Autoritate contractantă Județul Harghita prin Consiliul Județean Harghita.
Solicitanții pot fi
- persoane juridice fără scop patrimonial – asociații, fundații ori organizații cu activitate în domeniul turismului - constituite conform legii, care își desfășoară activitatea finanțată pe raza administrativ-teritorială a județului Harghita
- culte religioase recunoscute, conform legii.
Reglementări legale
Legea nr. 350/2005, privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități non profit de interes general, cu modificările și completările ulterioare.
Se acordă finanțare nerambursabilă pentru
Sprijinirea turismului județean prin:
1. înființarea/extinderea, amenajarea și promovarea obiectivelor turistice în scopul dezvoltării turismului la nivel local și dezvoltării durabile a turismului regional
- izvoare și băi de apă minerală
- pârtii de schi
- trasee turistice, trasee alpine
- atracții turistice extreme
2. susținerea contribuției proprii pentru proiecte depuse în domeniul turismului la diferite organisme de finanțare.
Suma aprobată pe anul 2011: 250.000 lei
Durata programului: anul 2011.
Locul depunerii
Solicitantul va depune propunerea de proiect la registratura Consiliului Județean Harghita
Adresa: Miercurea Ciuc, cod poștal 530140, Piața Libertății nr. 5, Biroul 23, respectiv și sub formă electronică la adresa de e-mail: .
Data limită pentru depunerea propunerilor de proiecte: 16 martie 2011, orele 15.00.
8. Solicitarea finanțării nerambursabile: Documentația de solicitare a finanțării nerambursabile constând în Ghidul solicitantului și Cererea de finanțare,se pot procura de la sediul Consiliului Județean Harghita, Miercurea-Ciuc, Piața Libertății nr.5, camera 208/A, persoana de contact: Salamon Andrea, telefon 207700, interior 1308 și de pe site-ul www.judetulharghita.ro.
Informații suplimentare:

