ro hu

Știri
 

CASTEL ÎN TRANSILVANIA: COLABORARE NORVEGIANO-ROMÂNĂ PENTRU REVITALIZAREA CASTELELOR CU FOCUS PE DEZVOLTAREA COMUNITARĂ
Tip:  Lumea ONG (4)
Data încărcării:  29 septembrie 2017, 06:10:37
Sursa:  Grupul PONT - PONT Csoport
Pregătiri avansate pentru noua perioadă de finanțare EEA Grants
 
Abordarea conformă cu realitățile socio-economice curente trebuie sa fie focusul principal în proiectele de revitalizare ale castelelor din Transilvania în perioada următoare, iar fondurile nerambursabile oferite de Norvegia, Islanda și Liechtenstein în perioada cuprinsă până în 2021 vor oferi o serie de posibilități în acest sens nu numai în domeniul conservării și revitalizării patrimoniului ci și în cadrul altor priorități ce adresează aspecte cum ar fi incluziunea socială, dezvoltarea comunitară, voluntariatul și implicarea tinerilor.
 
Obiectivul Grupului PONT este de a atrage în perioada 2017-2021 în cadrul programului Castel în Transilvania peste 100.000 euro, surse oferite de EEA Grants, peste valoarea atrasă în perioada precedentă pentru dezvoltarea programului și crearea unor mecanisme de lucru sustenabile pentru revitalizarea castelelor și conacelor din Transilvania.
 
În acest sens Grupul PONT a întreprins în cadrul programului Castel în Transilvania o vizită de studiu în Oslo, Norvegia pe parcursul lunii septembrie 2017. Partener în organizarea acestei vizite a fost INTBAU Scandinavia printr-un proiect de dezvoltare a unor relații bilaterale între Grupul PONT și parteneri din statele donatoare (Islanda, Liechtenstein și Norvegia).
 
INTBAU Scandinavia (International Network for Traditional Building, Architecture & Urbanism) este o organizație profesională ce aduce laolaltă academicieni, experți, lideri comunitari și alți suporteri din statele scandinave cu scopul de a promova valorile arhitecturii și design-ului tradițional. INTBAU Scandinavia a contribuit în mod direct inclusiv la restaurarea recentă a castelului Kálnoky din Micloșoara, județul Covasna.
 
Reprezentanții Grupului PONT s-au întâlnit cu Terje Nypan și Desire Hopen Standal, reprezentanții Directoratului pentru Patrimoniul Cultural din cadrul Ministerului Mediului și Climei din Norvegia, departament responsabil pentru coordonarea domeniului patrimoniului din cadrul Mecanismului de Finanțare al Spațiului Economic European (EEA Grants). Faptul că acest departament este organizat în cadrul acestui minister subliniază modul de abordare a patrimoniului într-un context mai larg al mediului înconjurător. Această întâlnire a oferit posibilitatea de a prezenta abordările și rezultatele programului Castel în Transilvania direct către entitatea finanțatoare.

Mecanismul de Finanțare al Spațiului Economic European (EEA Grants) și Directoratul pentru Patrimoniul Cultural din Norvegia cooperează cu Ministerul Culturii al României pentru consolidarea legăturilor bilaterale dintre sectoarele culturale ale Norvegiei și României. Instituțiile norvegiene joacă un rol strategic în planificarea și implementarea programelor, iar Directoratul contribuie și la facilitarea parteneriatelor de proiecte. Acordul dintre România și statele Norvegia, Islanda și Liechtenstein au fost semnate în cadrul ciclului de finanțare 2014-2021 și aceste programe sunt deja în curs de derulare. La întâlnire, reprezentanții Grupului PONT și ai INTBAU Scandinavia, au primit informații despre proiectele în curs de derulare în România, și respectiv au fost prezentate și dificultățile acestor procese într-un format de Memorandum. La întâlnire Grupul PONT a avut ocazia de asemenea de a-și prezenta propriile experiențe în derularea unui proiect finanțat prin granturi EEA și respectiv să prezinte rezultatele acestui proiect.

În contextul vizitei de studiu Grupul PONT a inițiat și alte contacte și relații de colaborare cu organizații cum ar fi Norges Vel (în domeniul dezvoltării economice și comunitare rurale precum și responsabilității sociale din sectorul privat), Consiliul Național de Tineret din Norvegia (proiecte de participare a tinerilor în contextul revitalizării patrimoniului cultural), UNESCO Norvegia, Norvegian Institute for Cultural Heritage Research (NIKU), precum și cu Hedmark universitaet.
 
Grupul PONT a convenit cu partenerii cu care a interacționat inițierea unor proiecte în care organizațiile norvegiene vizate să aibă un rol concret și explicit care dezvoltă colaborări organice pe termen mediu și lung prin care se pot atrage sursele financiare propuse. În acest sens se vor prospecta și realiza proiecte care adresează nu numai domeniul conservării patrimoniului cultural ci și alte domenii vizate de EEA Grants în curs de pregătire, cum ar fi dezvoltarea socio-economică locală, coeziune socială, tineret și antreprenoriat rural. Tocmai prin parteneriate cu mai multe organizații norvegiene și de a utiliza aceste finanțări atrase pentru dezvoltarea comunităților locale transilvănene pe raza cărora se află castele sau conace ce pot fi valorificate din punct de vedere economic și social.
 
Totodată vizita de studiu a trecut în revistă mai multe inițiative de valorificare a patrimoniului cultural norvegian, printre care Akerhus Castle din Oslo, The Norvegian Museum of Cultural History (Norsk Folkemuseum), precum și inițiativa Oslo kulturnatt (noaptea albă a culturii) ce s-a derulat în seara de 15 septembrie în mai multe locații simultane din capitala norvegiană.

Modul de organizare și gestionare ale acestor locuri și evenimente vor servi drept surse de inspirație pentru proiecte și inițiative similare în cadrul programului Castel în Transilvania în perioada 2018-2021, cum ar fi Zilele deschise ale castelelor din Transilvania, proiecte de revitalizare a unor castele din cadrul Coaliției Castel în Transilvania precum și proiecte de dezvoltare comunitară în care castelele pot avea un rol socio-economic catalizator iar în același timp patrimoniul construit este conservat.

Programul Castel în Transilvania dorește să accentueze aspectul său de dezvoltare comunitară (locală și regională) și asigurarea conservării moștenirii culturale prin acest proces de dezvoltare care creează inovare socială prin participare, antreprenoriat și cultură. Patrimoniul cultural construit poate fi protejat numai dacă este în același timp adaptat la nevoile societății din secolul XXI.
 
Vizita de studiu a fost realizată în cadrul unui proiect finanțat printr-un grant oferit de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Ministerul Culturii și Identității Naționale – Unitatea de Management a Proiectului în cadrul Programului „Conservarea și revitalizarea patrimoniului cultural și natural” – schema de relații bilaterale, finanțat prin Mecanismul financiar SEE 2009–2014 cu o sumă de 340.782,43 RON, finanțarea complementară fiind de 4.000 euro.