În cadrul acestei cereri de propuneri de proiecte strategice sunt promovate proiecte care urmăresc dezvoltarea programelor integrate pentru formare, ocupare şi alte măsuri de sprijin pentru populaţia din zonele rurale în vederea reducerii ocupării în agricultura de subzistenţă, măsuri pentru promovarea mobilităţii ocupaţionale şi geografice a forţei de muncă din mediul rural, promovarea programelor care sprijină şi încurajează demararea afacerilor în activităţi nonagricole, facilitarea accesului la ocupare în sectoare non-agricole, dezvoltarea şi furnizarea formelor de pregătire moderne şi flexibile care să asigure competenţele necesare dezvoltării personale şi integrării durabile pe piaţa muncii.
Completarea şi transmiterea cererilor de finanţare se realizează exclusiv electronic, prin intermediul aplicaţiei Actionweb aflată pe pagina de internet a AMPOSDRU, respectiv www.fseromania.ro.
• Data limită: până la 03.08.2009 ora 16.00.
Obiective operaţionale ale acestui DMI sunt
• îmbunătăţirea calităţii resurselor umane în zonele rurale, în vederea facilitării accesului la ocupare în activităţi non-agricole;
• asigurarea sustenabităţii pe termen lung în zonele rurale prin crearea condiţiilor pentru dezvoltarea întreprinderilor profitabile non-agricole;
• facilitarea integrării durabile pe piaţa muncii prin furnizarea serviciilor de sprijin şi suport pentru membrii de familie dependenţi din zonele rurale.
Valoarea totală a unui proiect poate fi cuprinsă între:
- Echivalentul în lei a minimum 500.000 euro şi maximum 5.000.000 euro.
Durata de implementare a unui proiect trebuie să fie cuprinsă între:
- minimum 6 (şase) luni şi maximum 3 (trei) ani.
Contribuţia solicitantului
Valoarea contribuţiei dumneavoastră în calitate de solicitant este de:
• 14,06% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile pentru beneficiarii ordonatori de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat şi ai bugetelor fondurilor speciale şi entităţile aflate în subordine sau în coordonare finanţate integral din bugetele acestora;
• 2% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile pentru persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial;
• 5% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile pentru persoane juridice de drept privat cu scop patrimonial.
Eligibilitatea solicitanţilor
• Furnizori de servicii specializate pentru stimularea ocupării forţei de muncă, publici şi privaţi, acreditaţi;
• ANOFM şi structurile sale teritoriale;
• Autorităţi ale administraţiei publice locale (unităţi administrativ-teritoriale);
• Instituţii şi organizaţii membre ale Pactelor Regionale şi Parteneriatelor Locale pentru Ocupare şi Incluziune Socială;
• MMFPS şi structuri/agenţii/organizaţii subordonate/coordonate de acesta;
• Agenţii guvernamentale cu atribuţii în domeniul pieţei muncii;
• Ministerul Sănătăţii şi structurile/agenţiile subordonate/coordonate;
• Organizaţii sindicale;
• Furnizori publici şi privaţi de FPC autorizaţi;
• ONG-uri;
• Patronate;
• Membri ai Comitetelor Sectoriale şi Comitete Sectoriale cu personalitate juridică;
• Asociaţii profesionale;
• Institute de cercetare şi dezvoltare.
Pentru depunerea unei cereri de finanţare puteţi avea parteneri naţionali şi/sau transnaţionali.
Activităţi eligibile
• Activităţi de cercetare şi studii de teren privind situaţia actuală a şomajului şi a persoanelor ocupate în agricultura de subzistenţă în zonele rurale, inclusiv previziuni privind tendinţele pieţei muncii în zonele rurale;
• Activităţi de cercetare şi studii de teren privind identificarea şi evaluarea nevoilor specifice ale diferitelor grupuri ţintă din zonele rurale în vederea integrării/reintegrării pe piaţa muncii;
• Dezvoltarea şi implementarea campaniilor de informare şi conştientizare în şcolile din zonele rurale privind oportunităţile de educaţie şi formare profesională şi de ocupare în domeniile non-agricole;
• Dezvoltarea şi implementarea campaniilor de informare şi conştientizare privind oportunităţile de ocupare în domenii non-agricole pentru persoanele ocupate în agricultura de subzistenţă;
• Dezvoltarea şi implementarea campaniilor de conştientizare, motivare, informare şi consiliere pentru persoanele din mediul rural implicate în activităţi non–agricole, în vederea asigurării participării acestora la activităţi de formare profesională, pentru îmbunătăţirea adaptabilităţii la nevoile şi evoluţia pieţei locale şi regionale a muncii;
• Dezvoltarea şi implementarea campaniilor de conştientizare în rândul angajaţilor şi angajatorilor din mediul rural în vederea combaterii muncii nedeclarate şi respectării diversităţii la locul de muncă;
• Promovarea campaniilor pentru mobilitatea ocupaţională, sectorială şi geografică a forţei de muncă din mediul rural;
• Dezvoltarea şi implementarea programelor şi campaniilor de promovare a culturii antreprenoriale în mediul rural, cu o atenţie specială acordată femeilor;
• Promovarea şi acordarea de sprijin pentru revitalizarea şi dezvoltarea meşteşugurilor tradiţionale;
• Promovarea campaniilor de protecţie a mediului în zonele rurale, a unui mod de viaţă sănătos, creşterea conştientizării asupra efectelor nocive ale tutunului, alcoolului etc;
• Activităţi de consiliere şi asistenţă pentru începerea unei activităţi independente sau pentru iniţierea unei afaceri în mediul rural, inclusiv asistenţă privind modalitatea de accesare şi utilizare a microcreditelor, cu o atenţie specială acordată femeilor;
• Furnizarea serviciilor de informare şi consiliere profesională, consiliere în carieră, consiliere pentru dezvoltarea personală şi alte tipuri de servicii de sprijin, cu precădere pentru persoanele nou intrate pe piaţa muncii şi pentru membrii familiilor acestora, în vederea facilitării mobilităţii lor ocupaţionale, sectoriale şi geografice;
• Evaluarea competenţelor dobândite în contexte informale şi/sau nonformale pentru persoanele din mediul rural, în scopul certificării cunoştinţelor, abilităţilor şi aptitudinilor pentru activităţi non-agricole;
• Furnizarea programelor de formare profesională, cu excepţia formării în scopul calificării sau recalificării angajaţilor din mediul rural, pentru îmbunătăţirea abilităţilor şi competenţelor necesare pe piaţa muncii (inclusiv utilizare TIC, module de limbi străine etc.);
• Furnizarea programelor de formare profesională pentru persoanele ocupate în agricultura de subzistenţă, în sectoarele non-agricole unde există oportunităţi pe piaţa muncii locală sau regională;
• Furnizarea de programe de formare profesională care să integreze module privind asigurarea sănătăţii şi securităţii la locul de muncă (incluzând limitarea factorilor de risc la locul de muncă);
• Programe de formare profesională pentru manageri şi specialişti în managementul resurselor umane din mediul rural, care să includă aspecte privind managementul eficient al resurselor umane, protecţia muncii şi a mediului înconjurător, egalitatea de
şanse şi respectul diversităţii la locul de muncă etc.;
• Dezvoltarea şi furnizarea programelor de formare profesională pentru dezvoltarea competenţelor antreprenoriale pentru promovarea afacerilor în mediul rural;
• Dezvoltarea şi furnizarea programelor de formare profesională în vederea dezvoltării competenţelor care să permită forţei de muncă din mediul rural să beneficieze doportunităţile oferite de managementul şi protecţia mediului înconjurător;
• Înfiinţarea şi dezvoltarea reţelelor de servicii şi operatori de dezvoltare a resurselor umane în mediul rural, inclusiv formare profesională, pentru a furniza servicii de informare şi consiliere pentru persoanele din zonele rurale;
• Înfiinţarea şi dezvoltarea reţelelor şi parteneriatelor pentru facilitarea schimbului şi integrării bunelor practici, inclusiv vizite de studii, organizarea de seminarii şi conferinţe, incluzând aspecte privind motivarea şi mobilizarea persoanelor din mediul rural în vederea ocupării, organizarea pieţei muncii şi a sectorului de servicii în mediul rural, diversificarea economiei rurale, promovarea egalităţii de şanse, protecţia mediului şi a patrimoniului cultural în mediul rural etc.;
• Furnizarea serviciilor de ocupare precum activităţi de informare, creşterea conştientizării, orientare, consiliere, activităţi motivaţionale, sprijin în găsirea unui loc de muncă, burse de locuri de muncă, job-cluburi organizate în zonele rurale;
• Sprijin pentru membrii de familie dependenţi, respectiv servicii de asistenţă care să asigure participarea persoanelor din zonele rurale pe piaţa muncii, precum servicii de îngrijire pe timp de zi pentru copii şi adulţi, servicii specifice pentru persoane cu dizabilităţi, îngrijire la domiciliu etc.;
• Suport pentru elaborarea şi implementarea strategiilor integrate pentru dezvoltarea iniţiativelor locale în zonele rurale, care să genereze diversitate în economia locală şi noi locuri de muncă în zonele rurale, în sectoarele non-agricole;
• Sprijin pentru măsuri inovatoare, interregionale şi transnaţionale şi dezvoltarea mijloacelor şi mecanismelor de creştere a numărului persoanelor din mediul rural active din punct de vedere economic.
Cheltuieli eligibile
1. cheltuieli cu personalul
2. cheltuieli cu cazarea, transportul şi diurna
3. cheltuieli aferente managementului de proiect
4. taxe
5. cheltuieli financiare şi juridice
6. cheltuieli pentru închirieri, amortizări şi leasing
7. subvenţii şi burse
8. cheltuieli generale de administraţie
9. cheltuieli de informare şi publicitate
10. cheltuieli de tip Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR)
Pentru mai multe informaţii: http://www.fseromania.ro/images/downdocs/gs_conditii_specifice_nr_83.pdf
PONT hírek
Közeli határidő
Strukturális alapok
PONT Szakértok
Think Outside The Box
- Mi következik a 250 millió évvel ezelőtti nagy kihalásokból
- Kórokozók pusztítják a fenyveseket: van amit tenni?
- Száz botanikus kert fog össze végveszélyben levő élőhelyek megmentéséért
- Ki viszi el a Let’s Do It, Romanián összegyűjtött szemetet?
- Véget ért az idei Zöldiskola. A statisztikákon túl

