ro hu

Finanțări
 

Selectia de programe si proiecte coreografice 2011
Data limită:  3 mai 2011
Data încărcării:  4 aprilie 2011, 12:12:14
Domeniu:  Artă (24)
Țara:  Romania
Sursa:  [cndb.ro]

Centrul Național al Dansului București organizează în anul 2011 o sesiune de selecție pentru programele și proiectele coregrafice ce urmează să fie realizate pe parcursul anului curent.

Conform structurii și misiunii sale CNDB nu este doar o instituție de spectacole ci și singurul finanțator specific pentru programele și proiectele coregrafice care se realizează la nivel național.

De la înființarea sa CNDB a finanțat, în afara proiectelor proprii, peste 80 de programe și proiecte acoperind la nivel național zone diverse de activități specifice domeniului: producții originale, festivaluri, proiecte de cercetare și laboratoare, publicații, sesiuni de comunicare, mobilitate artistică, ateliere și cursuri.

Selecțiile sunt adresate profesioniștilor care activează în domeniul dansului contemporan: coregrafi, dansatori, profesori, teoreticieni, critici, operatori culturali, fundații și asociații de profil, alte entități de drept public sau de drept privat cu activitate în domeniul dansului contemporan.

În baza reglementărilor privind acordarea finanțărilor nerambursabile de la bugetul de stat a programelor, proiectelor și acțiunilor culturale, consacrate prin modificarea dispozițiilor O.G. nr. 51/1998 privind îmbunătățirea sistemului de finanțare a programelor și proiectelor culturale, cu modificările și completările ulterioare, selecția este adresată profesioniștilor care activează în domeniul dansului contemporan, Persoane Fizice Autorizate sau Juridice: coregrafi, dansatori, profesori, teoreticieni, critici, operatori culturali, fundații și asociații de profil, alte entități de drept public sau de drept privat cu activitate în domeniul dansului contemporan.

Persoanele fizice autorizate și/sau juridice, menționate mai sus, se pot înscrie în cadrul aceleiași sesiuni de selecție cu un singur program sau proiect pentru fiecare din următoarele categorii:

  • Categoria A: creații coregrafice originale;
  • Categoria B: concepție/producție/organizare alte programe, proiecte, acțiuni și evenimente (festivaluri, turnee, prezentări, cursuri, ateliere, proiecte de sensibilizare, conferințe, laboratoare de cercetare, experimente, sesiuni de comunicare etc.);
  • Categoria C: concepție și realizare de publicații de specialitate (reviste, cărți, albume, CD-ROM-uri, DVD-uri, casete video și alte materiale de informare și documentare);
  • Categoria D: călătorii de studiu/cercetare și participări la evenimente naționale și internaționale de profil.

Suma totală alocată pentru această selecție este de 300.000 lei. Selecția ia în considerare programele și proiectele coregrafice care urmează să se desfășoare în perioada 15 iunie - 30 octombrie 2011.

Termenul limită de depunere/înregistrare a dosarelor este 3 mai 2011, ora 16.00.

 Expedierea poștală se va face către Centrul Național al Dansului București, O.P. 37, C.P. 26, sector 2, București.

Strategia CNDB pentru anul 2011 are următoarele direcții și priorități:

  • Încurajarea proiectelor al căror conținut și formă iau în considerare contextul social, problematicile și temele relevante pentru societatea contemporană;
  • Sprijinirea programelor și proiectelor care au un potențial ridicat de expunere, în vederea creșterii vizibilității dansului contemporan la nivelul publicului larg (nespecializat) și a dezvoltării audienței pentru această artă. În acest sens nu vor fi sprijinite spectacole care presupun o singură reprezentație sau proiecte care conțin o unică prezentare publică.
  • Vor fi susținute cu prioritate proiectele care sînt realizate în parteneriat, coproducție sau în alte forme de cooperare, la nivel național și internațional, și cele care dinamizează relațiile între artiști, structuri și instituții creând premisele pentru dezvoltarea unor proiecte viitoare.

Principii de atribuire a contractelor de finanțare nerambursabilă

Concursurile de programe și proiecte coregrafice se organizează în aplicarea și cu respectarea următoarelor principii:

  • libera concurență - asigurarea condițiilor pentru ca oricare solicitant să aibă dreptul de a deveni beneficiar;
  • transparența - punerea la dispoziția tuturor celor interesați a informațiilor referitoare la aplicarea procedurii de finanțare nerambursabilă a ofertelor culturale;
  • diversitatea culturală și pluridisciplinaritatea - tratamentul nediscriminatoriu al solicitanților reprezentanți ai diferitelor comunități sau domenii culturale;
  • neretroactivitatea - excluderea posibilității destinării fondurilor nerambursabile unei activități a cărei executare a fost deja începută sau finalizată la data încheierii contractului de finanțare;
  • susținerea debutului - încurajarea inițiativelor persoanelor fizice sau ale persoanelor juridice de drept privat recent autorizate, respectiv înființate, pentru a desfășura activități culturale. 

I. Înscrierea

Selecțiile de oferte culturale sunt adresate profesioniștilor care activează în domeniul dansului contemporan, persoane fizice autorizate sau persoane juridice de drept public sau privat române sau străine: coregrafi, dansatori, profesori, teoreticieni, critici, operatori culturali, fundații și asociații de profil, alte entități de drept public sau de drept privat cu activitate în domeniul dansului contemporan, înființate în condițiile legii române sau străine, după caz.

Persoanele fizice autorizate sau juridice, de drept public sau privat, române sau străine, arătate mai sus, se pot înscrie cu o singură ofertă culturală pentru fiecare categorie în cadrul aceleiași sesiuni de selecție.

II. Selecția programelor și proiectelor

Programele și proiectele care fac obiectul selecției din anul 2011 se pot desfășura atât pe teritoriul României, cât și în străinătate, dar numai în intervalul 15 iunie – 30 octombrie 2011.

Ofertele culturale înscrise în procesul de selecție pot fi finanțate total sau parțial de Centru, în limita fondurilor disponibile alocate cu această destinație.
Conform principiului neretroactivității, nu vor fi primite în selecție programele sau proiectele a căror derulare a fost deja începută sau finalizată la data organizării selecției.

Nici o finanțare nerambursabilă nu poate depăși 90% din totalul costurilor eligibile ale proiectului. Diferența de 10 % se acoperă din resursele proprii ale solicitantului sau atrase din alte surse, în afara celor ale CNDB.
Solicitanții și/sau partenerii asigură contribuția minimă de 10% din costul total al proiectului propus spre finanțare, sub forma contribuției în numerar și/sau natură; aportul în natură se cuantifică prin documente justificative.

 III. Categorii de programe și proiecte eligibile la selecția anului 2011:

Programele și proiectele vor fi redactate în limba română și vor fi înscrise la una dintre categoriile următoare:

  • creații coregrafice originale;
  • concepție/producție/organizare alte programe, proiecte, acțiuni și evenimente (festivaluri, turnee, prezentări, cursuri, ateliere, proiecte de sensibilizare, conferințe, laboratoare de cercetare, experimente, sesiuni de comunicare etc.);
  • concepție și realizare de publicații de specialitate (reviste, cărți, albume, CD-ROM-uri, DVD-uri, casete video și alte materiale de informare și documentare);
  • călătorii de studiu/cercetare și participări la evenimente naționale și internaționale de profil.

 IV. Documente necesare în vederea înscrierii la concurs

Înscrierea la concurs se face pe baza unui dosar de participare, care va conține:

  1. Cererea de înscriere la concurs (conform formularului tip disponibil la secretariatul Centrului sau pe site-ul www.cndb.ro, secțiunea „concursuri de proiecte”)
  2. Opis cu documentele care formează dosarul de participare (disponibil la secretariatul Centrului sau pe site-ul www.cndb.ro, secțiunea „concursuri de proiecte”)
  3. Formular de prezentare a programului/proiectului distinct pentru fiecare categorie de proiect (conform formularului tip disponibil la secretariatul Centrului sau pe site-ul www.cndb.ro, secțiunea „concursuri de proiecte”)
  4. Alte documente conform opisului cu documentele care formează dosarul de participare (disponibil la secretariatul Centrului sau pe site-ul www.cndb.ro, secțiunea „concursuri de proiecte”)

Formularele-tip prevăzute mai sus sunt puse la dispoziție de Secretariatul Centrului și vor putea fi descărcate de pe site-ul Centrului (www.cndb.ro), secțiunea « concursuri de proiecte », sau pot fi solicitate prin e-mail, la adresa .

Fiecare componentă a dosarului de participare va cuprinde numele sau, după caz, denumirea participantului, titlul programului/proiectului și categoria în care se încadrează acesta.

Dosarul de participare nu poate privi decât un singur program sau proiect. Dosarele de participare care se referă la două sau mai multe programe sau proiecte vor fi respinse ca necorespunzătoare.

 Dosarele de participare se depun la secretariatul Centrului sau se trimit prin poștă, cu confirmare de primire, în 3 exemplare pe suport material (1 exemplar original și 2 copii) și 1 exemplar în format electronic, până cel mai târziu la 3 mai 2011, ora 16.00.

Dosarele de participare depuse sau sosite după data de 3 mai 2011 nu vor face obiectul selecției.

Dosarele de participare nu se restituie, cu excepția dosarelor primite după expirarea datei limită de depunere, care se restituie la cererea persoanelor care le-au depus.

Secretariatul Centrului sau Consiliul artistic pot solicita participanților informații suplimentare referitoare la programele și proiectele înscrise în selecție.

La cererea directorului Centrului sau a Consiliului artistic, în vederea stabilirii cuantumului finanțării care urmează să fie acordată, procesul de selecție poate fi urmat de o rundă de consultare cu participanții ale căror programe și proiecte au fost selecționate.
 

V. Procedura de selecție a programelor și proiectelor

Selecția se desfășoară în două etape, după cum urmează:

  • etapa I - selecția dosarelor depuse de participanți: verificarea existenței, conținutului și conformității documentelor solicitate în anunțul public;
  • etapa II - evaluarea programelor și proiectelor depuse de participanți.

Etapa I - Verificarea conformității administrative (eliminatorie)

  1. Dosarele depuse de participanți se verifică de către secretariatului Centrului.
  2. Autoritatea finanțatoare poate cere solicitantului toate documentele pe care le consideră necesare pentru verificarea respectării condițiilor prevăzute la alin (1).
  3. În cazul solicitanților persoane fizice sau persoane juridice străine, autoritatea finanțatoare are obligația de a lua în considerare documentele care dovedesc îndeplinirea condițiilor de participare la selecție, potrivit legislației din țara de cetățenie, respectiv de înregistrare a solicitantului persoană juridică.
  4. Dosarele incomplete, cele depuse după termenul limită stabilit prin anunț și cele care nu respectă condițiile de participare nu vor fi promovate în cadrul etapei de selecție a ofertelor culturale.
  5. Nu vor putea fi selectate dosarele participanților care au conturile bancare blocate, nu au respectat un contract de producție/coproducție sau finanțare anterior ori au prezentat declarații inexacte, de natură să influențeze acordarea finanțării.
  6. În vederea desfășurării selecției de oferte culturale, secretariatul Centrului are obligația de a pune la dispoziția fiecărui membru al Consiliului artistic următoarele documente:
    • strategia și prioritățile manageriale și artistice ale Centrului pentru anul în curs;
    • o copie a Normelor metodologice;
    • un exemplar din fiecare dosar de înscriere (copie);
    • fișe de evaluare a ofertelor culturale depuse si modelul raportului de evaluare.

Etapa a II-a de selecție: Evaluarea programelor și proiectelor

Programele și proiectele cuprinse în dosarele de participare selectate în etapa I de selecție sunt evaluate de către Consiliul artistic și notate conform fișei de evaluare și raportului completat de către fiecare membru al Consiliului artistic.

Aprecierea valorii proiectului se face conform Normelor metodologice, prin acordarea de puncte de la 1 la 10 pentru fiecare criteriu de selecție prevăzut în fișa de evaluare a programului sau proiectului, după cum urmează:

Pentru programe și proiecte înscrise în Categoria A

I. Creații coregrafice originale/noi lucrări și spectacole coregrafice:

  • originalitatea ideii/temei/subiectului abordat reprezintă 20% din totalul punctajului acordat;
  • potențial inovator din punctul de vedere al realizării conceptului/viziunii coregrafice reprezintă 30% din totalul punctajului acordat;
  • fezabilitatea (capacitatea de implementare și realizare a proiectului, calitatea autorilor, colaboratorilor, partenerilor, calitatea proiectelor realizate anterior de solicitant, experiența anterioară, existența altor contribuții financiare dovedite) reprezintă 35% din totalul punctajului acordat;
  • impact (potențial de reprezentare și expunere la nivel local, național, regional, internațional, număr de reprezentații, număr de spectatori estimați) reprezintă 15% din totalul punctajului acordat.

Pentru programe și proiecte înscrise în Categoria B

II. Concepție/producție/organizare alte acțiuni și evenimente (festivaluri, turnee, prezentări, cursuri, ateliere, proiecte de sensibilizare, conferințe, laboratoare de cercetare, experimente, sesiuni de comunicare etc.):

  • originalitatea ideii reprezintă 30% din totalul punctajului acordat;
  • interesul și impactul asupra publicului reprezintă 35% din totalul punctajului acordat;
  • fezabilitatea reprezintă 35% din totalul punctajului acordat.

Pentru programe și proiecte înscrise în Categoria C

III. Concepție și realizare de publicații de specialitate (reviste, cărți, albume, CD-ROM-uri, DVD-uri, casete video și alte materiale de informare și documentare):

  • originalitatea ideii reprezintă 35% din totalul punctajului acordat;
  • impactul potențial asupra publicului reprezintă 30% din totalul punctajului acordat;
  • fezabilitatea reprezintă 35% din totalul punctajului acordat.

Pentru programe și proiecte înscrise în Categoria D

IV. Călătorii de studiu/cercetare și participări la evenimente naționale și internaționale de profil:

  • relevanța și impactul potențial al cursului/evenimentului pentru cariera solicitantului reprezintă 35% din totalul punctajului acordat;
  • calitatea cursului/evenimentului reprezintă 35% din totalul punctajului acordat;
  • fezabilitatea reprezintă 30% din totalul punctajului acordat.

Nota finală acordată de către fiecare membru al Consiliului artistic va fi obținută prin efectuarea mediei ponderate a notelor acordate pentru fiecare criteriu de mai sus, fiecare notă acordată fiind înmulțită cu procentul de reprezentare.

După evaluarea programelor și proiectelor, Consiliul artistic împreună cu secretariatul Centrului vor stabili clasamentul programelor și proiectelor în ordinea descrescătoare a punctelor obținute. Hotărârea care cuprinde clasamentul se semnează de către președintele și membrii Consiliului artistic.

Prin hotărârea Consiliului artistic se stabilesc următoarele:

  • a) rezultatele evaluării;
  • b) programele și proiectele selectate, cu precizarea categoriilor în care se încadrează;
  • c) suma totală acordată.

Procesele-verbale ale ședințelor de evaluare a ofertelor culturale se consemnează într-un registru special și se comunică Consiliului administrativ, împreună cu hotărârile Consiliului artistic, sub semnătura președintelui.

Rezultatele selecției se afișează la sediul Centrului și se anunță public în ziua lucrătoare următoare depunerii de către Consiliul artistic a hotărârii cuprinzând rezultatul selecției la secretariatul Centrului.

Fișele de evaluare a ofertelor culturale câștigătoare vor putea fi consultate de persoanele interesate, la sediul Centrului, după anunțarea rezultatelor concursului.

VI. Comunicarea rezultatelor și procedura de soluționare a contestațiilor

Hotărârile Consiliului artistic privind rezultatele selecției de oferte culturale pot fi contestate în termen de 3 zile lucrătoare de la anunțarea publică a rezultatelor.

Contestațiile se depun sau se transmit prin poștă, cu confirmare de primire, la secretariatul Centrului și se soluționează în termen de maxim 5 zile lucrătoare de la primire, de o comisie de soluționare a contestațiilor desemnată în condițiile normelor metodologice aprobate de către directorul Centrului..

Din comisia de soluționare a contestațiilor nu pot face parte președintele și membrii Consiliului artistic.

Pentru activitatea desfășurată în cadrul comisiei de contestație, membrii acesteia sunt remunerați în baza unor convenții civile, în condițiile legii. 

În vederea desfășurării lucrărilor comisiei de soluționare a contestațiilor, secretariatul Centrului are obligația de a pune la dispoziția fiecărui membru al următoarele documente:

  • a. strategia și prioritățile manageriale și artistice ale Centrului pentru anul în curs;
  • b. o copie a Normelor metodologice;
  • c. un exemplar din fiecare dosar al ofertei culturale pentru care s-a făcut contestația (copie);
  • d. fișe si rapoarte de evaluare a ofertelor culturale depuse.

Rezultatele finale - după soluționarea contestațiilor depuse - vor fi făcute publice, potrivit dispozițiilor art. V alin. (7).

Procesele-verbale ale ședințelor Consiliului artistic și hotărârile acestuia, precum și cele ale comisiei de soluționare a contestațiilor, se arhivează la secretariatul Centrului.

VII. Încheierea contractelor de finanțare

Secretariatul Centrului va anunța, în scris, fiecare participant al cărui proiect a fost selectat de Consiliul artistic, în termen de 3 zile lucrătoare de la data stabilirii rezultatelor finale ale selecției, pentru a se prezenta la sediul Centrului, în vederea încheierii contractului.

Dacă în termen de 10 zile lucrătoare de la data anunțării rezultatelor finale ale selecției, participantul al cărui program sau proiect a fost selecționat sau un împuternicit al acestuia, respectiv reprezentantul autorizat al participantului - persoană juridică -, nu se prezintă pentru încheierea contractului cu Centrul, se consideră că participantul refuză să încheie contractul.

Suma disponibilă rămasă neacordată poate fi redistribuită de către Consiliul artistic, cu acordul direcției Centrului.

Acordarea de finanțări nerambursabile pentru realizarea programelor și proiectelor selecționate se face în baza contractelor încheiate între Centru și participanții ale căror programe și proiecte au fost selecționate.

Contractele vor cuprinde, în mod obligatoriu, fără a se limita la acestea, clauze privind:

  • a) producerea sau coproducerea de către Centru a programului sau proiectului selecționat;
  • b) drepturile și obligațiile părților în realizarea programului sau proiectului;
  • c) utilizarea sumelor numai pentru programul sau proiectul pentru care au fost acordate și pentru categoriile de cheltuieli aprobate;
  • d) restituirea sumelor acordate și neutilizate sau utilizate în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate;
  • e) cazurile care atrag rezilierea contractului;
  • f) obligația beneficiarului de a prezenta rapoarte narative și financiare privind desfășurarea programului sau proiectului, precum și acte justificative privind plățile reprezentând utilizarea sumelor numai în scopul pentru care au fost aprobate.

Modelele contractelor de producție sau de coproducție a programelor sau proiectelor câștigătoare se stabilesc de către Centru.

În vederea încheierii contractului de finanțare, beneficiarul este obligat să prezinte calendarul de activități aferente proiectului, precum și graficul de finanțare propus.

Sumele acordate de Centru vor fi folosite, în condițiile legii, numai pentru acoperirea cheltuielilor aferente realizării programelor și proiectelor selectate, exclusiv pentru perioada de derulare a contractului de producție sau de coproducție.

Sumele acordate de Centru pot fi folosite pentru următoarele categorii de cheltuieli aferente ofertelor culturale selectate spre finanțare:

  • cheltuielile de realizare a proiectului/programului cultural, precum costuri materiale și servicii, costuri de producție, închirieri de spații și aparatură, onorarii, prestări servicii, premii și altele asemenea;
  • achiziționarea de dotări necesare derulării programului sau proiectului cultural;
  • cheltuieli ocazionate de cazarea și transportul intern și internațional ale participanților/invitaților;
  • alte cheltuieli specifice, precum realizarea de studii și cercetări, consultanță de specialitate, tipărituri, seminarii, conferințe, ateliere de lucru, acțiuni promoționale și de publicitate;
  • cheltuieli de masă ale participanților și/sau invitaților;
  • diurna, acordată în condițiile legii;
  • cheltuieli de personal și cheltuieli administrative, aferente perioadei de realizare a acțiunii/proiectului/programului cultural.

Cheltuielile prevăzute la alin. (8) lit. b) se acoperă în limita unui procent de 20% din totalul finanțării nerambursabile acordate.

Cheltuielile prevăzute la alin. (8) lit. e) și g) se acoperă, cumulat, în limita unui procent de 20% din totalul finanțării nerambursabile acordate.

Finanțările nerambursabile acordate nu pot fi folosite pentru acoperirea unor debite ale beneficiarilor sau pentru cheltuieli salariale ale persoanelor juridice de drept public beneficiare.

Finanțările nerambursabile nu pot fi utilizate pentru activități generatoare de profit.

În cazul programelor sau proiectelor internaționale, Centrul poate efectua cheltuieli directe de cazare, diurnă și transport aferente, în lei sau în valută, cu respectarea legislației în vigoare.

Beneficiarii contractelor de finanțare nerambursabilă au obligația de a prezenta rapoarte de evaluare ale programelor sau proiectelor și documente justificative pentru cheltuielile efectuate în vederea realizării acestora.

În termen de cel mult 30 de zile de la finalizarea proiectului sau programului cultural, beneficiarul este obligat să depună la sediul Centrului documentele justificative pentru ultima tranșă și raportul final de activitate.

Nerespectarea de către beneficiari a obligațiilor asumate prin contractele de acordare a finanțărilor nerambursabile atrage obligarea acestora la restituirea parțială sau integrală a sumelor primite, la care se adaugă dobânda legală calculată la sumele acordate, în conformitate cu prevederile contractuale, în condițiile legii.

În urma verificării documentelor justificative pentru fiecare tranșă și a raportului final de activitate, Centrul are obligația de a recupera de la beneficiar fondurile utilizate de acesta pentru acoperirea altor cheltuieli decât cele prevăzute la art. 6.3 alin. (2).

Modul de utilizare a sumelor acordate sub forma finanțărilor nerambursabile este supus controlului reprezentantului Centrului, precum și celor cu atribuții în domeniul controlului financiar-fiscal, în conformitate cu prevederile legale.

Informații suplimentare