Prezenta procedură instituie o schemă transparentă de ajutor de stat pentru formare profesională generală si specifică denumită “Bani pentru formare profesională!”, aferentă Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane pentru:
:: Axa Prioritară 2 „Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”, domeniul major de intervenţie 2.1 „Tranziţia de la scoală la viaţa activă” si domeniul major de intervenţie 2.3 „Acces si participare la FPC”;
Principalele obiective
a) îmbunătăţirea tranziţiei de la scoală la viaţa activă;
b) dezvoltarea capacităţii întreprinderilor de a sprijini cresterea nivelului de calificare al angajaţilor;
c) cresterea nivelului de calificare al angajaţilor;
d) cresterea nivelului de perfecţionare, respectiv specializare al angajaţilor;
e) îmbunătă’irea accesului si participării la formare profesională continuă.
Solicitanţi eligibili:
- întreprinderile ai căror angajaţi participă la cursurile organizate în cadrul proiectelor de formare profesională, cu respectarea obiectivelor prezentei scheme
Prezenta schemă NU se aplică:
:: ajutoarelor destinate activităţilor legate de exporturi, adică ajutoarelor direct legate de cantităţile exportate, de înfiinţarea si exploatarea unei reţele de distribuţie sau de alte cheltuieli curente legate de activitatea de export;
:: ajutoarelor condiţionate de utilizarea preferenţială a produselor naţionale faţă de produsele importate.
Activităţi eligibile:
DMI 2.1 (nr. 75):
- sunt programele de mentorat care sprijină tinerii angajaţi în prima etapă a primului lor loc de muncă important
DMI 2.3 (nr. 76):
- actualizarea strategiilor/planurilor de dezvoltare a resurselor umane si FPC a angajaţilor la iniţiativa angajatorilor sau de către acestia din urmă.
Cheltuieli eligibile:
a) costurile de personal ale formatorilor;
b) cheltuielile de deplasare ale formatorilor si participanţilor la formare, inclusive cheltuielile de cazare;
c) alte cheltuieli curente, precum cele pentru materiale si furnituri direct legate de proiect;
d) amortizarea instrumentelor si echipamentelor, în măsura în care acestea sunt utilizate exclusiv pentru proiectul de formare în cauză;
e) costurile serviciilor de îndrumare si consiliere privind proiectul de formare;
f) costurile de personal ale participanţilor la proiectul de formare si costurile indirecte generale (costuri administrative, chirie, cheltuieli generale), până la maximum totalului celorlalte costuri eligibile menţionate la literele (a)-(e). În privinţa costurilor de personal ale participanţilor la formare, se iau în considerare numai orele în care participan’ii participă efectiv la formare, după deducerea eventualelor ore lucrătoare.
Valoarea proiectelor:
- min. 10.000 euro echivalent in lei
- max 2.000.000 euro/ întreprindere pentru 2 (doi) ani consecutive
Finanţarea:
- sub formă de finanţări nerambursabile în una sau mai multe transe. Transele se actualizează la valoarea de la momentul acordării ajutorului
Bugetul:
În cazul ajutoarelor acordate în cadrul Domeniului Major de Intervenţie 2.1 „Tranziţia de la scoală la viaţa activă”, valoarea totală estimată a ajutorului de stat care va fi acordat în cadrul prezentei scheme, pe întreaga durată de aplicare a acesteia, 9.053.213 Lei (echivalent a 2.446.814 Euro),
- 2009: 4.205.001
- 2010: 4.848.212
În cazul ajutoarelor acordate în cadrul Domeniului Major de Intervenţie 2.3 „Acces si participare la FPC”, valoarea totală estimată a ajutorului de stat care va fi acordat în cadrul prezentei scheme, pe întreaga durată de aplicare a acesteia, este 143.544.205 Lei (echivalent a 38.795.731 Euro)
- 2009: 66.672.839
- 2010: 76.871.366
(1)Intensitatea ajutoarelor nu va depăsi:
a) 25% din cheltuielile eligibile pentru formare specifică;
b) 60% din cheltuielile eligibile pentru formare generală.
(2) Intensitatea ajutorului poate fi majorată, până la o intensitate maximă de 80% din costurile eligibile, după cum urmează:
a) cu 10% dacă formarea profesională este acordată lucrătorilor cu handicap sau defavorizaţi;
b) cu 10% dacă ajutorul este acordat unei întreprinderi mijlocii si 20% dacă ajutorul este acordat întreprinderilor mici.
(3) Intensitatea ajutoarelor acordate în sectorul transportului maritim poate ajunge la 100% din costurile eligibile, indiferent dacă proiectul se referă la o formare specifică sau la una generală, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a) beneficiarul formării nu este membru activ al echipei, ci este supranumerar la bord si
b) formarea are loc la bordul unor nave înscrise în registrele Comunităţii.
Durata de implementare a proiectelor:
- o perioadă de maxim 12 luni de la recrutare
- în cazul în care, atunci când lucrătorul respectiv este un lucrător extrem de defavorizat, costurile eligibile sunt costurile salariale pe o perioadă de maxim 24 de luni de la recrutare
Data limită de depunere:
- 1.03.2010, ora 16.00, în limita fondurilor alocate pentru această schemă
Forma depunerii: electronic prin sistemul informatic Actionweb, aflat pe pagina de internet a AMPOSDRU, www.fseromania.ro
- întrebările pot fi transmise la adresa de mail
- întreprinderea solicitantă trebuie să tipărească declaraţiile, să le dateze, semneze si stampileze (de către reprezentantul legal al întreprinderii) si să le transmită prin servicii de curierat către AMPOSDRU, la adresa România, Bucuresti, Str. Calea Plevnei nr. 46-48, sector 1, în termen de maximum 5 zile calendaristice de la transmiterea electronică a cererii de ajutor.
- în cazul în care întreprinderea solicitantă a transmis electronic mai multe cereri de ajutor în cadrul uneia sau a mai multe scheme de ajutor, declaraţiile aferente fiecărei cerere de ajutor vor fi transmise toate în acelasi timp, într-un singur plic închis (cu respectarea menţiunilor de mai sus), în termen de 5 zile calendaristice de la data transmiterii electronice a ultimei cereri de ajutor
- respingerea uneia din cererile de ajutor transmise NU conduce la respingerea tuturor cererilor de ajutor transmise de aceeasi întreprindere solicitantă
Informaţii suplimentare: http://www.fseromania.ro/images/downdocs/schema_ajutor_stat_formare_profesionala.pdf
PONT hírek
Közeli határidő
Strukturális alapok
PONT Szakértok
Think Outside The Box
- Mi következik a 250 millió évvel ezelőtti nagy kihalásokból
- Kórokozók pusztítják a fenyveseket: van amit tenni?
- Száz botanikus kert fog össze végveszélyben levő élőhelyek megmentéséért
- Ki viszi el a Let’s Do It, Romanián összegyűjtött szemetet?
- Véget ért az idei Zöldiskola. A statisztikákon túl
