ADATBANK FÓRUM ÁLLÁS FLÖRT SZÓTÁR LOKÁLOK BLOGOK SZÍNHÁZ ZENE CÉGEK
ro hu

Pályázatok
 

POSCCE: 1.1.2 b) – Sprijin pentru implementarea standardelor internaționale
Határidő:  2012. február 28.
Feltöltve:  2011. december 12., 13:17:42
Szakmai terület:  Gazdaság, üzleti szféra (86)
Ország:  Románia
Forrás:  [oiimm.mimmcma.ro]

PROGRAMUL OPERAȚIONAL SECTORIAL „CREȘTEREA COMPETITIVITĂȚII ECONOMICE  2007-2013”

Având în vedere prioritățile identificate pentru creșterea competitivității economice, precum și eligibilitatea României pentru finanțarea din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), în cadrul POS CCE au fost  identificate următoarele axe prioritare:

  • Axa Prioritară 1- Un sistem de producție inovativ și ecoeficient
  • Axa Prioritară 2 - Cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare pentru competitivitate
  • Axa Prioritară 3 - Tehnologia informației și comunicațiilor pentru sectoarele privat și public
  • Axa Prioritară 4 - Creșterea eficienței energetice și a securității furnizării în contextul combaterii schimbărilor climatice
  • Axa Prioritara 5 - Asistență tehnică

Axa prioritară 1 – Un sistem de producție inovativ și ecoeficient

Sprijinul financiar pentru întreprinderile mici și mijlocii se va acorda în cadrul acestei axe prioritare printr-un set de măsuri complementare, direcționate către: investiții tangibile și intangibile, susținerea accesului IMM la servicii specializate în managementul afacerilor, facilitarea accesului la credit și finanțare precum și inovare tehnologică, în scopul extinderii gamei de produse și creșterii calității produselor.

Beneficiarii țintă sunt atât întreprinderi existente cu potențial de creștere, în special cele din industria prelucrătoare care doresc să își dezvolte și modernizeze capacitățile de producție prin introducerea de noi tehnologii, cât  și noile întreprinderi care au nevoie de asistență calificată și integrată în cadrul unor infrastructuri de afaceri  corespunzătoare.

Obiectivele axei prioritare sunt:

  • Consolidarea și dezvoltarea sectorului productiv;
  • Crearea unui mediu de afaceri favorabil pentru dezvoltarea întreprinderilor;

DOMENIILE MAJORE DE INTERVENȚIE

D1.1. Investiții productive și pregătirea pentru competiția pe piață a întreprinderilor, în special a IMM
D1.2. Accesul IMM la finanțare
D1.3. Dezvoltarea durabilă a antreprenoriatului

Operațiunea – b) Sprijin pentru implementarea standardelor internaționale

Operațiunea "Sprijin pentru implementarea standardelor internaționale” va fi implementată în cadrul schemei de ajutor de minimis "Sprijin pentru implementarea standardelor internaționale și pentru creșterea competitivității IMM prin  accesul pe noi piețe și internaționalizare", aprobată prin Ordinul nr. 1862/2008 al Ministrului Economiei și Finantelor și are ca obiectiv sprijinirea dezvoltării durabile a întreprinderilor mici și mijlocii, în vederea realizării obiectivului general al Programului Operațional Sectorial “Creșterea Competitivității Economice” și anume creșterea reprezentativității produselor din România pe piețele externe, în conformitate cu principiile dezvoltării durabile și reducerea decalajelor în  comparație cu productivitatea medie a Uniunii Europene.

Alocarea financiară

Alocarea financiară pentru acest apel de proiecte este de 85,5 milioane lei.

AJUTORUL DE MINIMIS

În cadrul operațiunii b)“Sprijin pentru implementarea standardelor internționale” ajutorul financiar nerambursabil va fi acordat solicitanților eligibili în conformitate cu prevederille Regulamentului CE nr. 1998/2006 privind aplicarea dispozițiilor art. 87 și 88 din Tratatul CE ajutoarelor de minimis, publicat în Jurnalul Oficial al UE L379/5/28.12.2006.

Valoarea maximă a sprijinului financiar nerambursabil ce poate fi solicitat nu poate depăși suma de 840.000 lei (echivalentul în lei a 200.000 euro), cu condiția respectării prevederilor referitoare la ajutorul de minimis, și nu poate fi mai mare de 20% din valoarea cifrei de afaceri anuale înregistrată de către întreprinderea solicitantă în ultimul exercițiu financiar încheiat, cu excepția proiectelor ce vizează înființarea, modernizarea și acreditarea laboratoarelor de încercări și etalonări, cf activităților eligibile de la Cap. II.2.1, pct.a) pentru care limita este de 30%; în condițiile respectării prevederilor de la Capitolul III.3 – Cheltuieli eligibile, privind limitarea nivelului finanțării  pentru anumite categorii de cheltuieli.

Intensitatea maximă a ajutorului reprezintă procentul maxim calculat la valoarea eligibilă a proiectului (valoarea cheltuielilor eligibile) care poate fi finanțat din fonduri nerambursabile.

La întocmirea bugetului, solicitantul va ține cont atât de condițiile în care cheltuielile prevăzute în proiect pot fi considerate eligibile, cât și de intensitățile din prezentul ghid, pentru a stabili contribuția proprie și a determina cuantumul maxim al finanțării nerambursabile pe care îl poate solicita.

Intensitatea maximă a ajutorului de minimis acordat în cadrul acestui apel este de:

  • 70% din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectului pentru microîntreprinderi și întreprinderile mici;
  • 60% din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectului pentru întreprinderile mijlocii.

Beneficiarul de ajutor de minimis în cadrul acestei scheme trebuie să facă dovada unei contribuții de minimum 30%, respectiv 40% din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectului, contribuție asigurată de solicitant fie din resurse proprii, fie prin surse atrase (de exemplu credit), într-o formă liberă de orice ajutor de stat.

Ajutorul de minimis nu se cumuleaza cu ajutorul de stat acordat în legatură cu aceleași costuri eligibile, în cazul în care o astfel de cumulare ar avea drept rezultat o intensitate a ajutorului care depășește intensitatea ajutorului stabilită pentru condițiile speciale ale fiecărui caz de un regulament de scutire pe categorii sau de o decizie adoptată de Comisie .

Ajutorul de minimis se va cumula cu alte ajutoare de minimis primite de către solicitant.În acest sens, solicitantul va da o declarație privind ajutoarele de minimis primite în anul fiscal de referință și alte ajutoare de minimis primite în ultimii doi ani fiscali (fie din surse ale statului sau autorităților locale, fie din surse comunitare). A se vedea Anexa nr. 1, Formularul C la prezentul ghid.

Beneficiarul trebuie să respecte regula cumulului, precum și faptul că suma totală a ajutoarelor de minimis primite pe parcursul unei perioade de trei ani fiscali, inclusiv anul fiscal în curs, fie din surse ale statului sau ale autorităților locale, fie din surse comunitare, nu depășește pragul de 200.000 Euro (100.000 pentru firmele care activează în sectorul transporturilor), echivalent în lei la data acordării ajutorului de minimis. În cazul în care valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate unui agent economic pe o perioadă de 3 ani consecutivi, cumulată cu valoarea alocării financiare acordate în conformitate cu prevederile prezentei scheme, depășește pragul echivalentului în lei a  200.000 Euro (echivalentul în lei a 100.000 euro pentru operatorii economici care activează în domeniul transporturilor), solicitantul nu poate beneficia de prevederile schemei, nici chiar pentru acea fracție din ajutorul financiar care nu depășește acest plafon.

La întocmirea bugetului, solicitantul va ține cont atât de condițiile în care cheltuielile prevăzute în proiect pot fi considerate eligibile, cât și de intensitatea ajutorului de minimis menționată în prezentul Ghid, pentru a stabili contribuția proprie și a determina cuantumul maxim al finanțării nerambursabile pe care îl poate solicita.

CRITERII DE ELIGIBILITATE

În această secțiune, sunt prezentate criteriile de eligibilitate care vor fi aplicate tuturor cererilor de finanțare în procesul de evaluare și selecție a proiectelor depuse de către solicitanți în cadrul operațiunii b) „Sprijin pentru
implementarea standardelor internaționale”.

Cererea de finanțare completată de către solicitant (Anexa nr. 1 la prezentul Ghid) va face obiectul verificării conformității administrative și a eligibilității solicitantului și a proiectului, pe baza criteriilor incluse în grila de verificare a conformității administrative și eligibilității (Anexa nr. 3 la prezentul Ghid).

Eligibilitatea cheltuielilor se verifică atât în procesul de evaluare a cererii de finanțare/proiectului, cât ulterior, în implementare, pe baza cererii de rambursare a cheltuielilor efectuate (Anexa nr. III la Contractul de finanțare) și a documentelor justificative de efectuare a activităților și a plăților.

Categoriile de cheltuieli eligibile sunt cele prevăzute la Capitolul III.3 în prezentul Ghid și vor fi luate în considerare de către solicitant în vederea elaborării bugetului proiectului.

Criterii de eligibilitate a solicitantului

Solicitantul eligibil este operatorul economic care îndeplinește următoarele criterii:.

1) FORMA DE CONSTITUIRE A SOLICITANTULUI

Pot beneficia de alocare financiară nerambursabilă persoanele juridice care sunt microîntreprinderi, întreprinderi mici sau mijlocii.

Prin urmare, așa cum rezultă din prevederile legale în vigoare, pot depune proiecte în cadrul prezentei scheme de finanțare societățile comerciale și societățile cooperative care îndeplinesc următoarele condiții (conform Legii nr. 346/2004 cu modificările și completările ulterioare și Legii nr.1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației):

  1. sunt microîntreprinderi, adică au până la 9 salariați și realizează o cifră de afaceri anuală netă sau dețin active totale de până la 2 milioane euro, echivalent în lei la cursul euro din data 31 decembrie 2010. sau
  2. sunt întreprinderi mici, adică au între 10 și 49 de salariați și realizează o cifră de afaceri anuală netă sau dețin active totale de până la 10 milioane euro, echivalent în lei la cursul euro din data 31 decembrie 2010. sau
  3. sunt întreprinderi mijlocii, adică au între 50 și 249 de salariați și realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro, echivalent în lei, sau dețin active totale care nu depășesc echivalentul în lei a 43 milioane euro, echivalent în lei la cursul euro din data 31 decembrie 2010. și
  4. sunt înființate în temeiul Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare sau al Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației.
  5. Solicitantul își desfășoară activitatea în România și are codul CAEN aferent proiectului pentru care solicităfinanțare nerambursabilă înscris în certificatul constatator. Codul CAEN pentru care se solicită finanțare poate fi atât codul CAEN principal, cât și un cod CAEN secundar înscris în certificatul constatator, în condițiile descrise la cap. II.2.- Eligibilitatea proiectelor .

Calculul cifrei de afaceri și al numărului de salariați se va realiza conform art. 5 și art. 6 din Legea nr. 346/2004privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările  ulterioare, pentru fiecare dintre următoarele clasificări: întreprinderea autonomă, parteneră sau legată potrivit legii, conform formularului D din Anexa 1 a prezentului ghid

Nu sunt eligibile în cadrul acestui apel de proiecte organizațiile neguvernamentale, întreprinderile individuale, persoanele fizice autorizate și întreprinderile familiale.

În stabilirea tipului de întreprindere (micro, mică sau mijlocie) solicitantul va avea în vedere legătura dintre întreprinderea solicitantă și alte întreprinderi. Legătura dintre întreprinderi se va stabili prin raportare la capitalul sau la drepturile de vot deținute ori la dreptul de a exercita o influență dominantă, conform prevederilor legale.

În funcție de relația lor cu alte întreprinderi, raportată la capitalul sau la drepturile de vot deținute ori la dreptul de a exercita o influență dominantă, conform prevderilor Legii nr. 346/2004, cu modificările și completările ulterioare, pot exista 3 tipuri de întreprinderi:

  1. întreprinderi autonome;
  2. întreprinderi partenere;
  3. întreprinderi legate.

Pentru verificarea corectitudinii încadrării în categoria IMM sau în relația lor cu alte întrepinderi, conform prevederilor legale, în cadrul procesului de evaluare se pot cere clarificări solicitantului, respectiv situațiile finaciare ale întreprinderii solicitante sau a întreprinderilor partenere și/sau legate cu aceasta aferente exercițiilor financiare anterioare anului de referință.

2) ACTIVITATEA ECONOMICĂ A SOLICITANTULUI

Pentru a fi eligibil, solicitantul trebuie să îndeplinească cumulativ, alături de condițiile menționate la pct. 1), următoarele condiții:

  1. A desfășurat în mod legal activitate economică pe perioada exercițiului financiar precedent.
  2. A obținut profit sau profit din exploatare în ultimul exercițiu financiar înainte de data depunerii Cererii de finanțare. În acest sens se va atașa, la Cererea de finanțare, situația financiară (bilanțul și contul de profit si pierdere) depusă și înregistrată conform normelor și instrucțiunile MFP, pentru ultimul exercițiu financiar (vezi capitolul 1.2 la „Cererea de finanțare”). Solicitantul va declara în toate documentele cererii de finanțare care fac referire la „profit”, aceeași categorie de profit (profit sau profit din exploatare).
  3. codurile CAEN pe care dorește să le promoveze prin proiect și pentru care solicită finanțare trebuie să fie eligibile și să facă parte din activitatea firmei;
  4. Solicitantul solicită finanțare pentru o singură activitate economică, identificată printr-un singur cod CAEN eligibil. Activitatea economică pentru care se solicită finanțarea, poate avea de asemenea în vedere, după caz, și activități economice auxiliare, identificate prin coduri CAEN eligibile și care se regăsesc printre activitățile menționate ca făcând parte din domeniul de activitate al firmei, precizate în Certificatul Constatator al solicitantului; aceste din urmă activități sunt acelea prin intermediul cărora se asigură producerea și realizarea bunurilor și/sau a serviciilor consumabile utilizate în fluxul de producție, aferent activității economice pentru care se solicită finanțare.
  5. În cadrul acestei scheme de finanțare nu se acordă sprijin financiar pentru activități din sectoarele:
    1. pescuit și acvacultură;
    2. producția primară a produselor agricole, astfel cum sunt enumerate în anexa I la Tratatul de Instituire a Comunității Europene ;
    3. procesarea și comercializarea produselor agricole, astfel cum sunt enumerate în anexa I la Tratatul de Instituire a Comunității Europene ;;
    4. sectorul carbonifer.
    5. activități economice neacceptate la finanțare, conform specificației secțiunilor/codurilor CAENeligibile/neeligibile, prezentate la cap.II.2.alin.2 Activitățile economice ale proiectului vor fi clasificate conform CAEN Rev. 2 aprobată prin Ordinul Președintelui Institutului Național de Statistică nr. 337/2007.
  6. nu se încadrează într-una din situațiile de mai jos:
    1. este în stare de insolvență, conform prevederilor Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare;
    2. este în stare de faliment ori lichidare, are afacerile conduse de un administrator judiciar sau activitățile sale comerciale sunt suspendate ori fac obiectul unui aranjament cu creditorii sau este într-o situație similară cu cele anterioare, reglementată prin lege;
    3. 3. face obiectul unei proceduri legale pentru declararea sa în una din situațiile prevăzute la pct. 2;
    4. 4. are obligatii de plată nete ce depășesc 1/12 din totalul obligațiilor datorate în ultimele 12 luni, în cazul certificatului de atestare fiscală emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală
    5. 5. are obligații de plată nete ce depășesc 1/6 din totalul obligațiilor datorate în ultimul semestru, în cazul certificatului de atestare fiscală emis de către autoritățile publice locale pentru toate punctele de lucru înscrise în certificatul constatator;
    6. 6. este declarat într-o situație gravă de încălcare contractuală pentru neîndeplinirea obligațiilor provenind dintr-o procedură de achiziții sau dintr-o altă finanțare din fondurile Comisiei Europene;
    7. 7. a fost subiectul unui ordin de recuperare a unui ajutor de stat ca urmare a unei decizii a Consiliului Concurenței sau a Comisiei Europene și acest ordin nu a fost executat
    8. 8. este în dificultate, în conformitate cu Liniile Directoare Comunitare cu privire la ajutorul de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor în dificultate, publicate în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. C 244/01.10.2004

ATENȚIE!

Obligațiile de plată menționate la punctele 4 și 5 trebuie să fie evidențiate în cadrul formulare tipizate eliberate de către instituțiile competente

3) REPREZENTANTUL LEGAL AL SOLICITANTULUI

Este considerat reprezentant legal al întreprinderii, persoana care îndeplinește una din următoarele condiții:

  • acea persoană care este menționată cu puteri depline în certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului.
  • acea persoană care este menționată fără puteri depline în certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului, dar care este împuternicită în mod expres prin Hotărârea Adunării Generale să reprezinte societatea.
  • acea persoană care este împuternicită în mod expres prin Hotărârea Adunării Generale să reprezinte legal societatea.

Persoana care exercită calitatea de reprezentant legal al societății va fi înscrisă și la pct. 1.3 din Cererea de finanțare.

Mandatul reprezenantului legal trebuie să acopere perioada de implementare a proiectului plus trei ani de la data finalizării implementării proiectului.

În perioada de implementare și postimplementare beneficiarul poate numi un nou reprezentant legal, cu respectarea condițiilor menționate mai sus și a celor stipulate în contractul de finanțare

Reprezentantul legal al societății va semna toate documentele proiectului și va trebui să depună, la semnarea contractului de finanțare, cazierul judiciar.

Solicitantul este eligibil în cazul în care reprezentantul său legal nu se află într-una din situațiile de mai jos:

  1. a suferit condamnări definitive din cauza unei conduite profesionale îndreptate împotriva legii, hotărâre formulată de o autoritate de judecată ce are forță de lucru judecat (res judicata), (ex. hotărârea instanței împotriva căreia nu mai pot fi exercitare căile de atac prevăzute de lege);
  2. a fost subiectul unei judecăți de tip res judicata pentru fraudă, corupție, implicarea în organizații criminale sau în alte activități ilegale, în detrimentul intereselor financiare ale Comunității Europene.

4) CAPACITATEA DE IMPLEMENTARE A PROIECTULUI

Pentru a fi eligibil, solicitantul trebuie să dovedească prin completarea și semnarea Declarației de angajament, conform Formularului B din ANEXA nr. 1 la prezentul ghid, faptul că are capacitatea operațională și financiară de implementare a proiectului.

  1. Capacitatea operațională (administrativă) se referă la:
    • experiența în gestionarea de proiecte;
    • capacitatea de a asigura resursele necesare implementării proiectului atât manageriale cât și umane;
  2. Capacitatea financiară are în vedere capacitatea solicitantului de a asigura contribuția proprie la valoarea cheltuielilor eligibile, capacitatea de a asigura finanțarea cheltuielilor neeligibile ale proiectului (inclusiv a cheltuielilor conexe proiectului) și cea de asigurare a resurselor financiare necesare implementării corespunzătoare a proiectului pânăla rambursarea/decontarea cheltuielilor.

Finanțarea proiectelor din fondurile structurale se bazează pe respectarea principiului rambursării, cu excepția prefinanțării. Acest lucru înseamnă că beneficiarul trebuie să efectueze întâi plățile privind cheltuielile eligibile, pentru ca ulterior, pe baza documentelor justificative, să solicite rambursarea acestora.

Notă:

Solicitantul trebuie să facă dovada capacității sale de susținere financiară integrală a proiectului său astfel:

A. În faza de înregistrare și depunere a Cererii de Finanțare, solicitantul va trebui să dovedească faptul că are capacitatea financiară de a asigura cel puțin cofinanțarea cheltuielilor eligibile ale proiectului.

  • În cazul în care contribuția eligibilă proprie a beneficiarului este mai mare sau egală cu 420.000 lei; pentru asigurarea cofinanțării cheltuielilor eligibile ale proiectului, solicitantul va trebui să prezinte o Scrisoare de Confort angajantă, emisă de o bancă/instituție financiar bancară.. Modelul unic de Scrisoare de confort angajantă este prezentat în Anexa 11

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinescă scrisoarea de confort:

  • este angajantă încă de la depunerea dosarului cererii de finanțare, urmând ca ea să fie reconfirmată și prelungită de solicitanții ale căror proiecte sunt selectate în urma evaluării OI;
  • valoarea minimă a facilității/facilităților de creditare pentru care se emite Scrisoarea de confort este cel puținegală cu contribuția eligibilă proprie a beneficiarului la proiect
  • facilitatea/facilitățile de creditare pot acoperi și valoarea cheltuielilor neeligibile aferente proiectului;
  • nu se limitează valoarea maximă a facilității/ facilităților de creditare pentru care se emite Scrisoarea de confor

- În cazul în care contribuția eligibilă proprie a beneficiarului este mai mică de 420.000 lei dovada capacității de cofinanțare va fi considerată acoperită de Declarația Angajament anexată la Cererea de Finanțare ( Formularul B), actele doveditoare urmând a fi solicitate în etapa de contractare.

B. În faza de contractare solicitantul va trebui să dovedească faptul că are capacitatea financiară de a asigura cofinanțarea atât a cheltuielilor eligibile cât și a celor neeligibile și conexe ale proiectului. Indiferent dacă pentru cofinanțarea cheltuielilor eligibile și a celor neeligibile și conexe ale proiectului, solicitantul apelează sau nu la împrumuturi bancare, el va prezenta scrisoare de confort angajantă și/sau un extras de cont bancar de depozit, și/sau dovada unei linie/contract de credit emisă de bancă/instituție financiar bancară.

Toate aceste documente trebuie să fie valabile la data depunerii documentelor în vederea contractării.

II.2. Eligibilitatea proiectelor

Proiectul reprezintă o serie de activități și o investiție de resurse pe o perioadă determinată menite să răspundă unei nevoi reale și să conducă la realizarea unui obiectiv/set de obiective clare, concrete și reale.

Proiectul propus prin Cererea de finanțare este eligibil dacă respectă cumulativ următoarele criterii

1. PROIECTUL VIZEAZĂ DEZVOLTAREA ȘI CREȘTEREA COMPETITIVITĂȚII ÎNTREPRINDERII

Scopul și obiectivele proiectului trebuie să vizeze creșterea competitivității/productivității întreprinderii prin implementarea standardelor internaționale, respectiv să fie în directă legătură și conformitate cu obiectivele specifice ale Axei prioritare 1 a POS CCE, precum și cu unul sau mai multe dintre obiectivele operațiunii.

În cadrul operațiunii 1.1.3.b) „Sprijin pentru implementarea standardelor internaționale” se finanțeazăurmătoarele activități eligibile:

ATENȚIE!

  1. Eligibilitatea unei activități nu este echivalentă cu eligibilitatea cheltuielilor efectuate pentru realizarea acelei activități. În acest sens, se recomandă consultarea Listei cheltuielilor eligibile de la Capitolul III.4.
  2. Nu vor fi admise la finanțare activitățile eligibile prevăzute în proiect, care au mai fost finanțate în ultimii trei ani sau sunt finanțate în prezent, parțial sau în totalitate din alte surse publice.
  3. În privința activităților de la pct.a. vor fi finanțate numai acele laboratoare în care se realizează încercări și etalonări pentru activități legate de procese de producție

PERIOADA DE IMPLEMENTARE A PROIECTULUI

Perioada de implementare a proiectului este de cel mult 2 ani de la data semnării contractului de finanțare.

Calendarul de implementare a proiectului cuprinde activitățile proiectului (care au avut loc până la momentul depunerii cererii de finanțare și/sau cele care sunt previzionate a se realiza), precum și termenele lor de realizare, corelate cu metodologia de implementare a proiectului.

 

Depunerea Cererii de finanțare și a documentelor anexe

Înregistrarea on-line

Pentru a putea fi înregistrat în evidențele OI IMM și pentru a putea intra în etapele de evaluare, orice proiect trebuie să dobândească două numere de înregistrare respectiv,

  • un număr de înregistrare în sistemul de evidență electronică al OI IMM și
  • un număr de înregistrare obținut la momentul depunerii fizice a proiectului la sediul OI IMM sau al Oficiilor Teritoriale ale Agenției pentru Implementarea Proiectelor și Programelor pentru IMM (Vezi Anexa 7 la prezentul Ghid )

În cadrul apelului de proiecte în care se aplică procedura depunerii proiectului până la un anumit termen limită, procedura de înscriere on line are ca scop obținerea de către solicitant a numărului de înregistrare on-line a proiectului.

Înregistrarea on-line se poate face 24 de ore pe zi pe întreaga perioadă dintre momentul deschiderii aplicației informatice și până la limita termenului de închidere a acestei aplicații. Data și ora exactă a lansării și respectiv a închiderii apelului de proiecte se comunică prin Cererea de Propuneri de Proiecte publicată pe site-ul OI IMM odată cu Ghidul Solicitantului (forma Finala).

NOTĂ:
Cererile de finanțare trimise prin orice alte mijloace (ex: fax sau e-mail), la alte adrese decât cea precizată în prezentul Ghid, într-un alt interval de timp decât cel fixat pentru acest apel, depuse sub altă formă decât cea indicatăîn prezentul Ghid (colet) sau cu eticheta necompletată corect vor fi automat respinse.

Numărul de înregistrare on-line va fi folosit în corespondența purtată cu OI IMM până la primirea codului SMIS.

Stadiul evaluării proiectelor depuse poate fi urmărit on-line consultând lista online a proiectelor înregistrate și care va fi actualizată lunar, după încheierea perioadei de înregistrare.

Dosarul proiectului care va fi depus la sediul OI/OTIMMC, după înscrierea on-line și numai în intervalul specificat, va cuprinde următoarele documente:

  1. Formularul E - Opisul Cererii de finanțare
  2. Cererea de finanțare (conform formatului standard Anexa 1), inclusiv documentația de preț care a stat la baza fundamentării bugetului proiectului conform precizărilor făcute la cap. 4.1. din Cererea de Finanțare și analiza de marketing din care să reiasă oportunitatea și avantajele implementării proiectului., la Cap. 2.3.3 din Cererea de Finanțare)
  3. Formularul A - Declarația de eligibilitate
  4. Formularul B - Declarația de angajament
  5. Formularul C - Declarația pe propria răspundere
  6. Formularul D - Declarația privind încadrarea întreprinderii în categoria IMM
  7. Hotărârea AGA/ CA de aprobare a proiectului (denumirea proiectului aprobat trebuie să fie identică cu cea indicată în cererea de finanțare) și a tuturor cheltuielilor legate de proiect, precum și de nominalizare a reprezentantului legal al societății în relația cu OI IMM, (în cazul în care pentru proiectul depus este împuternicită să reprezinte societatea o altă persoană decât reprezentantul legal înscris în certificatul constatator), în original,
  8. Bilanțul contabil 2010 depus și înregistrat conform actelor normative și instrucțiunilor MFP - inclusiv Contul de profit și pierdere și Datele informative pentru exercițiul financiar 2010 în fotocopie certificatăde către solicitant
  9. Certificatul constatator în original emis cu maxim 60 de zile anterior depunerii proiectului, de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul unde își are sediul solicitantul, în care să menționeze obligatoriu: datele de identificare, codul unic de înregistrare, reprezentanții legali ai societății, domeniul de activitate principal și domeniile de activitate secundare, situația juridică a societății, sediile secundare și punctele de lucru.
  10. Dovada depunerii cererii pentru eliberarea acordului/avizului de mediu la Agenția pentru Protecția Mediului (numai în cazul construcției/modernizării de laboratoare și achiziționării de echipamente pentru dotarea acestora, sau în cazul achiziționării de dispozitive de măsurare și monitorizare a proceselor/ produselor. )
  11. Scrisoarea de Confort Angajantă în condițiile menționate la Cap.II.1. alin.4. lit.A. ( numai în cazul în care valoarea cofinanțării cheltuielilor eligibile ale proiectului este mai mare de 420.000 lei )
  12. CV-urile echipei care asigură managementul proiectului (cf. instrucțiunilor din Anexa nr. 2 și a Formularului F ),
  13. Formularul G – Tabel privind încadrarea în baremurile maximale admise la finanțare.

ATENȚIE !!!

În cazul declarației pe proprie răspundere privind asigurarea finanțării/cofinanțării proiectului cuprinsă în Formularul B – Declarație de Angajament anexat la Cererea de Finanțare, Organismul Intermediar va face verificări prin sondaj.

Cererea de finanțare și documentele care o însoțesc se depun într-un exemplar original și două fotocopii.

Opisul va precede întreaga documentație și se va numerota ca pagina 0 a Cererii de finanțare.

Cererea de finanțare trebuie:

  • să fie semnată de către reprezentantul legal pe fiecare pagină, în partea dreaptă, în josul paginii și să se ștampileze pe fiecare pagină, în josul paginii, în centru;
  • să fie îndosariată (se va utiliza dosar cu șină), paginată, cu toate paginile numerotate manual, în ordine crescătoare, de la 1 la n, în partea dreaptă jos a fiecărei pagini (n este numărul total al paginilor din dosarul complet, inclusiv documentele anexate).
  • să fie scanată în forma finală, după numerotarea, semnarea și ștampilarea tuturor paginilor și să se atașeze pe suport electronic (CD, împreună cu întreaga documentație a proiectului, în format PDF sau JPG

ATENȚIE!

În cazul documentelor certificate (semnate de către reprezentantul legal, ștampilate și cu înscrisul: "conform cu originalul), pagina respectivă va purta două semnături, două ștampile, numerotarea paginii și înscrisul: "conform cu originalul”.

Depunerea Cererii de finanțare și a documentelor anexă

Cererea de finanțare și documentele care o însoțesc se pot depune la sediul Organismului Intermediar pentru IMM din str. Calea Victoriei, nr.152, sector 1, București sau la oricare dintre Oficiile Teritoriale pentru IMM și Cooperație, în zilele de luni-joi, între orele 9.00 – 16.00 și vineri între orele 9.00 – 13.00. Adresele și datele de contact ale Oficiilor Teritoriale se găsesc în Anexa nr. 7 la prezentul ghid.––

ATENȚIE !

O întreprindere poate depune un singur proiect în cadrul acestui apel. Aplicația de înregistrare on-line exclude posibilitatea înregistrării unui al doilea proiect cu același CUI Solicitantul trebuie să depună Cererea de finanțare și documentele solicitate completate în limba română, în trei exemplare (un original și două fotocopii). Exemplarele corespunzătoare vor fi marcate clar, pe copertă, în partea superioară dreaptă, cu „ORIGINAL”, respectiv „FOTOCOPIA nr.1”, „FOTOCOPIA nr.2".

Documentele vor fi însoțite de un CD inscripționat cu varianta electronică a Cererii de finanțare (Anexa 1) împreună cu toate documentele solicitate și depuse conform opis, scanate în format PDF sau JPG, precum și 5 plicuri format A5 pe care se va inscripționa numele reprezentantului legal, adresa solicitantului inclusiv codul poștal, plicuri necesare pentru transmiterea corespondenței între OI IMM și solicitant.

Dosarul original și cele două fotocopii ale acestuia, împreună cu CD-ul și cele 5 plicuri A5, vor fi transmise într-un colet sigilat trimis prin curierat rapid sau depus personal, la sediul mai sus menționat al OI IMM sau al OTIMMC.

În scopul identificării facile a proiectului partea exterioară a coletului sigilat corespunzător trebuie să poarte, în mod obligatoriu, o etichetă cu următoarele informații:

Cerere de finanțare pentru Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice 2007-2013

  • Axa prioritară 1 – Un sistem inovativ și ecoeficent de producție
  • Domeniul de intervenție D1.1. Investiții productive și pregătirea pentru competiția pe piață a întreprinderilor, în special a IMM-urilor
  • Operațiunea 1.1.3 – Sprijin pentru accesul pe noi piețe și internaționalizare
  • Schema de ajutor de minimis „Sprijin pentru implementarea standardelor internaționale și pentru creșterea competitivității IMM prin accesul pe noi piețe și internaționalizare ”
  • Autoritate de Management : Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri
  • Organismul Intermediar pentru IMM
  • Adresa: Str. Calea Victoriei, nr. 152, sector 1, București, cod poștal 010096
  • Sediul OTIMMC…............................
  • <Denumirea și adresa complete ale Solicitantului>
  • <Titlul proiectului>
  • <Localizarea proiectului>
  • <Numărul unic de înregistrare on line>

ATENȚIE!

  1. Toate documentele precizate la Cap. III.2.., trebuie să fie datate înaintea depunerii dosarului de finanțare conform indicațiilor din Ghid, cu excepția Certificatului constatator în original care trebuie emis cu maxim 60 de zile calendaristice anterior înregistrării on-line a Cererii de Finanțare,, de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângăTribunalul unde își are sediul solicitantul.
  2. Documentele emise în altă țară decât România (altele decât cele emise de autorități publice) trebuie să fie traduse și certificate pentru conformitatea traducerii de către reprezentantul legal al solicitantului.
  3. Documentele emise de autorități publice străine trebuie să fie traduse de către un traducător autorizat a cărui semnătură trebuie autentificată de un Notar Public.

Apelul de proiecte se lansează pe data de 28.11.2011 și va rămâne deschis până pe data de 28.02.2012 ora 16,00

Înscrierea on-line a proiectelor se va deschide pe data de 15.12.2011 ora 9,00 în cadrul secțiunii speciale deschisă pe site-ul web al OI IMM http://poscce.mimmcma.ro

Aplicația de înregistrare on-line va rămâne deschisă și se vor putea înscrie proiecte individuale până la data de 28.02.2012 ora 16,00

Termenul de depunere: depunerea proiectelor se face după înregistrarea on-line în termenul de valabilitate a Apelului 3 de proiecte, respectiv până la data de 28.02.2012. Proiectele nedepuse în acest interval vor fi considerate respinse.

Informații suplimentare
 

Ghidul Solicitantului

Formularele aferente

Cererea de Propuneri de proiecte.

 

PONT hírek

Közeli határidő

tovább...

Strukturális alapok

tovább...

PONT Szakértok

Think Outside The Box

Mi következik a 250 millió évvel ezelőtti nagy kihalásokból
Kórokozók pusztítják a fenyveseket: van amit tenni?
Száz botanikus kert fog össze végveszélyben levő élőhelyek megmentéséért
Ki viszi el a Let’s Do It, Romanián összegyűjtött szemetet?
Véget ért az idei Zöldiskola. A statisztikákon túl

Hírek