ro hu

Finanțări
 

Seminar IER - EIPA in domeniul negocierilor europene, Bucuresti, 12 - 13 octombrie 2009
Data limită:  11 septembrie 2009
Data încărcării:  8 septembrie 2009, 11:03:03
Grupul țintă:  Persoane fizice (336)
Țara:  Romania
Sursa:  [ier.ro]

Seminarul este destinat funcționarilor publici din administrația națională care fie urmează, fie îndeplinesc deja misiuni de reprezentare a României în procesele de luare a deciziilor care au loc în cadrul Consiliul UE.

Această sesiune de formare își propune să ajute participanții sa înțeleagă și să poată aplica cele mai eficiente metode de reprezentare și de negociere în cadrul grupurilor de lucru din cadrul Consiliului.

Seminarul va prezenta și va analiza tehnicile specifice pentru managementul a trei categorii de factori cheie care influențează dosarele UE, pe are funcționarii trebuie să le aiba in vedere, respectiv procedurile, procesele și persoanele (cei 3P).

Prin urmare, reprezentanții eficienți trebuie să stăpânească câteva reguli esențiale ale comunicării, socializării și managementul diferențelor culturale.

La finalul sesiunii, participanții vor dobândi următoarele competențe:

- vor înțelege și vor putea aplica procedurile de lucru și se vor familiariza cu cerințele, protocolului din grupurile de lucru
- vor fi capabili să prezinte elementele cheie ale unui dosar supus negocierii la Bruxelles
- vor înțelege procesele de negociere (teoretice și practice) pentru a putea lucra pe teme și agende diverse
- vor fi capabili să susțină interesul național și să prezinte conținutul mandatelor
- vor putea planifica forma, momentul și detaliile intevențiilor publice sau private în contextul întâlnirilor Consiliului
- vor înțelege și vor putea aplica la nivel individual cerințele de comunicare și interacțiune într-un mediu multicultural precum Consiliul UE

Care este structura seminarului?

Seminarul se va desfășura pe parcursul a două zile utilizând multiple metode de abordare, pentru a putea prezenta diversele aspecte cheie ale unui proces de negociere:

- atelier – înainte de îmbarcarea spre Bruxelles - chestiuni procedurale și considerații strategice
- exercițiu de simulare a negocierilor
- evaluarea exercițiului de simulare
- pregătirea instrucțiunilor de negociere
- sesiune de întrebări și răspunsuri

Lectori în cadrul programului vor fi:

- Alain Guggenbühl - lector principal, Programul de Negocieri Europene, Direcția "Procesul decizional european", Biroul EIPA Bruxelles (BE)
- Peter Goldschmidt - director, Centrul European pentru Judecători și Avocați, EIPA Luxemburg (LU).

Organizare


Organizatorul programului este Institutul European din România. Cursurile se desfășoară la sediul IER din București, Bd. Regina Elisabeta nr.7-9, Sala de conferințe, etaj 4, în limba engleză. Responsabilul acestui curs este Diana Achimescu - coordonator de proiect, email: . tel: 021 314 26 96/int. 150.

Cursul este realizat în colaborare cu European Institute of Public Administration, Antena Luxemburg, care asigură expertiza tehnică și științifică necesară. Tariful programului este de 1750 lei.

Cum să mă înscriu?


Înscrierea la curs se face individual pe baza Formularului de înregistrare disponibil online. Formularul trebuie completat de către fiecare participant în parte și transmis conform instrucțiunilor aflate pe site. Tot de pe site se va descărca documentul intitulat Acordul superiorului ierarhic care va fi completat și transmis responsabilului de curs fie prin e-mail la adresa , fie pe fax la nr. 021-314 26 66.

Termenul limită pentru înscriere, inclusiv pentru confirmarea plății tarifului de participare, este data de 11 septembrie 2009, ora 16,00.

NOTĂ:
Dacă participantul își suportă taxa de curs ca persoana fizică, acesta nu este obligat să prezinte Acordul superiorului ierarhic.

Confirmarea participării si Confirmarea înregistrării la curs se va face de către responsabilul de curs din partea IER, pe baza următoarelor trei documente:

1. primirea Formularului de înregistrare
2. primirea Acordului superiorului ierarhic,
3. transmiterea prin fax sau email a unei dovezi valide privind plata tarifului de participare.

Confirmarea participării la curs se va face în ordinea primirii documentelor menționate, până la completarea grupei. Dacă participantul anulează înregistrarea la curs până la data de 11 septembrie 2009, i se va restitui întreaga suma achitată.

Dacă renunțarea survine mai târziu de termenul limită sus-menționat, din suma achitată se va reține un procent de 20%.

Pentru mai multe informații: http://www.ier.ro/index.php/site/curs_page/13