OIPOSDRU MECTS anunță publicarea în Monitorul Oficial nr. 679/ 23.09.2011 a Ordinului MMFPS privind aprobarea Ghidului Solicitantului - Condiții Specifice pentru Cererea de propuneri de proiecte strategice nr. 114 “Învățământ de calitate pentru piața muncii”.
Vineri, 7 octombrie 2011, se lansează linia de finanțare pentru depunerea proiectelor aferente Domeniului Major de Intervenție (DMI) 1.2. – “Calitate în învățământul superior”, odata cu deschiderea sistemului ActionWeb.
Eligibilitatea solicitanților și a partenerilor
1. Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului;
2. Agenții, structuri aflate în subordinea/coordonarea MECTS, precum și alte organisme publice cu atribuții în domeniul învățământului superior la nivel de sistem, inclusiv în asigurarea și managementul calității și a Cadrului Național al Calificărilor în Învățământul Superior.
Solicitantul poate implementa proiectul în parteneriat, compus din una sau mai multe entități cu personalitate juridică, înregistrate în România și/sau în statele membre ale Uniunii Europene.
Solicitanții pot avea parteneri transnaționali din state membre UE. Partenerii transnaționali sunt organizații din statele membre ale Uniunii Europene.
Termenul limita pentru transmiterea proiectelor este 21 octombrie 2011, ora 16.00.
Documentele pot fi consultate atât pe site-ul nostru, cât și pe site-ul OIPOSDRU MECTS http://posdru.edu.ro/index.php/articles/c323

