1. Cerere de propuneri de proiecte „Profesioniști în educație și formare”
1.1. Definiție proiect strategic
Proiectele strategice din cadrul POS DRU sunt proiectele implementate la nivel național, sectorial sau multi-regional, punându-se accent pe promovarea proiectelor în parteneriat, inclusiv prin cooperare transnațională.
În cadrul acestei cereri de propuneri de proiecte strategice sunt promovate proiecte care urmăresc creșterea competitivității capitalului uman din educație și formare profesională, restructurarea sistemului de formare profesională continuă și dezvoltarea oportunităților de dezvoltare în carieră pentru resursele umane din educație și formare profesională inițială și continuă.
1.2. Alocare financiară
Alocarea financiară pentru această cerere de propuneri de proiecte este 43.679.994,8 lei, din care 80,95% din FSE și 19,05% din co-finanțarea națională.
În cazul în care valoarea cererilor de finanțare primite și selectate depășește alocarea financiară pentru această cerere de propuneri de proiecte, AM POS DRU își rezervă dreptul de a utiliza fonduri din alocarea financiară pentru anul 2008 a acestui domeniu major de intervenție.
În cazul în care alocarea financiară prevăzută nu poate fi folosită din cauza numărului redus de cereri de finanțare selectate, AM POS DRU își rezervă dreptul de a realoca fondurile rămase către alte cereri de propuneri de proiecte în cadrul acestui Domeniu Major de Intervenție.
Valoarea asistenței financiare nerambursabile acordate
Valoarea totală eligibilă a unui proiect strategic poate fi cuprinsă între:
:: Minim 1.850.000 Lei și
:: Maxim 18.500.000 Lei.
Durata maximă de implementare a unui proiect este de maxim 3 (trei) ani.
1.3. Contribuția solicitantului
În conformitate cu art. 109 din Regulamentul (EC) nr.1605/2002 privind Regulamentul Financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene, cu modificările și completările ulterioare, o finanțare nerambursabilă este acordată cu respectarea principiilor privind transparența și tratamentul egal; finanțarea nerambursabilă nu poate fi cumulativă sau acordată retroactiv și trebuie să fie asigurată co-finanțare pentru aceasta; o finanțare nerambursabilă nu poate fi acordată dacă are ca scop sau efect producerea unui profit pentru beneficiar, cu excepția
finanțărilor nerambursabile acordate sub formă de burse de studii, cercetare sau pregătire profesională plătite unor persoane fizice, premii acordate în urma unor concursuri, activități al căror obiectiv este reconsolidarea capacității financiare a beneficiarului sau generarea unui venit
în contextul unor acțiuni externe.
Contribuția solicitantului reprezintă procentul din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aferente proiectului propus care va fi suportat de către dumneavoastră în calitate de solicitant.
Contribuția proprie a solicitantului trebuie să fie realizată sub formă financiară. În cadrul proiectelor finanțate din POS DRU contribuția în natură nu este eligibilă.
Pentru această cerere de propuneri de proiecte, valoarea contribuției dumneavoastră în calitate de solicitant este de 2% din valoarea totală a
cheltuielilor eligibile.
Dacă proiectul este propus de un grup de organizații partenere, solicitantul este organizația/instituția promotoare care formulează cererea de finanțare. În funcție de tipul organizației, promotoare (persoană juridică de drept public, persoană juridică de drept privat fără scop patrimonial, persoană juridică de drept privat), se stabilește valoarea contribuției pentru cofinanțare, conform celor mai sus menționate.
Pe parcursul implementării proiectului, cheltuielile considerate neeligibile, dar necesare derulării proiectului, precum și orice cheltuială suplimentară (conexă1) ce va apărea în timpul implementării proiectului va fi suportată de către dumneavoastră în calitate de beneficiar.
Pentru completarea bugetului proiectului din cererea de finanțare vă rugăm să aveți în vedere procentul contribuției proprii pe care trebuie să o asigurați, precum și condițiile de eligibilitate ale cheltuielilor. Vă rugăm să consultați în acest sens Capitolul 6 „Cum se completează cererea de finanțare”, Capitolul 14 „Eligibilitatea cheltuielilor” și Capitolul 15 „Bugetul cererii de finanțare” din prezentul Ghid.
IMPORTANT
Vă rugăm să rețineți că:
TOATE cererile de finanțare nerambursabilă pentru POS DRU se completează și se transmit on-line. În acest sens accesați pagina de internet a AM POS DRU www.fseromania.ro, secțiunea „Cerere de propuneri de proiecte”.
Cererile de Finanțare transmise prin orice alte mijloace vor fi respinse.
Atenție: Sistemul informatic va bloca transmiterea cererilor de finanțare după expirarea termenului limită de transmitere on-line a cererilor de finanțare, prevăzut pentru această cerere de propuneri de proiecte, respectiv 17/03/2008 ora 17.00!
Declarațiile (anexele 2-6) tipărite, semnate, datate și ștampilate și Acordul de Parteneriat completat, semnat, datat și ștampilat vor fi primite prin servicii de curierat de către AM POS DRU, la adresa România, București, Str. Calea Plevnei nr. 46-48, sector 1, numai până la data de 20/03/2008 inclusiv, ora 16.00.
VĂ DORIM SUCCES!
Pentru a facilita procesul de completare și transmitere a cererilor de finanțare în cadrul prezentei cereri de propuneri de proiecte, în perioada 18.02 – 10.03.2008, între orele 9.00-16.00 la sediul AM POS DRU funcționează un birou de informare.
Locația acestui birou de informare este România, București, Str. Calea Plevnei nr. 46- 48, sector 1, camera 4. În plus, întrebările referitoare la prezenta cerere de propuneri de proiecte pot fi transmise prin e-mail la adresa sau la nr. de telefon 0040/021.315.02.01.
Întrebările care pot fi relevante și pentru alți solicitanți, împreună cu răspunsurile, vor fi publicate pe pagina de internet a AM POS DRU, respectiv www.fseromania.ro, în data de 13.03.2008.
3.2 Domeniul major de intervenție 1.3. „Dezvoltarea resurselor umane în educație și formare profesională”
Activitățile finanțate vor urmări îmbunătățirea formării inițiale și continue și a calificărilor personalului didactic și a formatorilor.
Cererea de propuneri de proiecte strategice susține realizarea următoarelor obiective specifice identificate pentru acest domeniu major de intervenție:
• îmbunătățirea calificării cadrelor didactice, formatorilor și a altor categorii de personal din educație și formare profesională, inclusiv dezvoltarea oportunităților de carieră;
• îmbunătățirea sistemului de formare inițială și continuă a personalului didactic, inclusiv asigurarea calității.
Pentru realizarea acestor obiective, sunt avute în vedere proiecte strategice care să susțină îmbunătățirea cadrului de asigurare și management al calității a formării personalului didactic și formatorilor, restructurării sistemului de formare profesională și îmbunătățirii oportunităților de carieră pentru cadrele didactice (ex. portofolii de formare, mentoratul de inserție și mentoratul de dezvoltare profesională a profesorilor, dezvoltarea de standarde ocupaționale etc.), inclusiv dezvoltarea și implementarea de noi modele de carieră didactică.
O atenție deosebită va fi acordată acțiunilor care urmăresc recrutarea și menținerea în cariera didactică a absolvenților de universitate cu rezultate deosebite, precum și programelor de formare care să sprijine dezvoltarea de noi profesii în educație (ex. experți în dezvoltarea de
materiale didactice de învățare, testare și evaluare, asistenți educaționali pentru copii cu cerințe educaționale speciale etc.).
Pentru a răspunde provocărilor legate de tendințele demografice negative la nivelul populației școlare, vor fi avute în vedere programe de reconversie a profesorilor către activități de orientare și consiliere și activități extracurriculare. De asemenea, pentru a diminua efectul deficitului de personal didactic calificat în anumite domenii, vor fi încurajate programele de formare a cadrelor didactice și formatorilor în domenii cerute pe piața muncii și în cele legate de noile ocupații.
Programele de formare continuă a personalului didactic și formatorilor pot avea o abordare atât pe nivele de educație, cât și pe arii curriculare/domenii de formare și pe categorii de personal didactic, sau o combinație a acestora.
În vederea extinderii nivelului de utilizare a TIC în procesul și activitățile de predare, toate programele de formare pentru profesori și formatori vor include obligatoriu un modul destinat dezvoltării competențelor digitale și abilităților de utilizare TIC, în conformitate cu obiectivele
Strategiei TIC în învățământul preuniversitar. De asemenea, temele care abordează dezvoltarea durabilă și egalitatea de șanse vor fi finanțate, atât ca programe de pregătire complete, cât și ca module în cadrul programelor de formare furnizate.
Categoriile vizate în cadrul acestui DMI sunt formatorii, cadrele didactice, personalul didactic cu funcții de consiliere si de terapie educatională, de documentare și informare, de inovare– dezvoltare, precum și alte categorii de personal care furnizează servicii în sistemul de educație și
formare (ex.: mentori școlari – mentorii de inserție profesională și mentorii de dezvoltare profesională a profesorilor, mediatori școlari). Sunt eligibile pentru finanțare conferințele, seminariile, cursurile modulare și alte forme de pregătire și instruire a cadrelor didactice și formatorilor, inclusiv în parteneriat cu companii, în special pentru personalul din sistemul de formare profesională inițială și continuă.
O atenție deosebită va fi acordată programelor de formare destinate îmbunătățirii capacității profesorilor de a utiliza metode interactive de predare-învățare/predarea centrată pe elev. În vederea extinderii nivelului de utilizare a TIC în procesul și activitățile de predare, toate
programele de formare pentru profesori și formatori vor include obligatoriu un modul destinat dezvoltării competențelor digitale și abilităților de utilizare TIC. De asemenea, temele care abordează dezvoltarea durabilă și egalitatea de șanse vor fi finanțate, atât ca programe de
pregătire complete, cât și ca module în cadrul programelor de formare furnizate.
Pentru a răspunde provocărilor legate de tendințele demografice negative la nivelul populației școlare, vor fi avute în vedere programe de reconversie a profesorilor către activități de orientare și consiliere și activități extracurriculare. De asemenea, pentru a diminua efectul deficitului de personal didactic calificat în anumite domenii, vor fi încurajate programele de formare a cadrelor didactice și formatorilor în domenii cerute pe piața muncii și în cele legate de noile ocupații.
Pentru a extinde accesul la educație, vor fi sprijinite programe de mobilitate ocupațională a profesorilor, acordându-se o atenție deosebită celor care își desfășoară activitatea în comunitățile rurale și de romi.
O atenție specială va fi acordată activităților și proiectelor de recrutare și menținere în cariera didactică a tinerilor absolvenți și programelor care susțin dezvoltarea noilor profesii în educație.
În cadrul acestui DMI se are în vedere menținerea echilibrului între sprijinul acordat la nivel de sistem, pentru îmbunătățirea formării inițiale și continue și a oportunităților de carieră pentru cadrele didactice și formatori, și sprijinul acordat pentru dezvoltarea și furnizarea de programe de
formare pentru profesori și formatori.
Inovarea și activitățile cu dimensiune interregională și transnațională sunt încurajate în vederea dezvoltării resurselor umane din educație și formare profesională inițială și continuă.
Principalele obiective operaționale ale acestui DMI sunt:
• îmbunătățirea calificării cadrelor didactice, formatorilor și a altor categorii de personal din educație și formare profesională;
• dezvoltarea oportunităților de carieră și sprijin pentru profesori în vederea asigurării unui înalt nivel de calificare a cadrelor didactice.
Proiectele propuse în cadrul acestei cereri de propuneri de proiecte vor contribui la realizarea următoarelor operațiuni orientative:
• Formarea inițială și continuă a cadrelor didactice și a resurselor umane din educație și formare profesională inițială, inclusiv formare în parteneriat cu companii;
• Formarea și perfecționarea profesorilor instructori și formatorilor în FPC;
• Sprijin pentru programe integrate de mobilitate și reconversie a profesorilor către activități nedidactice;
• Sprijin pentru debutul în carieră și dezvoltarea carierei didactice.
3.3 Activități eligibile
În cadrul acestei cereri de propuneri de proiecte sunt eligibile următoarele activități:
• Elaborarea/actualizarea/revizuirea/testarea/implementarea metodologiilor și procedurilor pentru creditele profesionale transferabile în formarea continuă a profesorilor și formatorilor, inclusiv pentru noile profesii în educație și formare;
• Elaborarea/actualizarea/revizuirea/testarea/implementarea de standarde profesionale și ocupaționale pentru cadrele didactice, formatori și alte categorii de personal din educație și formare;
• Elaborarea/actualizarea/revizuirea/testarea/implementarea metodologiilor, procedurilor și modelelor/rutelor de carieră pentru cadrele didactice (ex. modele și sisteme de recrutare și promovare, evaluare, flexibilitate etc.);
• Elaborarea/actualizarea/revizuirea/testarea/implementarea metodologiilor, procedurilor de asigurare a calității, inclusiv acreditare, în programele de formare a cadrelor didactice și a formatorilor;
• Dezvoltarea și furnizarea de programe de formare care să sprijine dezvoltarea de noi profesii în educație;
Furnizarea de programe de formare și de perfecționare pentru personalul din grupurile țintă, inclusiv formare la distanță;
• Dezvoltarea și furnizarea de programe de formare în parteneriat cu companiile pentru personalul din grupurile țintă;
• Dezvoltarea și furnizarea de formare inițială pentru cadre didactice și formatori, inclusiv masterate pedagogice și transdisciplinare;
• Formarea la locul de muncă și mentorat pentru absolvenții de universitate debutanți în cariera didactică;
• Dezvoltarea curriculumului pentru formarea inițială și continuă a cadrelor didactice, formatorilor, consilierilor, mentorilor și a altor resurse umane din educație, inclusiv dezvoltarea curriculumului pentru noi profesii;
• Introducerea/extinderea utilizării TIC în formarea cadrelor didactice și a formatorilor, inclusiv e-learning;
• Dezvoltarea și implementarea soluțiilor/instrumentelor software pentru îmbunătățirea în formarea cadrelor didactice și a formatorilor;
• Dezvoltare, actualizare și management de baze de date în vederea îmbunătățirii managementului resurselor umane din educație și formare profesională, inclusiv corelarea și conectarea cu alte baze de date relevante;
• Realizarea de studii și analize în vederea definirii programelor de formare dedicate grupurilor țintă și a unei mai bune corelări cu nevoile pieței muncii și ale societății bazate pe cunoaștere;
• Schimb de bune practici, vizite de studiu, organizarea de seminarii, conferințe;
• Dezvoltarea sistemelor de stimulente și de sprijin financiar pentru debutul și dezvoltarea carierei didactice;
• Introducerea unor sesiuni specifice de formare care au ca tematică egalitatea de gen,
egalitatea de șanse și nediscriminarea și respectarea diversității, dezvoltarea durabilă și protecția mediului, pentru persoanele din grupurile țintă;
• Activități inovatoare, interregionale și transnaționale.
3.4. Grupuri țintă eligibile
În cadrul acestei cereri de propuneri de proiecte, grupul țintă eligibil este:
• Cadre didactice/personal didactic din învățământul preșcolar, primar, secundar inferior, secundar superior, profesional și tehnic, superior (ISCED 0-6);
• Formatori – pentru FPC și educație și formare profesională inițială;
• Mentori școlari – mentorii de inserție profesională și mentorii de dezvoltare profesională a profesorilor;
• Mediatori școlari,
• Consilieri școlari;
• Experți în crearea de materiale didactice de învățare, testare și evaluare,
• Asistenți educaționali pentru elevii cu cerințe educaționale speciale;
• Personal didactic auxiliar (ISCED 0-6);
• Alte categorii de personal asociate noilor profesii din educație și formare profesională.
4. Eligibilitatea solicitanților și a partenerilor
Pentru a primi finanțare nerambursabilă din POS DRU, în calitate de solicitant trebuie să fiți o organizație legal constituită în România, respectiv persoană juridică de drept public sau privat, cu sau fără scop patrimonial, cu sediul social în România, asociație ori fundație
constituită conform OG nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații cu modificările și completările ulterioare, organizații sindicale constituite conform Legii nr. 54/2003 Legea sindicatelor, cu modificările și completările ulterioare, patronate constituite conform Legii nr. 356/2001 Legea patronatelor, modificările și completările ulterioare, sau instituții de cult recunoscute conform Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, cu modificările și completările ulterioare.
În cadrul acestei cereri de propuneri de proiecte categoriile de beneficiari eligibili sunt:
• Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului;
• Agenții, structuri subordonate sau aflate în coordonarea MECT și alte organisme publice cu atribuții în formarea cadrelor didactice și a formatorilor, asigurarea calității și acreditare;
• Consiliul Național de Formare Profesională a Adulților
Alte informatii:
Adresă: Calea Plevnei, nr. 46-48, sector 1, București
Telefon: (+40 21) 315 02 09, (+40 21) 315 02 08
Fax: (+40 21) 315 02 06
E-mail:
Website: www.fseromania.ro
Persoane de contact: Adina Maria Vodă și Mihaela Hancia
:: Ghidul solicitantului
PONT hírek
Közeli határidő
Strukturális alapok
PONT Szakértok
Think Outside The Box
- Száz botanikus kert fog össze végveszélyben levő élőhelyek megmentéséért
- Ki viszi el a Let’s Do It, Romanián összegyűjtött szemetet?
- Véget ért az idei Zöldiskola. A statisztikákon túl
- Súlyos olajszennyezés Argeş megyében
- Biodiverzitás napja Romániában: ingyenes belépés a bukaresti botanikus kertbe és a vásárhelyi állatkertbe

