Eligibilitatea solicitanților
• Ministerul Educației, Cercetării și Inovării (MECI);
• Agenții, structuri subordonate sau aflate în coordonarea MECI și alte entități sau organisme publice cu atribuții în domeniul îmbunătățirii accesului la educație și prevenirea și corectarea fenomenului de părăsire timpurie a școlii, incluziunii sociale și îmbunătățirii situației grupurilor vulnerabile în educație;
• Inspectorate școlare județene și instituții afiliate/subordonate/coordonate (ex. Centre județene pentru resurse și asistență educațională, Centre județene pentru asistență psiho-pedagogică);
• Instituții de învățământ superior acreditate, publice și private;
• Institute/centre de cercetare/dezvoltare în domeniul educației, al incluziunii sociale;
• ONG–uri ce activează în domeniul educației, incluziunii sociale, îmbunătățirii situației grupurilor vulnerabile în educație și conexe;
• Unități de învățământ (ISCED 0-3) publice și private din rețeaua școlară națională;
• Furnizori de orientare și consiliere școlară, publici și privați;
• Organizații sindicale și patronate;
• Instituții de cult și asociații religioase;
• Ministerul Sănătății și agenții, structuri subordonate sau aflate în coordonarea acestuia;
• Administrația Națională a Penitenciarelor și instituții subordonate;
• Agenția Națională Antidrog;
• Autorități ale administrației publice locale (unități administrativ-teritoriale).
În cadrul acestei cereri de propuneri de proiecte, organizațiile cu reprezentativitate națională/sistem/nivel de educație pot solicita finanțare atât pentru proiecte implementate la nivel național/nivel de educație, cât și pentru proiecte implementate la nivel multi-regional.
Celelalte categorii de beneficiari eligibili, pot solicita finanțare pentru implementarea proiectelor strategice la nivel multi-regional, conform prevederilor specifice ale acestei cereri de propuneri de proiecte.
Potențialii beneficiari pot avea parteneri transnaționali din state membre UE.
Activități eligibile
• Organizarea campaniilor de creștere a gradului de conștientizare în vederea prevenirii, reducerii și corectării fenomenului de abandon școlar sau de părăsire timpurie a școlii;
• Dezvoltarea și furnizarea serviciilor de orientare, consiliere și asistență educațională în vederea prevenirii, reducerii și corectării fenomenului de părăsire timpurie a școlii (pentru persoanele cu risc de abandon școlar sau de părăsire timpurie a școlii ori aflate în abandon școlar și pentru familiile acestora);
• Activități de adaptare/dezvoltare a curriculumului din învățământul preșcolar pentru formarea competențelor cheie, inclusiv elaborarea de materiale didactice și de învățare și adaptarea acestora la specificul și nevoile preșcolarilor;
• Dezvoltarea și furnizarea activităților de tipul „grădinița de familie”;
• Elaborarea/dezvoltarea/testarea/implementarea metodologiilor și soluțiilor alternative și educaționale în vederea pregătirii pentru debutul școlar;
• Diversificarea, dezvoltarea și furnizarea serviciilor de consiliere pentru părinți, pentru a înțelege importanța educației și a intervenției timpurii, precum și rolul lor în educația copiilor;
• Identificarea/detectarea/analiza/remedierea problemelor de sănătate care pot afecta dezvoltarea mentală, socială și viitorul parcurs educațional și profesional al populației școlare, în special în învățământul preșcolar și primar;
• Promovarea și susținerea dezvoltării parteneriatului de tipul școală-comunitate-părinți și realizarea de activități educaționale integrate, în parteneriat, pentru prevenirea, reducerea și corectarea abandonului și părăsirii timpurii a școlii, precum și pentru creșterea șanselor de succes școlar, în special în învățământul preșcolar și secundar superior;
• Reintegrarea tinerilor delincvenți în educație;
• Crearea, dezvoltarea și consolidarea rețelelor și parteneriatelor între școli, instituții locale, servicii de ocupare, servicii sociale și de sănătate etc., inclusiv parteneriate și rețele virtuale, în vederea prevenirii fenomenului de părăsire timpurie a școlii și reintegrarea în educație a celor care au părăsit timpuriu școala;
• Dezvoltarea și furnizarea activităților de educație remedială (validarea învățării anterioare, detectarea lacunelor în pregătire, ore de recuperare, orientare psihologică și profesională, îndrumare etc.);
• Dezvoltarea și furnizarea activităților de tipul „Școală după școală”
• Organizarea de cursuri de alfabetizare și de formare a abilităților numerice, precum și de programe de tipul A doua șansă etc.);
• Dezvoltarea activităților de tipul „școală/ grădiniță de vară/de duminică”, în special pentru persoanele aparținând grupurilor vulnerabile și familiile acestora;
• Furnizarea programelor flexibile de educație de tip „A doua șansă” care urmăresc dobândirea competențelor de bază și dezvoltarea abilităților personale pentru cei care părăsesc timpuriu/abandonează școala, inclusiv pentru populația adultă;
• Elaborarea cercetărilor, studiilor, analizelor și sondajelor în domeniul părăsirii timpurii a școlii, ratei scăzute de participare la educație și pentru a sprijini creșterea flexibilității în educația de tip „A doua șansă”;
• Dezvoltarea și implementarea metodologiilor și instrumentelor inovatoare ce se adresează celor care abandonează/părăsesc timpuriu școala sau care sunt în situație de eșec școlar;
• Sprijin pentru dezvoltarea învățării non-formale și informale pentru cei cu risc de părăsire timpurie a școlii și pentru cei care părăsesc timpuriu/abandonează școala;
• Sprijin pentru formarea și perfecționarea personalului care lucrează cu persoane cu risc de abandon/părăsire timpurie a școlii, cu cei care părăsesc timpuriu școala și cu populația adultă, în programe de prevenire a abandonului/părăsirii timpurii a școlii și în programe de educație de tipul „A doua șansă”, inclusiv programe de consiliere, asistență psiho-pedagogică și sanitară;
• Dezvoltarea acțiunilor specifice pentru adaptarea culturii școlii în scopul integrării cu succes a programelor de tip „A doua șansă”;
• Dezvoltarea acțiunilor specifice pentru îmbunătățirea și promovarea abilităților sociale în scopul facilitării integrării sociale a celor care părăsesc timpuriu școala;
• Dezvoltarea acțiunilor specifice pentru îmbunătățirea și promovarea abilităților speciale în scopul facilitării integrării sociale a populației adulte în educația de tip „A doua șansă”;
• Sprijinirea activităților care urmăresc introducerea unei abordări care integrează principiul egalității de șanse și de gen în instrumentele și mecanismele de reintegrare a celor care au părăsit timpuriu școala;
• Înființarea, dezvoltarea și consolidarea de rețele, parteneriate, inclusiv parteneriate și rețele virtuale, destinate îmbunătățirii activităților de prevenire, reducerii și corectare a fenomenului de părăsire timpurie a școlii, inclusiv elaborarea de proceduri specifice de colaborare, transfer de informații, crearea și utilizarea de baze de date, definirea activităților comune, extinderea rețelelor etc.;
• Elaborarea/actualizarea/revizuirea/testarea/implementarea de politici și instrumente de prevenire, reducere și corectare a fenomenului de părăsire timpurie a școlii sau de abandon școlar, precum și de prevenire a eșecului școlar;
• Schimb și transfer de bune practici, vizite de studiu, organizarea de seminarii, conferințe;
• Introducerea de sesiuni de formare specifică privind egalitatea de gen, egalitatea de șansă, nediscriminarea și respectul diversității;
• Integrarea în cadrul instrumentelor și metodologiilor dezvoltate a principiului dezvoltării durabile, în vederea creșterii conștientizării asupra problemelor de mediu și de prevenire a poluării, managementul schimbării etc.;
• Dezvoltarea și implementarea sesiunilor de formare TIC, cursuri de limbi străine,
antreprenoriat pentru grupurile țintă;
• Activități inovatoare, interregionale și transnaționale pentru prevenirea, diminuarea și corectarea abandonului/părăsirii timpurii a școlii, precum și pentru creșterea motivației învățării și prevenirea eșecului școlar.
Cheltuieli eligibile
• cheltuieli cu personalul:
• Salarii și asimilate acestora;
• Onorarii;
• Contribuții sociale aferente cheltuielilor salariale ș i cheltuielilor asimilate acestora (contribuții
angajați și angajatori).
• cheltuieli cu cazarea, transportul și diurna:
• Transport persoane (personal propriu, alte persoane);
• Transport materiale și echipamente;
• Cazare;
• Diurnă.
• cheltuieli aferente managementului de proiect:
• Multiplicare;
• Traducere și interpretare;
• Servicii de sonorizare;
• Prelucrare date;
• Conectare la rețele informatice;
• Întreținere, actualizare și dezvoltare aplicații informatice;
• Cheltuieli aferente procedurilor de achiziție publică;
• Achiziționare de publicații, cărți, reviste de specialitate relevante pentru operațiune, în format
tipărit și/sau electronic;
• Abonamente la publicații de specialitate;
• Concesiuni, brevete, licențe, mărci comerciale, drepturi și active similare;
• Materiale consumabile;
• Materiale de natura obiectelor de inventar.
• taxe:
• Taxe de certificare a competențelor (inclusiv taxe de certificare a competențelor profesionale
obținute pe alte căi decât cele formale)
• Taxe de evaluare/acreditare/autorizare a programelor de formare/educație
• Taxe de eliberare a certificatelor de calificare
• Taxe de participare la programe de formare/educație
• cheltuieli financiare și juridice:
• Prime de asigurare (imobile, bunuri și răspundere profesională)
• Cheltuieli aferente deschiderii și gestionării contului bancar al proiectului
• Costul aferent garanțiilor oferite de bănci sau alte instituții financiare
• Onorarii pentru consultanță juridică
• Taxe notariale
• Expertize tehnice și financiare
• Audit
• Contabilitate.
• cheltuieli pentru închirieri:
• Închiriere (locații, bunuri);
• Amortizare active;
• Rate de leasing.
• subvenții și burse:
• Subvenții acordate pentru elevi, studenți, tineri absolvenți, ucenici și însoțitorii acestora
• Subvenții pentru cursanți pe perioada derulării cursurilor
• Subvenții pentru înregistrarea drepturilor de autor
• Subvenții pentru servicii sociale de îngrijire pentru persoanele dependente (bătrâni, copii,
persoane cu dizabilități)
• Premii în cadrul unor concursuri
• Burse de studii pentru elevi, studenți, doctoranzi
• Burse sociale
• cheltuieli generale de administrație:
• Salarii ș i asimilate acestora aferente personalului administrativ, secretariat ș i personalului
auxiliar, precum și contribuțiile sociale aferente
• Utilități
• Servicii de administrare a clădirilor
• Servicii de întreținere și reparare echipamente și mijloace de transport
• Arhivare documente
• cheltuieli de informare și publicitate.
• cheltuieli de tip Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR):
• Instalații tehnice;
• Mobilier, aparatură, birotică, echipamente de protecție a valorilor umane și materiale
Valoarea totală a unui proiect poate fi cuprinsă între:
- Echivalentul în lei a minimum 500.000 euro și maximum 5.000.000 euro (respectiv între minimum 2.094.150 lei și maximum 20.941.500 lei).
Durata de implementare a unui proiect trebuie să fie cuprinsă între:
• minimum 6 (șase) luni și maximum 3 (trei) ani.
Contributia solicitantului
* 2% din valoarea totala a cheltuielilor eligibile pentru beneficiarii institutii publice finantate integral din venituri proprii si/sau finantate partial de la bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale;
* 2% din valoarea totala a cheltuielilor eligibile pentru institutiile de invatamant superior acreditate, care nu fac parte din alte categorii de beneficiari.
Completarea și transmiterea cererilor de finanțare se realizează exclusiv electronic, prin intermediul aplicației Actionweb aflată pe pagina de internet a AMPOSDRU, respectiv www.fseromania.ro:
• Până la data de 31.08.2009, ora 16.00.
Pentru mai multe informatii: http://www.fonduri-structurale.ro/Document_Files//Stiri/00004587/vfl2u_GS_Conditii_specifice_91.pdf
PONT hírek
Közeli határidő
Strukturális alapok
PONT Szakértok
Think Outside The Box
- Mi következik a 250 millió évvel ezelőtti nagy kihalásokból
- Kórokozók pusztítják a fenyveseket: van amit tenni?
- Száz botanikus kert fog össze végveszélyben levő élőhelyek megmentéséért
- Ki viszi el a Let’s Do It, Romanián összegyűjtött szemetet?
- Véget ért az idei Zöldiskola. A statisztikákon túl
