Programul Comenius se concentrează pe primul nivel al învățământului: preșcolar, primar și secundar. Se adresează tuturor membrilor comunității educaționale: elevi, profesori, autorități locale, asociații ale părinților, organizații neguvernamentale, institute de formare a profesorilor, universități și alți membri ai personalului educațional.
Mobilitati individuale: Asistenti Comenius
Obiectivul acestei acțiuni este de a oferi posibilitatea viitorilor profesori să dobândească o mai bună înțelegere a dimensiunii europene a predării și învățării, să își îmbogățească cunoștințele de limbi străine, privind alte țări europene și sistemele lor de învățământ și să își îmbunătățească abilitățile de predare.
Asistenții pot beneficia de granturi care le permit să realizeze o perioadă de stagiu într-o școală gazdă dintr-o altă țară care participă la Programul de Învățare pe tot parcursul vieții. Școala gazdă desemnează un profesor calificat și cu experiență care să îndeplinească rolul de tutore al asistentului.
Printre sarcinile la care poate contribui un asistent se numără:
• să asiste la predarea la clasă, să sprijine activitățile de grup ale elevilor și predarea pe bază de proiecte
• să îmbunătățească capacitatea de înțelegere și exprimare a elevilor în limbi străine, să predea limba sa maternă
• să ofere sprijin elevilor cu nevoi educaționale speciale
• să ofere informații despre țara sa de origine
• să introducă sau să întărească dimensiunea europeană în cadrul instituției gazdă
• să dezvolte și să pună în aplicare proiecte, de ex. eTwinning, parteneriate școlare Comenius sau parteneriate Comenius Regio
Asistenții trebuie să fie pe deplin integrați în viața școlii. Ei nu trebuie să lucreze ca profesori cu
normă întreagă, ci trebuie să sprijine activitatea de predare și alte activități școlare (se
recomandă max. 12 -16 ore de activități în cadrul școlii).
Asistenții Comenius pot lucra în mai multe școli, fie pentru a avea mai multă varietate în activitatea lor, fie pentru a răspunde nevoilor specifice ale unor școli învecinate. Asistenții nu pot lucra în mai mult de 3 școli în perioada de stagiu.
Asistenții sunt selectați de Agenția Națională din țara lor de origine.
Cine poate beneficia: Viitori profesori, indiferent de materia predată.
Cine poate candida: Orice viitor profesor care îndeplinește criteriile de eligibilitate menționate mai jos.
Durata minimă: 13 săptămâni
Durata maximă: 45 săptămâni
Comentariu privinddurata: Toate activitățile trebuie să se finalizeze până la 31 iulie 2011.
PRIORITATI NATIONALE
• Viitoare cadre didactice care se initiaza in predarea altor discipline decat limbile straine;
• Viitoare cadre didactice care nu au mai beneficiat de sprijin financiar comunitar pentru activitati de formare;
• Viitoare cadre didactice cu dizabilitati;
• Candidaturi care din punctul de vedere al continutului demonstreaza aplicarea prevederilor din Carta Europeana a Calitatii pentru Mobilitati (pentru informatii suplimentare, va rugam sa accesati:
http://eur-lex.europa.eu/JOHtml.do?uri=OJ:L:2006:394:SOM:EN:HTML
NOTA:
- Punctele de prioritate se acorda daca la evaluarea calitativa candidatura a obtinut un punctaj de cel putin 60 de puncte si daca din documentele din candidatura reiese in mod clar existenta uneia sau a mai multomultor prioritati.
- Pentru fiecare prioritate nationala se acorda 3.75 puncte.
DEPUNEREA CANDIDATURII:
IMPORTANT!
Incepand cu 2010 candidaturile la aceasta actiune trebuie transmise on-line - CLICK aici pentru a accesa Ghidul de completare a formularului si Formularul tip 2010.
Pentru completarea formularului de candidatura on-line va recomandam sa urmati cu strictete pasii indicati in Ghid!
DOCUMENTE NECESARE DEPUNERII CANDIDATURII:
- Formularul de candidatura, dupa ce a fost trimis on-line, completat in limba engleza sau in limba franceza, va fi tiparit in doua exemplare care vor fi semnate in original cu cerneala sau pix de culoare albastra de catre candidat;
- In cazul in care formularul de candidatura se completeaza intr-o alta limba decat engleza sau franceza, se va atasa o traducere in limba romana a continutului formularului de candidatura – 1 exemplar tehnoredactat;
- Confirmarea transmiterii on-line a formularului de candidatura – 1 exemplar. Confirmarea este un document in format PDF cu mentiunea „Submission confirmation” care contine ID-ul de inregistrare a candidaturii si Codul Hash (NOTA: Codul de identificare de pe confirmare trebuie sa fie identic cu cel de pe formularul de candidatura);
- Adeverinta de student (acolo unde este cazul), cu precizarea anului de studiu, semnata si stampilata in original de reprezentantul legal al institutiei- 1 exemplar.
Candidatii care au absolvit un ciclu de invatamant superior vor atasa in plus o copie a Diplomei de licenta/masterat sau adeverinta de absolvire a ciclului respectiv- 1 exemplar;
- Curriculum Vitae-modelul Europass, care se poate accesa la adresa: http://europass.cedefop.europa.eu/europass/home/hornav/Downloads/navigate.action
- se redacteaza in aceeasi limba straina in care a fost redactat si formularul de candidatura si se depune intr-un singur exemplar tehnoredactat;
- in situatia in care Curriculum Vitae este redactat intr-o alta limba straina decat engleza sau franceza, candidatul este rugat sa ataseze traducerea acestui document in limba romana – 1 exemplar tehnoredactat.
- Formular–tip (CLICK aici) (1 exemplar) necesar comunicarii numarului de intrare a dosarului si a numarului de referinta al candidaturii;
- 2 plicuri A5 avand completate corect si exact numele si adresa de corespondenta a candidatului, necesare comunicarii imediate catre candidat a numarului de intrare a dosarului/a numarului de referinta al candidaturii precum si a rezultatului selectiei.
ATENTIE!
In cazul in care in procesul de completare online formularul de candidatura este complet si validat dar transmiterea candidaturii nu se realizeaza cu succes (candidatul nu primeste confirmarea de transmitere online a formularului ci doar un mesaj de eroare), candidatul trebuie sa urmeze procedura prezentata in Ghidul de completare al formularului la sectiunea III.9. accesibil mai sus.
Astfel, varianta electronica a formularului va fi trimisa pe e-mail pana la termenul limita (29 ianuarie 2010), la adresa
Fisierul format .xml trebuie trimis atasat la un mesaj care va avea obligatoriu ca titlu COM-10-AS- Numele si prenumele candidatului. Fisierul nu trebuie sa contina semnaturi sau stampile scanate.
Candidatura se respinge pe criterii formale daca se constata ca:
- data postei din stampila de pe plicul in care s-a trimis dosarul de candidatura este ulterioara termenului limita de depunere anuntat (29 ianuarie 2010);
- formularul de candidatura nu este cel corespunzator anului 2010;
- exemplarele din formularul de candidatura nu sunt tehnoredactate si semnate de catre candidat in original;
- solicitantul nu este eligibil sa primeasca finantare in cadrul Programului sectorial Comenius, Actiunea Asistenti Comenius;
- candidatul a mai fost angajat ca profesor;
- candidatul nu are o specializare ce poate conduce catre o cariera didactica sau nu este absolvent a cel putin 2 ani de invatamant universitar care pot conduce catre o astfel de cariera;
- candidatul a mai beneficiat de finantare in cadrul actiunii Asistenti Comenius;
- stagiul nu se desfasoara intr-una dintre tarile participante in Programul de Invatare pe Tot Parcursul Vietii.
Formularul de candidatura trebuie completat la toate sectiunile la care se solicita informatii. Necompletarea formularului de candidatura la toate sectiunile poate duce la respingerea candidaturii.
Un candidat are dreptul sa depuna o singura candidatura. In cazul in care acelasi candidat depune 2 sau mai multe candidaturi, TOATE candidaturile vor fi respinse.
In cazul in care se va constata ca un candidat a furnizat date false care sa-i asigure eligibilitatea, acesta va suporta consecintele declaratiei false in acte publice.
TERMEN LIMITA:
Termenul limita, unic si comun la nivel european, pentru depunerea candidaturilor de mobilitati individuale (atat online cat si dosarul de candidatura) – Asistenti Comenius, este 29 ianuarie 2010 (data postei pentru trimiterea dosarului).
Documentele care compun dosarul de candidatura, mentionate la punctul 2, se vor aseza intr-o singura fila de plastic, in ordinea in care au fost mentionate la acest punct.
Documentele se trimit la Agentia Nationala pentru programe Comunitare in Domeniul Educatiei si Formarii Profesionale, obligatoriu prin posta, in plic format A4, la urmatoarea adresa:
Agentia Nationala pentru Programe Comunitare in Domeniul Educatiei si Formarii Profesionale, Bucuresti, Calea Serban Voda nr. 133, sector 4, cod postal 040205.
Va rugam sa mentionati pe plic: Pentru Programul Sectorial Comenius – Mobilitati individuale – Asistenti Comenius.
Candidatii sunt sfatuiti sa obtina dovada expedierii candidaturii din partea Companiei de curierat (ex. Posta Romana, alte companii).
BUGET:
Bugetul alocat pentru actiunea de mobilitate individuala – Asistenti Comenius este doar o contributie pentru efectuarea urmatoarelor tipuri de cheltuieli:
• De subzistenta: fondurile pentru subzistenta se vor aloca avand in vedere procentul de minimum 60% din valoarea maxima europeana a grantului lunar pentru tara gazda respectiva si vor include si costul asigurarii medicale pe durata stagiului precum si costurile de transport;
• Se va acorda un grant cu caracter forfetar (lump sum), in valoare de maximum 250 Euro per participant, pentru cheltuieli de pregatire lingvistica, participare la reuniunea de initiere organizata de Agentia din tara gazda precum si pentru cheltuielile de participare la cursuri CLIL (Content and Language Integrated Learning).
In cazul in care doua sau mai multe candidaturi vor obtine punctaje egale si resursele financiare de care va dispune ANPCDEFP pentru Programul Sectorial Comenius nu vor permite finantarea tuturor acestora, vor fi avute in vedere urmatoarele criterii, in aceasta ordine:
• Institutia de provenienta a candidatului, astfel incat gradul de reprezentativitate a universitatilor la nivel national sa fie echilibrat;
• Specializarea este alta decat limbi straine;
• Candidaturi care contribuie la imbunatatirea invatarii si predarii in limbile mai putin raspandite si predate in Uniunea Europeana.
Pentru informatii suplimenatre: http://www.anpcdefp.ro/programe/llp/referinta/Apel_2010/Apel_COM_2010.pdf

