eficiența cheltuirii fondurilor publice nerambursabile, Administrația Fondului Cultural Național invită operatorii culturali să formuleze propuneri pentru constituirea unui corp de experți independenți pentru concursul de proiecte culturale AFCN 1/2010.
Am fi onorați dacă ne-ați transmite, pnă cel trziu la data de 20 noiembrie 2009, numele și datele de contact ale persoanelor propuse de dvs. pentru calitatea de expert independent pentru concursul de proiecte culturale AFCN 1/2010 pe e-mail la adresa , pe fax la nr. 021.230.00.29 sau la sediul institutiei, în atenția dnei. Roxana Marin.
Persoanele propuse vor prezenta un CV însoțit de Formularul expertului independent – proiecte culturale 2010 care se poate descărca de pe site-ul AFCN (www.afcn.ro). Propunerile vor fi analizate și avizate de către Consiliul Administrației Fondului Cultural National, numit prin ordin al ministrului culturii, cultelor și patrimoniului național.
Finanțări
Candidaturi experti AFCN - 2009
Finanțator:
Administratia Fondului Cultural National - AFCN
Data limită:
20 noiembrie 2009
Data încărcării:
28 octombrie 2009, 11:45:09
Grupul țintă:
Persoane fizice (332)
Tip:
Concurs (32)
Domeniu:
Cultură (19)
Țara:
Romania
Sursa: [afcn.ro]


